ACUM TESTAM!
Am început testarea produselor oferite în prima campanie BuzzStore în colaborare cu Gerlinea
-gustul batonului de ciocolată este bun, nu este foarte dulce însă foarte aromat, crema este într-o cantitate proporţionată;
-biscuiţii sunt foarte aromaţi, uşori şi consistenţi, perfecţi pentru orice moment al zilei în care ai nevoie de o gustare rapidă, indiferent de problemele siluetei;
-milkshake-urile au gust bun, doar că trebuie ţinute la rece, altfel se degajă acel miros de vitamine şi gustul este mult prea lăptos şi oferă senzaţia cosumului de pastile;
-broşurile conţin informaţii esenţiale oricărui individ interesat sau nu de un program de slăbire, atât cu referire la produsele Gerlinea cât şi la alimentaţia sănătoasăatribuită unui corp sănătos;
-coarda oferită cadou este foarte rezistentă, practică şi utilă.
Aceasta a fost părerea mea. Pe viitor urmează să fie postate imagini cu cei care au testat produsele, respectiv cu părerea acestora. M-am gândit la crearea unui cestionar, pecare fiecare participant îl va primi. Iată ce conţine chestionarul:
. Se pare că a mers chiar mai bine decât mam aşteptat, reuşind să ofer 9 din cele 10 pachetul precum menţionează regulamentul.
Înainte de toate, voi oferi părerea mea personală, degajandu-mă de faptul că sunt un participant al campaniei: -gustul batonului de ciocolată este bun, nu este foarte dulce însă foarte aromat, crema este într-o cantitate proporţionată;
-biscuiţii sunt foarte aromaţi, uşori şi consistenţi, perfecţi pentru orice moment al zilei în care ai nevoie de o gustare rapidă, indiferent de problemele siluetei;
-milkshake-urile au gust bun, doar că trebuie ţinute la rece, altfel se degajă acel miros de vitamine şi gustul este mult prea lăptos şi oferă senzaţia cosumului de pastile;
-broşurile conţin informaţii esenţiale oricărui individ interesat sau nu de un program de slăbire, atât cu referire la produsele Gerlinea cât şi la alimentaţia sănătoasăatribuită unui corp sănătos;
-coarda oferită cadou este foarte rezistentă, practică şi utilă.
Aceasta a fost părerea mea. Pe viitor urmează să fie postate imagini cu cei care au testat produsele, respectiv cu părerea acestora. M-am gândit la crearea unui cestionar, pecare fiecare participant îl va primi. Iată ce conţine chestionarul:
Comentarii
Trimiteți un comentariu