OOTD: Noi articole de la FemmeLuxe

by - miercuri, iulie 15, 2020

Bună drăguțelor!
Astăzi vorbim despre noi articole FemmeLuxe, acel magazin online cu hăinuțe cu care v-am obișnuit deja.
Am plasat alte comenzi la ei sub forma unei colaborări și astăzi am revenit cu impresii despre produsele alese. 
Ca de obicei, coletele au ajuns foarte repede prin curier (așa cum procedează de ceva vreme încoace), iar hăinuțele au venit bine împachetate, fiecare în punguța ei și în mărimea aleasă. Să-i dăm drumul!

Noi articole în garderobă de la FemmeLuxe

Voi începe cu noua "obsesie" și anume cu articolele în nuanțe de verde. Nu știu ce s-a întâmplat în momentul în care am plasat comanda, însă mi s-a pus pata pe câteva astfel de articole, mai exact o rochie și un compleu.


Am mai avut tendința de a adăuga rochia în coșul de cumpărături de câteva ori, dar din oarecare motive am ezitat. De data asta am zis ca în cele din urmă s-o iau și să văd cum se prezintă.
Ca mărime (eu am optat pentru mărimea 6 sau XS) și ca lungime mi se pare perfectă. Deși intră oarecum greu pe corp se așează perfect și nu mă incomodează, mai ales că e o rochie de tip bodycon care se mulează pe corp. Materialul este ca de obicei unul sintetic, dar totuși comod. Este o rochie simplă și elegantă în același timp, deloc transparentă (exceptând mânecile transparente care așa sunt croite, pentru efect), ușor grosuță. 


În talie deține puțin material extra care vine încrețit, pentru a distrage atenția de la posibilele imperfecțiuni. N-aș putea spune că e o rochie care m-a impresionat prin aspectul ei, dar se așează foarte bine și mi se pare ideală pentru ocazii.


Intr-o nuanță de verde pastel, o nuanță foarte frumoasă de altfel e și un set loungewear sau compleul pe care l-am mai luat și cu alte ocazii, dar în nuanțe diferite. Am luat ca de obicei mărimea 8-10 sau S-M și mi se pare că se așează foarte bine. E un compleu casual cu top scurt și joggers cu talie înaltă, dintr-un material grosuț, sintetic și moale, ideal pentru sport sau pentru momentele în care efectiv ai nevoie de o ținută simplă, nimic sofisticat.


Deja l-am purtat de vreo 3 ori și e un complet care îmi place foarte mult. Pantalonul se așează perfect, nici foarte mulat și nici foarte larg, iar la gleznă are o bată mai mare care ajută la conturarea acesteia și îl face să se așeze perfect. Are și buzunare, lucru care mă mulțumește pe deplin. Și topul se așează bine și nu vine extrem de larg cum am pățit în cazul altor compleuri similare (cel bej). Este foarte versatil și poate fi purtat ca atare,  dar și separat, cu alte piese.


Tot în materie de compleuri am ales și un model cu aspect de tricot și model de tip pliseuri, intr-o nuanță cărămizie. Acesta de altfel se așeza mai lejer, motiv pentru care am preferat să-l dăruiesc, pentru că am simțit că nu mă avantajează foarte bine. A fost de asemenea un compleu foarte clasic, cu topul lucrat mai larg și pe gât, iar pantalonul se așeza destul de larg pentru gusturile mele.
Mi-a plăcut culoarea și faptul că nu era transparent, dar cu toate astea impunea puțină grijă în alegerea lenjeriei intime, materialul fiind mai subțire față de cel prezentat anterior.


O ultimă alegere a fost un tricou din categoria T-shirts, într-o nuanță frumoasă și pastelată de mov, un crop top mai exact, care impune conform gusturilor mele, o combinație cu un pantalon sau cu o fustă cu talie foarte înaltă.
Nici despre acestea nu pot spune foarte multe, fiind un top destul de basic. Acel detaliu de la decolteu mi se pare ceoit puțin cam ieftin, cusătura nemulțumindu-mă pe deplin. Cred că o cusătură dublă sau o bată ceva mai finisată ar fi ajutat la aspectul său. Este totuși un tricou tineresc, foarte basic, potrivit la diferite ținute și ușor de imbinat.


You May Also Like

3 comments