Suflete, povești și amintiri printr-o gravură Bodor

by - marți, octombrie 23, 2018

Toamnă. Vremea e cruntă și se așterne peste natura neputincioasă, tăcută. Parcurile sunt doar o amintire, iar pe chipurile oamenilor nu se mai citește fericirea de odinioară. Doar nostalgie, monotonie, tristețe.
Cum ar fi ca România să păstreze toate poveștile, vii, pentru eternitate? Să cutreieri aleea inimii tale în timp ce admiri și-ți surprinzi propria filă de poveste, tăios de clar, printr-o gravură? Cum ar fi ca fiecare eveniment să fie marcat pe strada Băncilor Tăcute care, se lasă admirate și înscriu sufletele într-un catalog plin de calificative ilustrate corespunzător?
Lasă-mi toamnă pomii verzi! Să-i îmbrac în fantezie, în culoare, în legende și amintiri gravate ce prind viață pe Strada Băncilor Tăcute.

Pentru a da viață oricărui lucru aparent mărunt sau monoton există Colop România, o companie înzestrată cu grija și talentul de a însufleți cadouri, de a marca visele devenite realitate, însemnate și atestate cu negru pe alb printr-o ștampilă. Se bucură de simpla prezență pe biroul de acasă sau de la birou și se remarcă prin nota de personalitate și încrederea acordată de multitudinea de clienți ce activează în diferite domenii.

De la simplul laser al copilăriei, cu care desenam punctat trasee interminabile pe fațada blocurilor triste, astăzi, l-am întâlnit pe marele partener Colop, maestru în gravare, numit Bodor.  Este un expert în personalizare, care se mândrește prin darul său de a sculpta visele și dorințele într-un mod mai ingenios și cu precizie maximă.

Dincolo de frustrarea politică, câte legende, povești și amintiri, nu fac zilnic înconjorul lumii? Câte dintre ele nu au în mijloc țara noastră frumoasă? Infinit de multe. Și cred că a venit momentul să colorăm țara într-un mod unic, să o personalizăm după firea fiecăruia și ducem frumusețea ei la un alt nivel. De aceea sunt motivată să dau viață acestui proiect: Strada Băncilor Tăcute.
M-am inspirat din călătoria virtuală în Instanbul, acolo unde, o stradă este presărată cu cele mai renumite creații ale unor scriitori celebri. Și nu oricum. Băncile au luat forma unor cărți care captează privirile turiștilor și promovează respectul pentru cultură. Un concept fantastic!

Sursa: Povesteacasei

Strada Băncilor Tăcute nu se va raporta doar la povești, ci este o inițiativă creeată pentru a promova și a marca pe veșnicie evenimente importante, oameni de elită ai țării noastre, atât scriitori, companii care au schimbat calitatea vieții, oamenii frumoși din viața noastră care ne-au ajutat în îndeplinirea visurilor și care, prin inițiativele lor, au reușit și să promoveze țara pentru frumosul ei. Această inițiativă este și un semn de mulțumire pentru toți cei care mi-au îndrumat pașii în viață și care îmi sunt model.
Și astfel, pot transmite generațiilor viitoare amintiri și povești, legende și întâmplări, cu și despre sufletele personalităților mai mici și mai mari, care mi-au dăruit mai mult decât o bucată de istorie. Un proiect de o asemenea anvergură cu siguranță nu va trece neobservat.

Bunul demers al proiectului depinde de funcționalitățile unui gravator laser. De aceea l-am ales pe Bodor BCL-1630B. Dimesiunile și proprietățile tehnice ale acestuia permit gravarea pe suprafețe mari și pe materiale dure precum lemn, aluminiu, plexigras sau sticlă. Am ales ca construcția băncilor să fie realizată din stejar, un lemn de o calitate și o durabilitate foarte ridicată. Urmează gravarea pe plăci de lemn, ce vor fi integrate în designul băncilor sub forma unor file de carte.


Acum, gravarea poate începe! Laserul deține o conexiune la aplicațiile inteligente de grafică și design, precum AUTOCAD sau COREL. Acest lucru este extrem de important căci, întâi voi realiza pe computer modelul dorit de gravură, la dimensiunile necesare. Ele permit o previzualizare digitală a proiectului  în fază finală, oferind posibilitatea de a aduce modificări după caz, acolo unde detaliile nu corespund cu realitatea, urmând ca, în cele din urmă, schița să fie transpunsă corect pe material, cu ajutorul gravatorului Bodor și a tubului laser integrat, de o precizie exactă. Prin tehnologia de ultimă oră a gravatorului laser Bodor, care deține integrat WIFI, pot realiza procesul de gravare chiar dacă acesta este amplasat la distanță față de computer. 
Trasarea gravurii poate fi manevrată dintr-un colț al relaxării, conectând gravatorul la un dispozitiv inteligent, precum telefoanele de ultimă generație, și beneficiez de controlul avansat al gravatorului, fără necesitatea deplasării către panoul de comandă al laserului. Nici o pană de curent nu-l poate opri! Laserul de ultimă oră, cu memorie integrată, reține pașii corespunzători, reluând procesul de lucru din momentul întreruperii acestuia.


Am ales Bodor pentru performanțele sale ridicate ce îmbină funcționalitatea precisă cu nevoile mele și cu timpii de lucru reduși. Ai putea spune că e un dispozitiv complex foarte fragil și greu de întreținut, dar, acest gravator dovedește contrariul. Este o tehnologie complexă ce permite inclusiv o întreținere ușoară și un ciclu de viață îndelungat, datorită componentelor de origine japoneză din care este confecționat.
Astfel, cu ajutorul unui gravator profesional, toate visele despre promovare și dezvoltare pot fi îndeplinite într-un mod cât mai unic și în timp de lucru scurt. Strada Băncilor Tăcute este un concept de promovare atât pentru instituții, cât și pentru persoanele fizice, pentru cei care vor mai multă expunere sau să mulțumească celor dragi cu un cadou inteligent și inventiv. Totul se rezumă la un gravator, multă imaginație și libertate de exprimare. 
Pe prototipul de creație am ales să subliniez amintirile din trecutul meu, portrete cu oamenii frumoși, precum părinți, bunici și străbunici, care vorbesc despre perioadele lor de glorie, războaie, lupta pentru libertate, primele cuvinte pe care le-am spus când am făcut cunoștință, prima realizare importantă și nu în ultimul rând, mulțumirile de rigoare pentru că mi-au dat viață. 
Tu ce ai grava pe Băncile Tăcute?

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

You May Also Like

2 comments