Tu știi cum stai cu hemoroizii? Iată remediile naturale care-ți vin în ajutor!

by - miercuri, noiembrie 28, 2018

Mâncărimi tot mai frustrante în zona posteriorului? Suntem în 2018, când ne putem bucura de beneficiile evoluției în medicina clasică și cea alternativă. Hemoroizii nu sunt nici pe departe o rușine, ci o afecțiune care duce la un dezechilibru atât fizic, cât și psihic.

Sursa: Asociația Profesorilor

Prezența lor se remarcă prin mâncărimi chinuitoare, uneori durere sau chiar sângerări, pentru că hemoroizii reprezintă de fapt acele vene dilatate din zona anusului și a rectului. Netratați sau tratamentul necorespunzător asupra acestora poate duce la agravarea simptomelor, însă pot duce de asemenea la formarea unor cheaguri și/sau hemoragii serioase.
Cele mai predispuse persoane la hemoroizi sunt persoanele sedentare, care lucrează mult stând în șezut, dar și cele obeze sau gravidele.

Astăzi vreau să-ți prezint câteva modalități la îndemâna tuturor, prin care poți impiedica apariția acestora sau să-i elimini încă de la primele simptome.

Remedii naturale împotriva hemoroizilor

În primul rând, pentru a preveni apariția hemoroizilor, trebuie să apelezi la un regim de viață cât mai sănatos și/sau echilibrat. Acest lucru te ajută să previi și alte afecțiuni ce pot apărea.
Optează pentru un stil de viață cât mai activ și redu sedentarismul. Pentru persoanele care lucrează la birou sau acasă, la calculator, recomand pauze frecvente în care să faci mișcare. Dacă ai un program prea încărcat și obositor, fă-ți un program cu o cură de mișcare, sport de orice fel. În detrimentul mersului cu mașina, optează și pentru bicicletă sau practică mersul pe jos. Te ajută și să previi hemoroizii și totodată îți întărești musculatura.
O alimentație echilibrată, diversificată, predominant cu fructe și legume în stare crudă, respectiv alimente slab procesare sau gătite la aburi/cuptor/grătar, favorizează buna funcționare a organismului, previne disfuncțiile ficatului, ale stomacului, obezitatea și hemoroizii.

  • Cum tratezi hemoroizii?

Dacă, din păcate, ai semnalat problema hemoroizilor, poți apela la câteva soluții inspirate de natură, care s-au dovedit la fel de eficiente ca și tratamentele clasice.
În primul rând, trebuie să fii mai atent cu igiena. Spală zona chiar și de 2-3 ori pe zi doar cu apă caldă, iar dacă mâncărimea/usturimea e mult prea insuportabilă, pune apă caldă într-un lighean și stai cu șezutul în apa caldă timp de 15-20 minute. Apa caldă facilitează circulația normală sangvină, elimină disconfortul și bineînțeles, menține zona curată, igienizată, astfel încât afecțiunea și disconfortul să nu se intensifice. Totodată, apelează la lenjeria din bumbac, pe care s-o schimbi zilnic, căci nu permite dezvoltarea unui mediu favorabil pentru bacteriile ce ar putea intensifica simptomele.
Poți apela și la comprese cu pliculețe de ceai de tanin sau mușețel, precum și la amestecurile de uleiuri esențiale (tea tree și mentă, diluate în ulei de măsline), pe care să le aplici cu ajutorul unei dischete sau a unei bucăți de vată, pe zona afectată, care au efect calmant, antibacterian și antiinflamator.


De asemenea, poți apela și la un complex special creat pentru a înlătura sau pentru a preveni apariția hemoroizilor - Hemoroplant, un tratament hemoroizi complet, realizat din plante indiene cu rol terapeutice. Avantajul principal al acestui remediu este faptul că nu are efecte adverse și administrarea acestuia nu afectează alte organe precum tratamentele clasice.
Astfel, Hemoroplant ajută la eliminarea disconfortului prin capacitatea ridicată de acțiune a plantelor ce refac țesuturile din zona afectată, asigură o circulație sangvină corespunzătoare și facilitează tranzitul intestinal corect. Știai că și organismul ce nu are o digestie corespunzătoare și o bună capacitate de eliminare a toxinelor este predispus la hemoroizi? Hemoroplant ajută la normalizarea acestor procese, ajută la detoxifierea organismului, precum și la absorbția substanțelor nutritive de către organism.


  • Ghimpele pădureț - Are efect antiinflamator și stimulator al circulației sangvine. 
  • Coada șoricelului - Conține un complex activ și bogat de acizi ce favorizează digestia și absorpția substanțelor nutritive, ajutând la regenerarea venelor și a țesutului analo-rectal, precum și la ameliorarea simptomelor asociate hemoroizilor.
  • Haritaki - Pulberea fructului indian are 28 de beneficii fiind un remediu excelent împotriva unor zeci de afcțiuni. Printre acțiunile acestea se numără efectul antioxidant, antibacterian, antiinflamator, regenerant, purgativ, etc. În complexul Hemoroplant, rolul principal al pulberei Haritaki este cel de favorizare a proceselor digestive.
  • Fructe de Amaltas - Echilibrează procesul digestiv prin normalizarea consistențelor scaunelor.
  • Pulberea de Turmeric - Extrasă din rizomii acestei plante, aceasta ajută la detoxifierea și normalizarea fluxului sangvin.
  • Rădăcina de Cicoare - Conține vitamine, uleiuri și minerale ce încarcă organismul cu energie, stabilizează flora intestinală și oferă un somn mai liniștit.




You May Also Like

0 comments