OOTD: Rosegal Fashion Review

by - miercuri, ianuarie 08, 2020

Bine v-am regăsit cu primele impresii din 2020, la ultimele comenzi primite în anul precedent.
Pe când credeam că s-a sfârșit cu coletele în vechiul an, mai ales că Poșta Română a avut liber în parea majoritate a timpului, pe ultima sută de metri au ajuns 4 colete. Două din ele erau de pe Rosegal, un magazin chinezesc despre care v-am mai vorbit eu în urmă cu 1-2 ani.


Unul dintre pachete a avut ghinionul de a ajunge la poștăla vamală, altul a ajuns la poșta locală. Comanda a avut valoarea peste 60$, iar produsele ajunse la vamă în jur la 50$. Și pentru că am pusv coletul pe numele prietenului și pentru că vama este în alt oraș l-am trimis pe al meu ca să le ia. A plătit drumul și Vama în jur la 80 lei toată treaba. Aceasta fiind partea cea mai proastă. Dacă vreți să plasați o comandă la ei și să vă asigurați că nu aveți mare bătaie de cap, puteți da coletul pe numele unui prieten care are vamă în oraș. Cert e că depinde de noroc, căci comanda poate ajunge la fel de bine la poșta de cartier.

Cum a ajuns acasă m-am grăbit să-l desfac pentru a mă bucura de produsele alese. Și de aici începe distracția, căci prima parte din comandă a venit și cu minusuri.

Al meu nu are noroc la papuci în ultima vreme și, având posibilitatea aceasta de a-i cumpăra o nouă pereche ca o prietenă responsabilă, m-am uitat la secțiunea de încălțăminte pentru bărbați. Am găsit o pereche de pantofi la reducere, simpli și aparent purtabili.


În prima clipă în care i-a probat, marginea din jurul călcâielor a început să crape. De ce împingea piciorul în papuc sau dlcum atingea marginea, crăpa materialul și mai tare. Am căzut cu toții pe gânduri câteva minute și ne întrebam dacă nu cumva sunt papuci de morți.
Am ras cu unghiile partea aceea ca să nu pară niște papuci jerpeliți și cu chiu cu vai a îndrăznit să-i poarte. După 3 zile și câteva drumuri mici străbătute, papucii erau praf. Talpa se desprinsese de la jumătate așa că au zburat direct la gunoi. Nu știu ce nu a fost bine cu acești papuci, dar a fost o experiență foarte ciudată.

Tot în acel colet și lucrul de care m-am bucurat cel mai mult este și lumina de selfie. Mi-am dorit tare mult una pentru pozele mele și mă bucur că am găsit-o pe aceasta care are și mai multe funcții. Are o formă drăgălașă, se încarcă la cablu USB și funcționează continuu circa o oră după care pâlpâie să mă atenționeze că trebuie încărcată. Dispozitivul vine cu 5 trepte de lumină, două calde și două reci, iar una de mijloc. Are și o oglindă măricică pe partea opusă.



Foarte încântată sunt și de cele două eșarfe alese. Au în alcătuire fibre de cașmir ceea ce le face extrem de călduroase. Eu nu suport deloc aerul rece, așa că niște eșarfe groase și pufoase sunt minunate. Deși au în jur la 2m lungime mi-ar fi plăcut să fie și mai lungi (pături dacă se poate).
Aerul rece nu trece prin eșarfa din imagine, nici prin celalaltă și sunt accesorii de viitor, așa că un mare plus pentru ele. 


Și mi-am dorit tare mult la sfârșit de an să-mi găsesc o jachetă din blană pe mărimea mea. Am găsit una simpatică într-o nuanță vișinie și n-am stat pe gânduri. Ei spun că ar fi o jachetă de iarnă, însă e mult prea subțire să fie purtată ca atare în acest sezon. Sub o geacă fără blană și cu o bluză subțire pe dedesupt e foarte călduroasă, căci are peste 30% bumbac în compoziție. O voi purta în acest mod până la primăvară. Este o jachetă drăguță, se așează bine și abia aștept s-o port ca atare la primăvară sau la toamnă. Jacheta și una dintre eșarfe au ajuns la poșta de cartier. 


Voi ați mai plasat comenzi pe site-urile străine? Cum a fost experiența voastră? 

You May Also Like

0 comments