Noua gamă Lifting Vegetal de la Yves Rocher

by - joi, aprilie 09, 2020

Cei de la Yves Rocher au lansat de curând o nouă gamă pentru îngrijirea tenului matur, o gamă bazată din nou, pe cele mai selective extracte vegetale, după cum suntem obișnuiți. Ingredientul principal este extractul de Ajuga Reptans, o formă naturală de colagen, care oferă lifting pielii și care are menirea de a oferi un ten mai tânăr, mai catifelată și mai lipsită de imperfecțiuni ca niciodată.


Sunt fană a produselor Yves Rocher încă din adolescență, pe vremea când descopeream diferite produse cu extracte naturale care și-au dovedit întregul potențial asupra corpului meu. Între timp am continuat să folosesc produsele lor și iată-ne astăzi, cu noi impresii despre noua gamă.

Yves Rocher Lifting Vegetal

Noua gamă vine cu texturi fine și rafinate, ideale pentru orice tip de piele. 
Gama conține o serie completă de produse de îngrijire a tenului, de la serul concentrat, până la crema pentru ochi și crema pentru ten. Toate cele trei produse vin într-un ambalaj sofisticat și prietenos cu mediul înconjurător.


Serul concentrat are o textură fină și ușoară care se absoarbe cu ușurință în piele. Lasă pielea catifelată și ușor parfumată de mirosul floral. Este un ser ce hidratează intensiv pielea, fiind ideal pentru pielea deshidratată sau pentru cea uscată. Totodată, ingredientele luptă împotriva oxidanților liberi și ai poluării, protejând tenul împotriva îmbătrânirii accentuate. Poate fi îmbinat cu ușurință cu alte seruri pentru ritualul zilnic și adecvat oricărui tip de ten.


Crema pentru ochi vine într-un ambalaj foarte practic cu aplicat-o dedicat. Aceasta are un miros și o textură la fel de fine, chiar mult mai fine față de serul pentru ten. Atât serul cât și crema de ochi au un sistem de dozare foarte precis, astfel încât permit dozarea perfectă și pas cu pas, ce permite stabilirea unei cantități potrivite, fără exces. 
Crema de ochi este ideală chiar și pentru ochii sensibili, așa cum îi am și eu. Oferă mai multă luminozitate și un efect de uniformizare și calmare a pungilor de sub ochi, astfel încât pielea din jurul ochilor capătă un aspect mai tânăr.


Crema de zi are o textură gelatinoasă și ușoară, deloc lipicioasă la aplicare. Oferă senzația de a doua piele, rezultatul final fiind un ten luminos și catifelat, la fel ca mătasea.

Am avut însă impresia că, aplicate împreună, oferă o senzație de "strângere"  a tenul și am observat că acesta nu mai trebuie atins sau completat cu alte produse, deoarece produsele au tendința de a se simți ca o mască care se descompune și care formează totoloți la atingere. Nu știu dacă e tenul meu de vină sau faptul că produsele nu reușesc să se absoarbă complet în piele sau să se îmbine unele cu celelalte.


Cert este că, folosind setul de produse Yves Rocher Lifting Vegetal tenul meu este mai luminos și mai catifelat, lipsit de zone care se usucă și se descuamează, fiind uniform hidratat și mai luminos. 

Voi ați încercat noua gamă? 


You May Also Like

5 comments