OOTD: Pantalonii Femme Luxe și corsetul din imitație de piele

Bună din nou și bine te-am regăsit cu o nouă ținută.
Dacă zilele trecute vorbeam de salopete și rochii accesibile, cu design impresionamt, astăzi este rândul unui alt articol extrem de versatil de la Femme Luxe, unul din cele patru alese din comanda de la ei.
După cum ți-ai dat seama deja, vorbim despre prima mea pereche de pantaloni de la ei.


Am avut mari emoții să-mi aleg pantaloni, așa cum am de fiecare dată atunci când îmi aleg pantaloni din online. Principalul motiv este modul în care se așează pe mine, eu având șoldurile foarte late, iar unele perechi de pantaloni sfârșesc a-mi fi fie prea mari în talie, fie prea strâmți, fie nu sunt suficient de lungi, fie sunt largi pe picior, șamd.
Mi-am ales mărimea cea mai mică, adică mărimea 6. În mod obișnuit port întotdeauna mărimea S.

Pantaloni/Pants: http://bit.ly/2IwViIX
Top: Dresslily


Ei bine, de data asta am avut o adevărată surpriză. Sunt perfecți!
Deși pe site părea ceva mai lucioși, nu sunt. Nu sunt pielea aceea dusă la extreme care te duce cu gândul la alte lucruri. Deopotrivă, materialul mi se pare o combinație de imitație de piele și satin. Materialul se așează pe corp, e ușor elastic, dar nu mă incomodează absolut deloc. Nu sunt nici groși, nici subțiri, astfel că prin ei nu se vede absolut nimic. Sunt perfecți pentru vremea de afară, chiar și pentru anotimpul mai rece dacă sunt luați cu o pereche de ciorapi pe dedesupt sau colanți.


Ce mi-a plăcut la ei nespus de mult este lungimea, care vine perfect, puțin după gleznă, fix așa cum îmi place mie, dar și mai mult mi-a plăcut talia extrem de înaltă. Sunt adevărați pantaloni cu talie înaltă, cea mai înaltă din colecția mea și din câte am văzut până în prezent.


Acesta este și principalului motiv pentru care mi se par extrem de versatili. Talia aceea înaltă accentuează tare frumos linia picioarelor, pe care le și alungesc, la fel ca și talia în sine. Sunt perfecți pentru top-uri scurte și merg în zeci de combinații. Ba mai mult, cu ajutorul unui corset în ton, se poate vedea cu ușurință o ținută tip salopetă.
Pot fi asortați cu ușurință fie într-o ținută de zi, fie într-una de ocazie, alături de pantofi, sacouri, top-uri elegante. Îi ador!


În aceeași notă, dar un cadru mai puțin "elegant", am decis să vă arăt și corsetul primit în această primă comandă.
Mi-am dorit foarte mult timp un corset din imitație de piele și m-am bucurat nespus de mult când l-am găsit la Femme Luxe.
Acest corset extrem de simplu este destul de versatil și el. Poate fi purtat fie că atare, fie cu pantalonii de care îți povesteam adineaori, fie cu tricouri și alte top-uri impresionante.



Contrar părerilor de acum sute de ani, în care corsetul era folosit pentru a subția talia și pentru a ascunde anumite imperfecțiuni, pentru mine corsetul este cel care armonizează chic o ținută și care poate accentua anumite forme. Nu te sfătui să apelezi la el drept un instrument de "tortură" și să iei atât de personal toate postările din Social Media unde sunt numai fete suple și/sau care poartă corset. Cu toate avem anumite imperfecțiuni, chiar dacă nu le lăsăm la vedere.


Legat de corsetul ales de mine, sincer, aș fi avut ceva mai multe pretenții de la el. Nu-mi displace, ba chiar mă bucur că-mi vine perfect, în ciuda bustului meu foarte mic. Ceea ce nu mă încântă e că nu este atât de cambrat pe talie așa cum mi-aș fi dorit, iar materialul este o imitație moale.
La bust are și puțin burete de structură, astfel că nu-mi este frică că va cădea și că-mi va expune sânii.  Închiderea este babă-moș, la spate.
Este totuși un element extrem de versatil pe care îl voi purta cu drag alături de rochii, fuste și pantaloni, inclusiv la ținute mai neobișnuite așa cum îmi este stilul.


Legat de top-ul superb și alb, acesta este de pe Dresslily și îmi place la nebunie croiala lui. Este dintr-un material extrem de bun, are și acele volane din material gros, iar pantalonii cu talie înaltă m-au ajutat să nu las buricul la vedere, datorită crăpături pe care o prevede croiala acestuia.


În ansamblu toate alegerile de pe Femme Luxe au fost de o reușită garantată.
De la transportul în doar o săptămână, până la piesele extrem de calitative, cu un preț foarte accesibil.
Am primit inclusiv un document pentru retur, ceea ce nu mi s-a mai oferit la nicio colaborare, deci vorbim despre un adevărat profesionalism din partea Femme Luxe.

Așadar, dacă ai în plan să-ți reîmprospătezi garderoba, îți recomand cu căldură să arunci un ochi la aceste produse, fie la secțiunea de co ords și knitted lounge wear, fie la lounge wear sets și ribbed lounge wear sets.
Sunt sigură că vei găsi ceva pe placul tău.

Ție ce articol îți place cel mai mult din cele prezentate astăzi? Dar din toate cele prezentate până acum?
Ai comandat până acum de pe acest site?

Comentarii

Postări populare