Cu un credit putem!

by - luni, aprilie 11, 2016

"Când ceea ce cereţi, ceea ce vă doriţi nu priveşte numai interesul vostru personal, ci binele umanităţii şi universului întreg, în acel moment dorinţa voastră vibrează pe aceeaşi lungime de undă ca şi inima universului."
Omraam Mikhael Aivanhov

Se spune că nu contează cine ești pentru a-ți îndeplini dorințele. Important este să-ți atingi țelurile. Nu-ți fie teamă de eșec! Întotdeauna am învățat din greșeli și îndreptându-le, s-au născut cei mai mari antreprenori care au pus bazele unor afaceri și unor comunități de succes.

În România, mediul online este într-o continuă creștere. În 2015, Biroul Român de Audit Transmedia a surprins o evoluție spectaculoasă a vânzarilor online, acestea ajungând până la 80 milioane de clienți unici. 
Pentru a-și menține succesul, fiecare organizație și companie din mediul online este nevoită să facă investiții, să promoveze campanii și să mențină permanent interesul activ față de comunitatea acestora. 

S-a ajuns la concluzia că bloggeri au cel mai mare impact. Bloggerii sunt vocea oamenilor. Ei au curajul de a spune lucrurilor pe nume, dar pentru ca aceștia să se poată face auziți, ei trebuie să mențina vie legatura cu cititorii și colaboratorii acestora.

Sunt mandră ca sunt blogger! Am pătruns eu însămi într-o comunitate din care pot învăța diferite lucruri, de la diferiți antreprenori, oameni de succes, care la rândul lor au fost sau încă sunt bloggeri. Împreună putem pune bazele unor comunități pentru voi, pentru fiecare persoană în parte, construind în acelaș timp un mediu mai bun pentru noi și generațiile viitoare.

Creditul moral al unui blogger se reflectă în statutul online pe care acesta și-l creează, prin campaniile și publicațiile personale. 
De la convingeri simple, până la scopuri umanitare de mare amploare, cuvintele unui blogger se pot răsfrânge în întrega lume și poate crea campanii de succes sau deopotrivă.
 Bloggerii trebuie să aibă curajul de a explora și de a-și testa noi limite, pentru a concepe ceva unic, nemaîntâlnit. 
Totuși, fiecare dintre noi are o idee de campanie, o dorință, care poate fi pusă în aplicare, dar necesită ajutor financiar, ca și mine. 

Însă nu-mi voi opri convingerile! 

Pot aplica pentru un credit de nevoi personale și pot porni o campanie pentru viitorul întregii umanități. Sunt o femeie, dar inainte de toate, sunt un om cu dreptul la libera exprimare și cu propriile convingeri, cu posibilități limitate dar cu țeluri, ce le pot atinge prin perseverență și cu ajutorul unui credit rapid.

 Acest credit poate fi luat de la o firmă de creditare cu experiență în domeniu, care știe cât de importante pot fi pasiunile și nevoile personale, dar și cât de anoste pot fi drumurile și birocrația. Timpul este prețios! Eu vreau să-l folosesc din plin! 


Pot utiliza blogul pentru a face primul pas al campaniei "Promovează cultura copiilor". 

Copiii sunt viitorul!
Pentru o planetă mai bună avem nevoie de o lume mai bună, de o formare continuă în rândul tinerilor și a copiilor din întreaga lume. Barierele nu-și au locul! Totul ține de personalitatea noastră și de frumoasa cultură pe care o deține fiecare popor în parte.

Împreună cu Raluca Cincu și Mirela Șurghie putem străbate online-ul și ne putem îmbogăți cu elemente din cultura popoarelor, pe care să le transmitem mai departe, în online și offline. Putem demara activități de voluntariat pentru ajutorul copiilor și promovarea culturii în rândul acestora. 

 Creditul românilor ne poate ajuta să străbatem mai multe țări, să învățăm din cultura, limba și tradițiile acestora. Putem demara un obiectiv de ajutorare a tinerilor și offline (în școli, orfelinate), de la mână la mână, de la cititor la cititor, căci oricine își dorește copii sănătoși, cu un viitor prosper și popoare între care să nu existe discriminare și război. 

Chic-Elite ne poate ajuta să extindem comunitatea în rândul femeilor cu instinct matern. Orice copil ar putea fi sânge din sângele nostru. 
Să-i creștem în bunătate, să-i învățăm frumusețea limbii, a tradițiilor! Orice copil are dreptul la educație, însă nu toți o primesc!

Creditul bancar este o modalitate prin a-ți face visurile să devină realitate atunci când șansele par a fi limitate. Totul depinde de puterea de convingere în mediul online și de comunitatea pe care noi, ca și bloggeri, o creăm împreună.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.

You May Also Like

2 comments

  1. AVBS? Ăștia sunt un fel de Provident sau mă înșel?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt eu prea priceputa in domeniu insa is oameni faini care iti pot oferi un LUX care nu costa :)

      Ștergere