Și parcă ar fi fost ieri...

Au trecut 15 ani. Curtea era plină ochi de copii. Vara se apropia cu pasi repezi și când unul, când altul, intrau în vorbă cu mine și mă întrebau unde voi merge în vacanță. Auzeam că-și plănuiesc o vacanță minunată: la părinți, bunici, prin țări străine. Mi se părea fantastic! Spania, Italia, Grecia, zeci de continente despre care auzeam doar la ora de geografie.

Când porțile școlii se redeschideau, mulți dintre colegii mei aveau o desagă plină cu amintiri, emoții și entuziasmul unei vacanțe viitoare. Părea extraterestru că, Valentin, îmi cerea ceea ce el numea o "adresă de messenger", ca să-mi trimită poze cu ai lui și să văd cât de frumos este într-o țară străină. Pe vremea aceea tot ce știam era biblioteca prăfuită de cărți a mamei, de care mă atingeam în fiecare seară, și un televizor ce abia afișa câteva cadre printre puricii alb-negri. Cât despre vacanțe, curtea și casa bătrânească de la țară ne așteptau cu același dor pe care-l port și acum cu mine, față de bunici.


Dreptul la vacanță s-a conturat în apropiere de prezent când, la douăzeci de ani, îmi făceam pentru prima dată bagajele, pregătită să pornesc pentru prima dată în aventura vieții mele, acea prima dată care nu se uită niciodată și care se trăiește la maxim cu tot entuziasmul ei. Nu degeaba se spune că prima dată e atât de magică încât n-o poți da uitării niciodată.
Așa am ajuns în timp, la concluzia că, dreptul la vacanță este universal și la fel de important ca și dreptul la viață sau dreptul de a te exprima liber. Vacanțele te ajută să te cunoști mai bine, să-ți limpezești mintea, să-ți îmbogățești cunoștințele cu noi informații, să descoperi alte culturi, alte modalități de a privi și a descoperi frumusețea din fiecare lucru existent în jurul nostru.


Trăgeam cu coada ochiului la ceasornic, urmărind fiecare secundă până la finalizarea programului. În ultima secundă am tresarit de fericire și, în drumul către lift, mai că-mi venea să arunc pantofii din picioare, rochia strâmtă și să rămân doar în costumul de baie.
Adevărat, mi-ar fi fost mult mai ușor dacă știam că, Christian Tour susține Dreptul la vacanță și că-mi poate oferi pachete all-inclusive către sute de destinații din Romănia și din străinătate.
În vacanța cu Christian Tour orice călător și aspirant la vacanță se buzură înzecit de emoția pe care o emană zilele de concediu, de vacanță, de relaxare, într-o oază de liniște ce se potrivește mănușă cu nevoile, dorințele noastre, de peste 20 ani. Se asigură garantat, cu un click, drumul până la destinație și cazare, astfel încât grijile sunt de prisos.


Seara ne făceam bagajele și aspiram la briza mării, la cădura nisipurilor mișcătoare, la parfumul cafelei ce cutreiera casele istorice de pe malul apei. Drumul a durat puțin peste 48 ore și am ales varianta unei mașini care să ne permită să vizualizăm totul: traseul până la vamă, granițele de după și intrarea în port. Marcam pe alocuri, cu o fotografie, tot acest traseu ce se scurta tot mai tare, cu cât mă apropiam de destinație.
Noi, adică eu și sufletul pereche, am ales drept destinație o zonă portuară din Italia - Porto Santo Stefano.

"- Wow! Tu vezi ce văd și eu? Marea scăldată de nuanțe de turcoaz, ape limpezi, atât de limpezi că poți vedea până pe fundul apei!
- Văd!
- Vezi parcurile verzi, clădirile vechi, oamenii zâmbitori și tonetele de gelato ce abia așteaptă să le savurăm?
- Văd!
- Simți liniștea, dragostea ce plutește în aer și calmul societății?
- Simt!"



Am continuat așa minute în șir. În sinea lui era la fel de uimit, doar că el își exprima entuziasmul practicând la fața locului, prin zâmbete, ochi bulbucați, activități de destindere și tot tacâmul.
În prima zi ne-am apucat de explorat împrejurimile. Am început să degustăm din specificul culinar la un restaurant din apropierea cazării și am încheiat cu o vizită la malul mării. Tăcere, suspans, declarații de dragoste și îmbrățișări calde.
Începând cu cea de-a doua zi am început să ne destindem tot mai mult și, abia atunci ne-am dat seama cât poate fi de real. Au urmat plimbări cu barca, ore în șir pescuit în largul mării (pasiunea amândurora), participări la festivalurile din zi și din noapte, cu dedicație pentru evenimetele dinainte de 1990, deghizați după cum vedeam în zare, de la balcon. Ne pierdeam în mulțime, cântam, dansam. Fiecare zi s-a marcat prin ore în șir de scăldat în apele limpezi și răcoritoare, plimbări în picioarele desculțe pe nisipurile arzătoare, sub adierea aerului proaspăt ce colinda stațiunea turistică până în inima insulei învecinate.
Unele nopți se încheiau înainte de răsăritul soarelui, unele dimineți începeau înainte de răsărit.

Fiecare zi se deschidea cu un parfum întrepătrunzător de cafea la terasa casei, cu o priveliște de vis către largul mării, către sutele de vase de croazieră ce ancorau în port și altele care te îndemnau să pornești la drum către o nouă destinație.
Era prima vacanță la mare pe care, în ansamblu, nu mi-o puteam imagina nici în cele mai ferice vise. Totul era perfect, de parcă zeii și-ar fi jucat ultima carte ca să umple acel loc cu viață și frumusețe în detaliu, de la natură, la oameni.
Mi-aș fi dorit să nu se fi terminat niciodată și, de fiecare dată când mă gândesc, îmi amintesc de mângâierea suavă a vântului ce-mi trecea prin păr, de râsetele bogate adunate în centru la orele de vârf, de entuziasmul cu care făceam fiecare pas și de extazul și emoția care mă înduceau în delir, într-o stare profundă de zen, de liniște.

După o săptămână grozavă, exotică, am revenit amândoi la tiparul obișnuit, mai încărcați cu energie ca niciodată. Și de atunci, milităm împreună, măcar o dată pe an, la o vacanță pe cinste, departe de cotidian, unde trăim povestea vieții noastre și unde dăm naștere emoțiilor și amintirilor de neuitat.