Oglinda, oglinjoara, iti prezint cea mai magnifica licoare din tara!

Si-am amestecat in vasul cu pricina, pana sa iasa din apa o licoare fermecata. Si numai mama e de vina ca m-a invatat asemenea potiuni!
Prima oara, cand am fost pusa la treaba, strambam din nas si ma intrebam ce pune ea la cale. N-am stiut, pana nu am vazut cu ochii mei. Cand mirosul a inceput sa cuprinda intreaga casa, mi s-au pus neuronii in miscare si parca au apasat pe un buton magic numit memorare. Pas cu pas, de la ingrediente, pana la masuri, tactici, trucuri, am decis sa le bag in porbagajul de cunostinte ca sa exersez si eu, de data aceasta singura.
Si stiu ca se ia un ibric, se pune la foc pana clocoteste, iar cand apa e gata pun cate o lingura de praf magic pentru fiecare cana. Stropul dulce il las la final, caci nu toti o prefera dulce sau foarte dulce, cu zahar sau cu miere de albine. V-ati prins? E vorba de cafea!
Sursa: Internet

De la boabe sau pulbere, care au ajuns pe rafturi in pungi, a ajuns la cea instant din zilele noastre, care nu mai necesita timp de asteptare pentru a se depune zatul si a-i savura aroma pe deplin, exact atunci cand o prepari. Chiar si cappucino este o derivata din aceasta, datorita continutului mai scazut de cofeina.

Noi o consumam, insa ce stim noi despre cafea?
Sursa: Internet


In primul rand, stim ca e licoarea magica care ne insenineaza diminetile. Ea este cea care are grija sa ne ofere doza zilnica de energie si ne sterge ca un burete magic acea senzatie care te-ar trimite inapoi in pat, numita somnolenta. Si cum are un farmec aparte, are grija sa ofere dependenta. Cu siguranta ai sesizat aparitia durerilor de cap atunci cand nu ti-ai luat doza de energie, deci este esentiala.

O sa va povestesc niste nazbatii personale despre acest lucru.

Inca de la 13 ani, cand am invatat eu cum se face, am incercat la ibric. Sora mea cea draga si scumpa, care obisnuia sa calatoreasca foarte mult, imi dadea telefon, sau se trezea intr-un ochi si expresia fetei sale doar atat zicea: cafea!
Si ii fac una, e foarte buna, de ce sa nu mai bea inca una. Cand inveti metoda traditionala si lucrurile se pot face manual in prezenta unei persoane, trebuie sa renunti la acele cinci minute fericite din plapuma, pentru a-i face pe altii fericiti.
Sursa: Internet

Daca ii fac ei, de ce sa nu-i fac si mamei mele, ca doar are fete si se asteapta sa avem grija de ea, asa cum are si ea de noi. Zis si facut!
Binenteles, fara putina mustrare, ca am patat aragazul si patul, fie am fript-o din greseala, nu se putea.

Intr-un final am evoluat si ca sa nu mai stau langa ibricul pacatos: am trecut la cafetiera. Apa, filtru si cafea, iar treaba se face singura printr-o apasare de buton si adaugarea ingredientelor acolo unde trebuie. Dar daca uit sa pun filtru si torn cafeaua direct? S-a intamplat si asta! Mai multa munca pentru mine, desigur, nu care cumva sa ma plictisesc.

Si cand mama a decis sa-si achizitioneze o lada frigorifica, a vazut ca portofelul nu se inchide corespunzator, asa ca a decis sa-si cumpere si un expresor, ca doar nu mai traim in anii 90!
A trecut vremea ibricului si a cafetierelor. E momentul pentru ceva mai inteligent, care poate face totul! La momentul actual detin un expresor Saeco pe care si tu il poti achizitiona din magazinul MarketOnline.ro. E perfect!
Fie ca decizi sa savurezi cafeaua traditionala, cu sau fara spuma, intr-un mod fin si simplu, care te alunga de langa plictisitoarea si enervanta treaba a curatatului si a spalatului vaselor, sau esti o persoana care se multumeste cu fina aroma a surorii sale pe nume cappucino, ea poate fi asa cum ti-o doresti. Si nu mai trebuie sa pastrezi doar pentru tine. Poti oferi celor dragi sansa de a savura o asemenea minunatie, datorita inovatiei acestei masini de a prepara doua cani in acelas timp. Simplu, usor, rapid si economic!

Am ajuns si in perioada studentiei. Si ma grabeam sa plec acasa, dar eram totusi somnoroasa dupa un curs de unde nu am inteles nimic si ma gandeam cum sa savurez o cafea. Cafeaua solubila se terminase, aveam doar cafea normala si parca nu as mai fi vrut sa iau de la tonomat, care era o varianta alternativa destul de buna. Si cum colega de camera abia se trezise si isi dorea o cafea, dar drumul pana la aparat era cam lung, am zis: sa facem!
Cum in facultate nu iti poti lua toata casa cu tine, a trebuit sa mergem pe modul traditional.
Aveam plita, deci era perfect, insa nu exista ibricul. Cum sa facem?
Ce credeti ca mi-a trecut prin cap? Tovarasul castron de tabla, statea frumos in dulap si imi zambea pe sub mustata. Asadar am apelat la el, drept solutia salvatoare. Ati mai vazut vreodata cafea la castron? Ei bine, eu am vazut, este comic si totusi o alternativa cand bugetul sau timpul nu-ti permite altceva mai bun. Data viitoare o sa-mi aduc aminte sa iau aparatul cu mine.

Incearca sa eviti situatiile de genul alegand un aparat inteligent.

Inca mai faci cafeaua la ibric sau la cafetiera? De ce sa te mai chinui? Lumea s-a modernizat, arunca-le la cos si cumparati un expresor. Gasesti o multime de oferte la expresoare si depinde doar de tine daca doresti sa-ti faci viata mai placuta si mai usoara. Schimbarea incepe cu tine!
Te-am convins?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014.

Comentarii

  1. Un articol foarte bun despre "licoarea" care ne ajuta sa ne trezim in fiecare dimineata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant articol dar e frumoasa descrierea si trecerea de la ideea cum se facea cafeau numita licoarea celor care se trezesc greu din somn .S-a modernizat omul din secolul 21 pana astazi iar astazi oamenii vor sa fie cafeaua facuta in 5 minute si sa adusa la masa de catre sotie sau prietenele lor
    Cafeauaa are o istorie de a lungul timpului deoarece ea se cultiva in marea parte in Brazilia ,sau " Tara carnavalelor"

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare