Încurajăm elevii pentru a dezvolta societatea

Această probă este sponsorizată de Reeija, magazin online care oferă accesorii damă, ce se implică în activităţi de susţinere a comunităţii precum donarea a 2% către Fundaţia Agapedia şi strângeri de rechizite sau cărţi


Elevii sunt cele mai fragile fiinţe ale societăţii. De noi depinde  îi ajutăm formăm din ei adevăraţi oameni dispuşi  ajute societatea în scopul avansării acesteiaAceştia dobândesc mai multe cunoştinţeîşi însuşesc modele de viaţă al unor personalităţifiind elevi şi totodată şi adolescenţi. Fiecare pas, fiecare fapt din jurul acestora are un impact enorm asupra lor. Este perioada formării lor, perioada în care aceştia îşi creează un viitor, fiind cei care în scurt timp vor conduce omenirea. 


Elevii pot fi stimulaţi şi formaţi pentru locul ce îl vor ocupa în societate prin diverse activităţi, proiecte, concursuri. Totodată, toate aceste activităţi în care ei se vor implica ofere recompense pentru a-i stimula pe cei implicaţi  ofere tot ceea ce au mai bun din ei, antrenându-le dorinţa de competiţie, de a fi cei mai buni. 
Şcoala este principalul loc unde elevii petrec o mare parte a vieţiicare prin intermediul domnilor profesori, pot fi stimulaţi  îmbrăţişeze cunoaştereaTotodată, profesorii trebuie  realizeze o comunicare eficientă cu aceştia poată realiza o comunicare eficientă şi a depista eventualele probleme din viaţa elevilor şi împreună  ajungă la rezolvarea acestora sau la diminuarea lor. Astfel copilul se simte susţinut şi atras spre educaţieîşi formează o personalitate pozitivăcare îl va ajuta pe viitor. 


Propun implementarea unor concursuri şi proiecte în şcoli, despre societate, despre educaţie, despre personalităţile care îi inspiră şi pe care 
aceştia le consideră modele de viaţăTotodată concursurile de creaţie, de poezie, prozădanscântat etc, prin care vor fi scoşi din anonimat elevii talentaţi şi vor putea face din aceştia oameni importanţi care vor duce mai departe tradiţiacultura. Elevii sunt mai motivaţi în desfăşurarea acestor activităţi prin ideea de competiţie şi datorită recompensării lor cu premii tot mai fascinante, drept rod al muncii acestora, aşa cum se va întâmpla şi în viitor când vor dobândi o meserie. Acest lucru îi antrenează şi îi pregăteşte, fapt ce îi ajută  se autocunoască descopere persoane cu interese comune,  afle lucruri noi despre ceea ce îi înconjoarăÎn plus copiii pot fi mai atraşi de educaţie dacă activităţile şcolare de realizează prin jocuri, prin desene, prin vizionarea de materiale educative din filme de scurt metraj. Acestea transformă activităţile şcolare într-o adevărată plăcere, cu rezultate ridicate, elevii devenind mai activi şi mai receptivi. Este o modalitate de a-i face pe profesori cei mai buni prieteni ai elevilor şi de a transforma şcoala în ceva plăcut şi drag lor.

Astfel, aşa cum ei vor fi încurajaţi către succes, la rândul lor vor simţi nevoia de a ajuta societateaprin îndrumarea altor persoane sau prin derularea unor munci eficienteTotodată ei vor conştientiza faptul  sunt unici şi că de ei depinde viitorul acestora dar şi al familiilor pe care le vor întemeia
Tu ce idei de proiecte propui în dezvoltarea micuţului tău, actual sau viitor elev? 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014.

Comentarii

Postări populare