Pe aripile unui vis îndeplinit în Țara Soarelui Răsare

by - joi, noiembrie 08, 2018

Prietenii adevărați sunt cei care te țin de mână și nu te lasă să piezi niciun moment de veselie și împlinire. La început, mă întrebam ce nu este în regulă cu mine. De ce ar vrea ea, cea mai bună prietenă, să mă facă să visez. Ce este greșit în prezent, în realitatea în care trăiesc, în care lucrurile sunt văzute exact așa cum se întamplă, cu bune, cu rele.
Câteva luni mai târziu, am înțeles că, visele, ne fac pe noi, oamenii, mai fericiți și mai împliniți.
Am început să-mi creez "Do do list", o centralizare a celor mai mari vise și aspirații. Cu timpul am început să bifez una câte una și, în prezent, mi-am dat seama cât de frumoasă e viața când îți vezi visele împlinite. Simți că trăiești cu adevărat. Începi să înțelegi că scopul tău este mai presus decât negativitatea și analiza prezentului, că ești mai bun, mai valoros decât ți-ai imaginat vreodată.


Timp de câțiva ani, în topul listei s-a aflat o vacanță în Țara Soarelui Răsare, o excursie în Japonia. Mereu mi-am zis că nu-mi voi termina ciclul vieții fără să-mi aștern în fața casei un cireș japonez, de care să-mi atârn aspirațiile rămase nebifate sau pe care să-l admir ori de câte ori simt nevoia să-mi aduc liniștea în suflet.
Misiune aparent imposibilă căci, drumul nu este întocmai ieftin, am început să pun deoparte în fiecare zi câte un leu. Poate părea puțin, dar iată, că am ajuns să bifez acest vis, chiar dacă numai virtual pentru moment. De economiile strânse special pentru acestă întâmplare, îmi pot lua, la întoarcere, multe suveniruri și amintiri de pus în ramă.

Japonia cu Exact Travel Club

Aș fi putut să aterizez în primul mijloc de transport care-mi ieșea în cale și să pornesc devreme la drum, pe cont propriu. Dar știi de ce n-am făcut-o? Pentru că nu poți experimenta viața orbește și pentru că florile de cireș nu înfloresc și nu dansează sub proverbe românești. Nu doar că nu știu limba, iar simțul profund de orientare nu mi-ar fi de folos într-o astfel de situație. Aș putea omite destinații cheie, festivaluri spectaculoase, mi-aș pierde entuziasmul ce se regăsește în conversațiile cu poporul primitor.
În plus, sentimentul de siguranță este foarte important când călătorești peste mări și țări, motiv pentru care, am ales o agenție cu experiență în domeniu de peste 20 ani.

Știi de ce am ales Japonia? Pentru că civilizația este la mama ei acasă. Pentru că frumusețea nu se cântărește doar în parcurile pline de cireși în floare, ci se ascunde în mâncarea aranjată festiv chiar și la restaurantul ieftin din colț, la tarabele cu mâncare sau la târguri. Pentru că oamenii nu te exteriorizează și nu te privesc ciudat chiar dacă nu ai un kimono pe tine. În Japonia, oamenii sunt nerăbdători să descopere noi tradiții și să le împărtășească cu tine pe ale lor. Japonezii ne arată că tehnologia nu este un mod de viață, ci o modalitate de a face traiul mai ușor, serviciile mai calitative și țara un model de urmat, pentru a face un salt în evoluția fizică, psihică și pe scara socială mondială. Țara în sine este un loc foarte accesibil și plin de viață. Aici, natura este importantă, la fel de importantă ca bunăstarea oamenilor sau a animalelor. Sunt atâtea lucruri de învățat și atâtea amintiri de luat în desagă. Ai putea spune că Japonia este o lecție de viață. Chiar este una!


Așa că da, am ales o vacanță alături de Exact Travel Club, pentru cei 20 ani de experiență în circuitele din România, Japonia, cât și în alte destinații exotice. Știi că-ți spuneam că sunt total afonă în ceea ce privește limba? Voi pleca în acest circuit Japonia cu un ghid vorbitor de japoneză, unul avansat, nu un începător oarecare. Vorbesc de fapt de Andrei, cel care a locuit 10 ani în Țara Soarelui Răsare și prin împrejurimi, căpătând de-a lungul timpul o experiență vastă în domeniul conversațiilor pe înțelesul tuturor și care cunoaște destinațiile cele mai populare, ce merită trecute în revistă. Totodată, aleg această echipă deoarece este licențiată de Autoritatea Națională pentru Turism și brevetată/recunoscută de către Ministerul Turismului. Este acest lucru important? Desigur! Prin aceste certificări am siguranța că voi beneficia de vacanța mult visată, că voi ajunge acolo unde trebuie, că am alături persoane experimentate care se vor ocupa de asigurarea celor mai bune condiții de transport-cazare și-mi vor oferi inclusiv o asigurare de sănătate pe durata circuitului. Mă simt în siguranță într-o lume nouă, necunoscută, cu care sunt pe cale de a stabili un nou contact.

Japonia de după cireșii înfloriți

Voi porni la drum în cea mai extremă vacanță ce vizează nu una, ci 13 destinații unice, în plin sezon al florilor de cireș, în primăvara lui 2019. N-ai vrea să vii și tu? Încă mai sunt locuri disponibile.


Petalele roz concentrează în aprilie o adevărată filozofie de viață. Cu siguranță îmi voi pierde cugetul și entuziasmul printre pomii înfloriți, aflați la tot pasul, în majoritatea parcurilor din Kyoto precum și în Parcul Ueno, pe care îi asociez cu bunăstarea, gingășia și inocența unui copil, acaparat de un buchet imens de flori asemuit vatei de zahăr. Parcurile pline cu cireși sunt cele mai bune locații pentru un picnic matinal la care să-mi adun gândurile și emoțiile. Știai că cireșii japonezi au o importanță ridicată în cultura japoneză?
Pe lăngă frumusețea lor, aceștia au marcat de-a lungul timpului cele mai importante întâlniri și acorduri diplomatice, marchează frumusețea trecătoare a unei femei și sunt prezenți atât pe costumele tradiționale, cât și pe una dintre monedele naționale. Importanța lor datează de secole, devenind astfel un simbol al culturii japoneze.

Dacă tot vorbeam de ei, în această perioadă este și festivalul cireșilor, dar și festivalul fertilității când, pe străzile din Kawasaki defilează femeile și bărbații cu statui dedicate fertilității. "Festivalul falusului de oțel" nu este o manifestare sexuală, ci o modalitate de conștientizare a bolilor cu transmitere sexuală ce pot fi prevenite prin metodele potrivite de contracepție și o festivitate prin care se strâng fonduri ce sunt redirecționate către ONG-uri ce luptă pentru persoanele suferinde de boli cu transmitere sexuală, precum HIV. Iată, din nou, Japonia ne arată că o comunitate unită poate schimba viața celor aflați în suferință și pot face lumea un loc mai bun pentru viitoarele generații.


În Tokyo mai sunt și alte lucruri demne de vizionat. Printre ele se numără degustarea specialităților de ouă fierte, miraculoase, gătite în apele fierbinți ale Lacului Ashi, vizita pe muntele Fuji și o plimbare în cartierul Gion, unde abia aștept să văd ucenicele gheișelor,
Vom ajunge la timp în Osaka, la Templul Byodoin, unde va avea loc festivalul ceaiului. În timpul acestui festival voi avea ocazia de a degusta o specialitate locală în domeniul ceaiurilor și anume ceaiul verde Uji, denumit după râul ce străbate partea de sud-est a regiunii Kyoto. Uji are o reputație impunătoare încă din vremea samurailor, adică mai bine de peste 850 ani de tradiție și istorie.

Vor urma și vizite la Lacul Alb și Lacul de sânge, două lacuri impresionante prin culoarea aferentă și pictorialul inedit pe care acestea le oferă călătorilor. Se vor mai alătura și vizitele din Coreea de Sud, în muzee și restaurante cu specific tradițional, voi vizita cele mai renumite palate din Seoul, dar și cele mai deosebite zone comerciale, de unde, voi putea achiziționa suveniruri și chilipiruri. Mi-am propus să-mi găsesc un evantai tradițional cu Sakura Tree (Copacii de cireș) și vreau să adaug o piesă de colecție la garderobă, precum un costum tradițional de gheișă.


Ar mai fi atâtea lucruri de zis, atâtea locații de văzut și trăiri palpitante de împărtășit. Dar, vorbele sunt de prisos pentru a descrie magia unui circuit în Japonia. Hai să le trăim împreună la fața locului! Hai să ne bucurăm împreună și să bifăm una din cele mai mari dorințe: un circuit de vis în Țara Soarelui Răsare.


Articol scris pentru SuperBlog 2018.

You May Also Like

1 comments