Viața m-a învățat să fiu puternică! #STALYNSKAYA

by - vineri, decembrie 02, 2016

Viața mi-a dat șansa să particip la un curs pe care nici măcar un profesor universitar n-o să ți-l predea niciodată. Experiențele trăite până în prezent, atât în plan personal cât și profesional, dar și oamenii din jur, m-au facut să fiu puternică. Am învățat să cad stunci cand îmi este greu, pentru ca mai apoi să ma ridic și să schimb ceva, să fac un "MARE" bine, să devin un exemplul pentru cei din jur, să fac DIFERENȚA.

Persoana față de care am fost cea mai apropiată încă din copilărie a fost sora mea. Am căzut în depresie, am simțit cum sufletul îmi este cuprins de goliciune seri la rând atunci când ea a ales să plece peste hotare. Însă la scurt timp am realizat că viața înseamnă și sacrificiu, si dacă iubești pe cineva cu adevărat, îi respecți propriile decizii. Revenirea ei în sanul familiei este tot mai dulce, de fiecare dată.

La scurt timp a plecat și mama, cel de-al doilea sprijin, al doilea umăr pe care îmi vărsam amarul. A trebuit să-mi sacrific o parte din copilarie și să mă învăț cu toate treburile casei încă de la vârsta de nouă ani, o vârstă la care orice copil se joacă cu papuși și cu bucătării de jucarie. Eu aveam responsabilitățile unui adult, în casa mamei.
Experiența asta m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt personal și profesional, pentru că mi-am întărit credințele că eu aș putea fi altfel, că aș putea schimba viața pe parcurs și așa am învățat să mă adaptez cu ușurință unor situații neplacute. Am învățat să risc totul pentru a avea o șansă la câștig, am ales să cad de nenumarate ori pentru a obține o victorie. Și s-a meritat, pentru că în fiecare situație neplacută acum vad un câstig, o victorie, o lecție importantă de viață.
 Acum pot spera la o familie unită, pot crește în continuare cu jumatate din sufletul de copil inocent, care visează și învăța permanent alături de propria ei familie, printre proprii copii. 

Și pentru clipele în care mă retrag într-un colț singuratic, mă simt tot mai puternică și cred că merit să cinstesc fiecare victorie cu licoarea celor cu adevărat puternici, a oamenilor neînfricați ce au puterea de a schimba întreaga istorie.

Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.





Cu acest articol am acceptat provocarea STALINSKAYA - "Evoluția celor puternici".

You May Also Like

0 comments