Când e nevoie de ea...unde e?

 În oraş abia se dechise o nouă firmă de reviste. Se pare că revista era una dintre cele mai cunoscute din România: revista Blogal Initiative. Aceasta era o revistă foarte cunoscută cu diverse informaţii, despre diverse tipuri de categorii. Faptul pentru care era ea atât de apreciată, era că organiza concursuri cu premii multe, oamenii erau mai săraci material, însă erau bogaţi în cunoştinţe, în arta de a scrie, de a inova. Acest nou director, creea săptămânal revista sa, din materiale care aveau intenţia să protejeze mediul faţă de celelalte, fapt ce îi acorda încă un avantaj spre a fi cea mai bună revistă la momentul acela. Şi cum oraşul meu era unul cât se poate de liniştit, era un loc perfect pentru crearea unei afaceri.
Când l-am cunoscut, era un tip bine îmbrăcat, la patru ace, cu ochelari sofisticaţi şi cămaşă de mătase. Purta numele de Chinezu. Parcă părea şi nu părea un tip foarte ciudat şi de temut, care obţine tot ceea ce îşi doreşte. S-a întâmplat că într-o zi, planurile sale au fost date peste cap. Tocmai începea să redacteze o nouă revistă. Trebuia urgent tipărită, căci timpul se scurgea rapid şi oamenii erau aceeaşi, revista trebuia să apară la dată exactă pentru a merge totul bine. S-a întâmplat că imprimanta firmei să rămână fără tuş. Acesta s-a enervat, s-a încruntat, parcă ceva mai mult s-a panicat şi îi venea să plângă. Acum nu ştiam: să râd sau să plâng vazandu-l aşa? M-am gândit să-i dau o mâna de ajutor. M-am prezentat, la început s-a uitat ciudat la mine, dar mi-am făcut curaj şi mi-am pus ajutorul la dispoziţia să. I-am propus un centru de reîncărcare/cumpărare cartuşe. M-am deplasat acolo împreună cu un angajat fidel, însă problemă: inventar prin toată zona. Ce-i de făcut? Chinezu era atât de supărat, era pe punctul de a-şi pierde credibilitatea, afacerea. Am stabilit să încercăm a 2-a zi. A doua zi, am reuşit într-un final să cumpărăm cartuşele. Problemă şi mai mare! Nu mergea imprimanta deloc nici cu acestea. Deodată, după diverse manevrări la panoul acesteia, brusc scântei şi fum. Of! Chinezu era prin de   fum, negru la faţă, hainele murdare. Nici secretara nu l-a recunoscut şi era să-l dea afară din firmă(ea abia venise din concediu). O dezordine totală, haos! S-a spălat un pic pe ochi, i-am mai dat câteva fâs fâs-uri cu sticla de apă şi mai dădea a domnu director.
Apoi, din nefericire, singura şansă de a reuşi, era achiziţionarea unei imprimante noi. Şi aşa săraca imprimantă şi-a luat tălpăşiţă la gunoi, iar Chinezu după ea îmbrobodit de lacrimi şi durere (cred că se ataşase de ea). Şi a trebuit dragul de Chinezu, să meargă la un magazin propus de mine, cu aparatură profesională, la firmă HP şi şi-a scos banii de la naftalină, strânşi cu greu pentru tabieturile sale. Era singura soluţie.

Însă, de data asta, Chinezu chiar plângea. Era aşa de fericit de imprimanta sa HP Officejet Pro 276dw! Şi ce-o mai lua în braţe şi-o mângâia şi i-a dus flori şi ciocolată! Era ceva nemaipomenit! O senzaţie nouă pentru el. Imediat ce a pus-o în priză, a început să funcţioneze iar revista a putut să-şi reia activitatea. Intr-un final, Chinezu mi-a mulţumit şi m-a invitat să gustăm ceva tradiţional şi să ne luăm aripi cu ceva de băut.