Janetnails.ro - Primele unghii cu acryl și gel termocrom

Pe la 16 ani încercăm prima dată pictura pe unghii în acryl. Nimic mai complicat decat la o ojă. Doar luam un vârf de vopsea pe care îl diluam cu apă și mai apoi făceam modele pe care le sigilam cu un top coat transparent. Manichiura mea rezista impecabil mai bine de două săptămâni și, de atunci, mi-a pătruns la suflet tehnica unghiilor cu acryl.

Două săptămâni mai apoi.

Mi-am dorit foarte mult să încerc acrilul în adevăratul sens, dincolo de acele picturi.
Și, după o perioadă în care am încercat să fac unghii cu gel s-au ojă semipermanentă, iată că a venit și momentul său. M-am bucurat nespus de mult când cei de la Janet Nails, partener al evenimentului Bucovina Beauty ne-au pus la dispoziție produse din categoriile vaste pentru unghii. Am ales să fac acest pas și am optat pentru acryl, respectiv gelurile termice despre care vorbim astăzi.


De ce acril?
În primul rând nu ai nevoie de la fel de multe ustensile ca la gel sau ojă semipermanentă. În al doilea rând, acrylul nu curge ca și se usucă liber, în absența unei lămpi.
Dacă gelul și oja semipermanentă se aplică de la cuticulă spre vârf, acrylul se modelează de la vârf spre cuticulă, evitând bineînțeles să le atingem.
Se modelează? Da! Construcția de acril se face dintr-o soluție acrilică specială și cu ajutorul prafului acrylic. În vasul de sticlă se pun câteva picături de lichid acrylic, se înmoaie bine pensula după care se șterge excesul și, pe urmă, se înmoaie din nou puțin pensula în lichid acrylic, după care se pune vârful acela umed în praf, formându-se astfel o bubiță care se aplică pe vârful unghiei și care se aplatizează. Se continuă procesul, se fac bobițe și se pun pe unghie, până se acoperă întreaga unghie. În maxim un minut acrylul se întărește, se dă formă unghiei și apoi se poate aplica un sigiliu (eu am folosit top coat pentru gel, urmat de circa 150 secunde în lampă), ojă normală sau gel.


Înainte de aplicarea acrylului am împins cuticulele și am luat luciul unghiei cu ajutorul unui buffer, am eliminat praful și am degresat unghiile, după care am aplicat un primer (eu am folosit primer de gel).
Deasupra construcției de acryl am folosit gelul termocrom tot de la Janete Nails, un concept pe care iarăși îmi doream să-l încerc. L-am aplicat în două straturi subțiri fără degresare, urmat de un top coat fără degresare pentru gel. Și datam!



Îmi place acrylul pentru că unghia nu se pilește și astfel nu o subțiem ca la gel. Este ușor de modelat și de aplicat și poate fi combinat atât cu ojă, cât și cu gel sau ojă semipermanentă.
În cazul experiențelor cu gel și ojă semipermanentă am observat că la câteva zile îmi pocnea gelul/oja (de vină probabil și aplicarea și materialele slabe), însă cu acrylul Janet și cu gelul termocrom, manichiura mea a rezistat impecabil mai bine de trei săptămâni. Nici nu am atins cuticula, ceea ce e fantastic.

Poate nu sunt perfecte și știu că au ieșit cam grăsuțe (mai mergeau pilite), dar pentru prima dată mi se pare formidabil rezultatul și cu siguranță cel mai bun din toate timpurile.
Gelul termocrom este tare simpatic și atractiv. După cum spune și denumirea, acesta se schimbă în funcție de temperatura corpului și cea a mediului ambiant. De exemplu, gelul portocaliu se păstrează în această culoare la frig, iar la cald se transformă în galben. Cu ajutorul acestor geluri cred că manichiura are un efect deosebit.


Ca îndepărtare, se pilește gelul/oja sau se îndepărtează cu freza, după care îmbinăm dischete cu acetonă pură și folosind și folie de aluminiu, se îmbracă fiecare unghie și se lasă 10-15 minute să acționeze după care îndepărtăm acrilul topit cu o spatulă de cuticule.
Acrylul este ideal pentru a oferi rezistență unghiilor care se rup ușor și persoanelor care fac fel și fel de activități cu mâinile. După îndepărtare am observat că unghiile mele erau la fel de puternice, căci nu am pilit unghia deloc, ci doar am îndepărtat luciul cu buffer-ul.
Ba chiar din greșeală am scăpat cuțitul pe unghie, însă unghia mea nu a pățit absolut nimic.


Sunt extrem de mulțumită de experiența mea și de produsele Janet Nails care s-au dovedit a fi nu doar accesibile, ci și de o calitate extrem de bună. De altfel calitatea s-a reflectat în timpul mânuirii ușoare și a rezistenței îndelungate a manichiurii, în condițiile în care nu am cursuri de formare în domeniu și nu am mai lucrat niciodată cu acryl.


Așadar, dacă sunteți iubitoare de experiențe noi și v-ați dorit să încercați acrilul și nu numai, vă recomand cu căldură să apelați la produsele Janete Nails, unde veți găsi de toate pentru unghii cât mai frumoase și rezistente.

Comentarii

Postări populare