Recenzie Dan Buettner - Soluția zonelor albastre

by - marți, martie 31, 2020

Oamenii din cele mai longevive zone ale lumii au o alimentație echilibrată, bazată pe plante, pe carne și pe combinații sezoniere. Dacă ai căutat dintotdeauna un material care să exemplifice concret cum poți avea un stil de viață mai sănătos cu adevărat, atunci Soluția zonelor albastre este cartea care nu trebuie să-ți lipsească din bibliotecă.


Recenzie Dan Buettner - Soluția zonelor albastre

Totul a plecat de la inițiativa cercetătorului și a scriitorului Dan Buettner care și-a propus să facă un înconjur în jurul lumii și să "cartografieze" o hartă a zonelor cu populația cea mai longevivă din lume, cu detalii cât mai precise. 
Era un proiect deja încercat pe anumite zone ale Americii, însă dat fiind că proiectul eșuase, rezultatul experimentului său era incert. A reușit însă să-și facă proiectul cunoscut și să obțină finanțare, astfel că a pornit în cercetare alături de alți parteneri de proiect, precum Național Geographic. Scopul său era să afle dacă sunt similitudini între aceste popoare vast răspândite pe glob, pe care să le poată aplica în mult iubita sa țară, astfel încât să reducă incidența bolilor și să crească media de viață a americanilor și de ce nu, prin intermediul cărții sale, longevitatea întregii lumi.


Soluția zonelor albastre vine cu principii concrete, cu interviuri din zonele experiment, denumite zone albastre (albastru fiind asociat cu longevitatea, sănătatea etc.), dar și cu rețete și practici concrete care pot duce la îmbunătățirea stilului de viață - vin la ora 5, apartenența la grup, delimitarea scopului, consumul unor preparate locale/naturale cu origini străvechi.


De asemenea cartea ne indică și proprietățile unor plante sau a unor ingrediente și modul în care acestea influențează longevitatea și sănătatea. Nu lipsesc nici practicile sau alimentele de evitat, precum și modalitatea de a ne construi o "zonă albastră proprie" pentru a obține aceleași rezultate.


În încheiere sunt prezentate și 77 de rețete din toate zonele experimentale, 77 de rețete populare și gustoase, numai bune de pus în practică sau de adaptat la modul de trai al fiecărei țări în parte.


Soluția zonelor albastre de Dan Buettner ne arată în cele din urmă că, secretul unei vieți sănătoase și longevive, asemeni celor mai sănătoși oameni de pe Pământ este în primul rând voința și practicile de zi cu zi, modul în care alegem să ne trăim în ansamblu viața, cu toate detaliile aparent mărunte.


Cartea este disponibilă la Libris alături de alte selecții speciale și potrivite genului vostru de lectură, și o puteți comanda cu transport gratuit în aceste zile. Este o carte ușor de lecturat și precisă, atractivă, astfel încât își va face loc cu ușurință în orice bibliotecă, chiar și în cele mai pretențioase. 

You May Also Like

3 comments

  1. O carte bună și interesantă ,mi-aș dori să o citesc mai ales acum în această perioadă când stăm acasă ! Mulțumim pentru recomandare draga mea !

    RăspundețiȘtergere
  2. Super! Citesc si eu aceasta carte acum, inceputul promitator! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumim pentru recomandare

    RăspundețiȘtergere