URGENŢĂ! CĂUTĂM MEDIC SPECIALIST!


Toate femeile din lume trebuie  fim mândre şi fericite pentru faptul  deţin un lucru de preţpodoabă capilarăŞi această podoabă a meapoleită cu aur şi trasă din mătase, este practic regina întregului meu fizic şi psihic. Precum o regină caută spre îndrumarea oamenilor acesteiaaşa şi el face eforturi din răsputeri  supravieţuiască la tratamentele crude la care a fost supus. 

Cel puţin de 3 ori pe săptămână se simte răvăşit căci intră în al plăcii cuptor, nu mai zic de vijelia feonuluiDin când în când este înăduşit de fixativ şi spumă, dar...aşasuntem noi feteleŞi de multe ori  vrea  renunţ la tratamentul asta crud pe care îl aplic în permanenţă asemeni lui Vlad ŢepeşŞi cu fiecare acţiune asupra lui, îi împung suliţa în inimă din ce în ce mai tare, cu sau fără intenţie. Anul acesta am fost foarte aspră cu el şi mi- dori la nebunie  îl văd măcar o dată în viaţă radiind de fericire.
Din cauza neatenţiei altora, a avut şi ceva companie. A avut nişte "chiriaşinedoriţi şi binenţeles a fost necesară intervenţia echipelor de la Securitatea Naţională şi Protecţia Podoabei Capilare. Trist, chiar enervant, şampoanele acide l-au nenorocit. În somnul lui de seară, este presat de usturime intensăÎn plus vârfurile sunt despicate şi rebele, părul cade în cantităţi foarte mariPlaca este singură şansă de al vedea voluminos şi bogat. Podoaba capilară elimină atât de mult sebum încât o dată la 2 zile acesta are aspectul unui păr neîngrijit, lipindu-se de cap şi conferind un aspect foarte uratÎn încercarea de a fi mai blanda cu el, am păstrat metoda vopsitului o dată la 2-3 luni. 
De la centrul de comandă, zilnic se aud zgomote şi gemete alerte. Strigă disperat după un doctor care  îl trateze şi mi- dori  îi pot da o mână de ajutor. La momentul actual singurele produse pe lângă cele menţionate sunt uleiurile. 
Într-o zi, am profitat de neatenţia surorii şi m-am azvârlit  fur puţin din uleiul de la Farmec, marca Gerovital Plant. Denumirea nu o mai ştiu exact dar pot spune  mi-afăcut o impresie bunăPărul nu s-a îngrăşat într-un mod accelerat, părul a avut volum, în plus nu se electriză, cum păţesc uneori. 
Prin urmare acest produs pare unul în regulăÎnsă ce facem cu daunele provocate şi active? 
Ce m-ar interesa? Ei bine, Farmec oferă femeilor cu farmec şansa de a-şi ridică moralul, de a se simţi precum adevărate regine şi de a se bucura de la simplul fapt  prietena noastră cea mai bunăpodoaba capilară, este iar sănătoasă aşa cum visamMi- dori  pot avea ocazia  încerc mai multe produse din gama Gerovital Plant Tratament, respectiv tratamentul pentru regenerare a părului. Principalele ingrediente care mi-au atras atenţia suntkeratină, vitaminele şi extractele vegetale naturale. Părul este parte din mine,parte din viaţa meaÎşi are un loc special alocat iar fericirea şi frumuseţea părului  face şi pe mine  radiez în ochii aştrilor tutelări
Ca orice doctor  vrea  pot face mai multe pentru acest pacient al meu. Important este  am dozele de tratament indicate şi cum marca de la Farmec este cunoscută de multă 
vreme, cu siguranţă păstrează tradiţia calităţii şi eficacităţii produsului dincolo de imaginea publicitară încerca cu încredere un set de tratament pentru a-mi regenerapărul şi pentru a-l vedea bogat, fără pierderi şi pentru a  bucura de el până în ultima clipă a vieţii mele. 
Scris pentru SuperBlog 2013

Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Pe mine ma cam dezamagit postarea. Am incercat so fac cat mai agreabila!Oricum presimt ca voi fi foarte dezamagita la punctaj.Am fost sub mare presoune de timp

      Ștergere
  2. O pledoarie frumoasa despre farmec, despre frumos si despre par :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf rosesc efectiv!Am fost cam dramatica.Nici catusi de putin numi imaginam sa aiba..." farmec"

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare