Dulciuri sănătoase Apidava: Ursul Martinică și caramelele cu polen

by - luni, septembrie 24, 2018

Pentru cei mari, toamna este un nou anotimp de veselie. Toamna se adună din nou familia la un pahar de must și bucate pe alese.
Dar, când vine vorba de cei mici și pregătirea lor pentru școală/grădiniță, aflăm că și ei pot fi la fel de mofturoși ca cei mari. Nu-i ușor să-i convingi să-și schimbe obiceiurile desprinse de la colegi, dar noi, părinți/bunici/mătușe, etc. ne dăm toată silința să le oferim preparate cât mai sănătoase.


Rar văd copii cărora nu le plac dulciurile. Încă din copilărie am fost înnebunită după ele și recunosc că, adesea, am comis câte un abuz.
Astăzi vorbim despre câteva dintre dulciurile Apidava, sănătoase pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari, așa, ca noi.

Ursulețul Martinică cu miere de salcâm

Mierea s-a dovedit cel mai de preț dar din lumea micilor viețuitoare. Este excelentă atât în cosmetică, dar mai ales ca atare, utilizată drept îndulcitor sau ca ajutor de bază în pregătirea micului dejun.
Mierea de salcâm Martinică vine într-un tub simpatic de forma unui ursuleț cu același nume, de care se vor îndrăgosti toți copiii. Dacă explicațiile sunt greu de înțeles, cu siguranță ambalajul nu va da greș. Are și un sistem propriu de dozare ce permite să fie folosit cu ușurință de cei mici. O poți strecura oricând în rucsacul său alături de biscuiți simpli sau câteva felii de pâine.


Mierea de salcâm de la Apidava are un gust extrem de pronunțat, fiind o combinație de miere intra și extra europeană. Este o miere gustoasă și parfumată, de culoare aurie și o textură destul de densă.
Această miere de salcâm are și numeroase avantaje.
Datorită conținutului ridicat de vitamine, această ajută la menținerea și întărirea sistemului imunitar predispus la boli și virusuri în sezonul rece. De asemenea, mierea de salcâm ajută la reglarea tranzitului intestinal, acționând ca un balsam gastrointestinal.

Și pentru a petrece mai mult timp alături de cei mici și dragi nouă, Martinică nu este doar o sursă de sănătate și energie la interior, ci și una de distracție, la exterior. Ursulețul cu miere este doar parțial decorat astfel încât acesta să poată fi pictat și/sau decorat după bunul plac al celor mici.

Caramelele cu polen

Când eram mică, la insistențele mamei, mi-am făcut un obicei din a mânca dulciuri după masă.
Dulciurile Apidava sunt realizate din combinații cât mai naturale și sănătoase. Pe lângă simpaticul Martinică am primit și o pungă de caramele cu polen, pe care le consider extraordinare pentru pauzele dintre mese sau drept o gustare dulce, indiferent de vârstă.


Ce ne-a plăcut la caramelele cu polen?
Caramelele sunt moi și se fărămițează ușor până se topesc. La exterior caramelele par obișnuite, însă, interiorul este foarte cremos. Față de caramelele clasice cu extra doză de zahăr, după gustul meu, pot spune că au o dulceață perfectă și o aromă naturală de produse apicole, respectiv polen și smântână dulce.
I-am convins și pe cei mai în vârstă, inclusiv pe apicultorii familiei, să încerce caramelele cu polen și le-au plăcut foarte mult. Un alt plus, menționat de bătrânii apicultori, și destul de important pentru mulți dintre cei care au probleme cu dantura, ar fi faptul că aceste caramele nu se lipesc de lucrare și nici nu provoacă dureri dentare (acolo unde există și o carie, precum în cazul meu).


Deși concentrația de polen din caramele este foarte mică, acesta este recunoscut drept un supliment nutritiv extrem de bogat în vitaminele din grupul B, calciu, magneziu și alte multiminerale și substanțe nutritive necesare corpului. Ajută la creșterea imunității, stimularea capacității de memorare, actionează ca un balsam asupra tractului digestiv.
O doză de două caramele mi se pare suficientă pentru a acoperi necesarul de zaharuri într-un mod natural.
Merită să le încercați!

You May Also Like

0 comments