Dacă ai verificat deja registrul de postari, cu siguranță ai observat că moda te poate salva în orice situație. Cu siguranță modă te-a salvat într-un necaz mult mai mare decât situația în care ai uitat oglinda acasă, în timp ce rujul roșu așteapta să defileze pasional pe buzele tale.

Eu îmi amintesc de acel moment neplăcut ca și cum ar fi fost ieri. Se întâmpla prin adolescență, când spiritul meu energic își dorea independență. Primul pas către maturitate și independență, după cum bine știi, presupune găsirea unui loc de muncă.

După nenumărate experiențe profesionale, în vara primul an de facultate am luat decizia să mă angajez la un centru xerox. Am vorbit cu angajatorul cu o zi înainte, am programat așa zisul interviu și urma ca treaba să se întâmple. Eram sigură că o să fiu acceptată. Oare?
A doua zi m-am trezit devreme și am început să mă pregătesc. Fiind vară și fără prea multă inspirație pe la 8 dimineața, am ales să port o fustă cu talie înaltă, din imitație de piele, un tricou alb de voal și o pereche de sandale. Drept accesorii n-am folosit decât niște lucruri simple: o geantă neagră, un colier și o brățară, ambele finuțe, din argint. E o ținută la care apelez adesea pentru a mă simți în largul meu, deci nimic sofisticat sau neooișnuit pentru mine. Însă, angajatorul, bărbat tânăr fiind, eu amabilă și poate prea comunicativă, nu prea a luat interviul în serios, așa cum m-aș fi așteptat. La început s-a legat de ținuta mea care i s-a părut a fi cumva .... prea atractivă. Probabil că aici o să mă certați, căci regula de bază a unui interviu zice că trebuie să porți o cămașă albă și de preferat ceva în asorteu, cum ar fi un pantalon office negru - o ținută care nu ar trebui să dea greș niciodată.


Nu-mi plac deloc cămășile, motiv pentru care n-am niciuna în garderobă. Pur și simplu nu mă simt a fi eu în ele și cu siguranță n-aș purta niciodată ceva în care nu m-aș simți confortabil. Tind să cred că o ținută trebuie să fie decentă și că nu reflectă inteligența și abilitățile profesionale. Stimabilul angajator m-a ținut la sediu timp de vreo 6-7 ore, timp în care ba îmi punea o întrebare, ba făcea afaceri sau verifica internetul, mai punea o întrebare, mai lucra cinci minute. Mi s-a părut de prost gust să-i atrag atenția, așa că m-am conformat și am pierdut ore în șir.

Vezi tu, cămașa aia ar fi însemnat mult. Însă dacă aș mai fi trăit odată acea experiență, cu siguranță tot n-aș alege o cămașă, dar aș fi apelat la Answear, ce pare a fi în ultima vreme salvarea din orice situație. 
Acela a fost doar unul dintre momentele în care mi-aș fi dorit să fi fost bărbat, să-mi impun ferm autoritatea și să-l fac pe angajator să înțeleagă relația profesională și scopul întâlnirii, căci, după cum bine se știe, timpul e prețios.
Cu siguranță acea ținută adolescentină nu i-a inspirat foarte multă încredere și atitudine, motiv pentru care și comportamentul a fost de așa natură.
Ca prin urmare, eu aș spune că moda este numitorul comun între femei și alegerile nepotrivite.
Dacă aș fi să retrăiesc momentul, aș fi ales cu totul și cu totul altă ținută, iar pe Answear am găsit inspirația de care aș fi avut nevoie la acel moment.


Aș fi optat pentru Kiss my dress, una din multitudinea de rochii elegante și simple, dar de mare efect, prezente pe Answear. E o alegere extrem de versatilă, ce poate fi îmbinată în zeci de ținute care nu vor da greș la un interviu, dar nici la orice alt eveniment, accesorizată ca atare. Piesa de rezistență, aș zice eu, vine din garderoba bărbaților. Și dacă n-ai un bărbat al tău, zic să-l împrumuți pe al altcuiva. Glumesc, evident!


O simplă căutare pe Answear mi-a găsit cel mai tare sacou bărbați. De ce un sacou? De ce de bărbați? Articolul masculin adaugă personalitate ținutei, seriozitate și o scoate din tiparul anost întâlnit adesea la o ținută banală pentru interviu. Nu doar că aș fi putut face senzație cu o ținută creativă, însă aș fi avut și o atitudine impunătoare, ce cu siguranță mi-ar fi garantat succesul într-un nou loc de muncă.


Dacă ar fi fost sezon rece, ca și acum, aș mai fi adăugat ținutei și o pereche de cizme, precum acea pereche senzațională de botine Gino Rossi, care mi-au picat cu tronc. Sunt atât de frumoase și speciale, încât m-am îndrăgostit pe loc.
Tu cum ai fi salvat o astfel de situație?