Treats by Pixi - Travel collection

by - sâmbătă, iulie 11, 2020

Bună drăguțelor!
Astăzi vorbim despre câteva "bunătăți" de la Pixi, un brand foarte popular care a venit la mine pentru prima dată cu noua colecție de produse în varianta de călătorii, pe parcursul lunii trecute.


Brandul cred că nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind o marcă foarte populară la nivel mondial. Pixi are produse diversificate pentru orice tip de ten și pe tru orice afecțiune a pielii, cât și penteu îngrijirea de zi cu zi, produsele fiind foarte bine formulate din punct de vedere al ingredientelor. Acestea se pot regăsi atât pe site-ul oficial cât și la noi, în Sephora, iar prețurile sunt relativ accesibile.

Pixi travel collection

Colecția de vară și de călătorii vine cu câteva esențiale pe care le-am putea folosi în acest sezon, în special atunci când suntem pe grabă și avem nevoie doar de câteva produse cosmetice simbol.

  • Paleta de glittere Pixi

Paleta mică vine cu 4 nuanțe de sclipici presat în nuanțe de albastru, alb și gri. Într-un alt comtext ar fi ideală pentru un machiaj de festival (sau cel puțin așa o asociez eu). Inițial m-ar fi tentat să-mi bag degețelele în ea și să văd cât de intense sunt nuanțele, încercând să fac un swatch, însă ulterior m-am gândit că nu am mari deprinderi în a folosi astfel de farduri și doar ce am presat-o puțin cu degetele. Am hotărât astfel să rezist tentației și doar ce i-am făcut câteva poze simpatice urmând să v-o pot oferi vouă, la giveaway-ul ce se desfășoară pe pagina de Instagram. Vă puteți înscrie și voi până la sfârșitul acestei luni.

  • Crema hidratantă Pixi

Crema sau mai bine zis gelul hidratant are o formulă inovatoare, conținând particule de apă încapsulate. Așa se poate explica textura ei foarte ușoară, aparent lichidă, care se transformă într-o peliculă extrem de hidratantă la câteva secunde după aplicarea pe ten. Lasă tenul incredibil de fin, exact ca o atingere de catifea. Nu lasă tenul lipicios și nu irită, iar efectul hidratant se menține până a doua zi (dacă este aplicată seara).


Are totodată și un efect revigorant care poate fi amplificat dacă este ținută la rece. De asemenea, ingredientele calmante din compoziție ajută la calmarea unor imperfecțiuni și a unor inflamații, cum ar fi coșurile sau zona ochilor. Mi se pare o cremă excelentă, foarte ușoară, intens hidratantă dar perfectă chiar și pentru tenul mixt sau gras.


  • Gloss-ul Pixi

De asemenea, pe lângă borseta pastelată și transparentă în care vine kit-ul, s-a mai regăsitsși un mini gloss. Inițial am crezut că e un ruj lichid, dar ulterior am văzut că e doar un gloss cu o pigmentație ușoară, un gloss de altfel cu mentol care revigorează ușor buzele.


De fiecare dată mi s-au părut extrem de interesante astfel de luciuri de buze, iar dacă pielea poate fi revigorată cu apă termală sau cu ajutorul cremei hidratante, de ce n-ar exista o soluție și pentru buze?
Gloss-ul nu este lipicios, dar se transferă foarte ușor. Oferă volum buzelor, iar dacă nu aveți timp sau energie pentru un machiaj mai rezistent sau mai colorat, poate fi alegerea ideală (în special în combinație cu paleta de farduri).

  • Tatuajele Pixi

Kit-ul conținea și o serie de tatuaje rose-gold, niște tatuaje de altfel foarte elegante și simpatice, aș spune eu. Mereu mi-a plăcut ideea de a avea un tatuaj, însă nu am avut niciodată curajul de a-mi face unul permanent. Și dacă și voi cochetați cu această idee, astfel de tatuaje sunt ideale. Personal consider că se văd excelent pe o piele foarte bronzată (și nu numai). Se aplică foarte ușor și sunt într-adevăr tatuaje de calitate, care se aplică ușor. Însă, fiind tatuaje temporare, acestea nu rezistă foarte mult, astfel că se duc imediat la contact cu apa și la frecare. Dar rămân totuși o opțiune interesantă și temporară pentru fetele care vor să apeleze cel puțin parțial la un tatuaj.


Voi ați încercat până acum produse de la Pixi? Ce anume v-a plăcut? 

You May Also Like

0 comments