Poveștile care ne fac copiii eroi

by - luni, septembrie 28, 2020

Sursa: elefantulmeu.ro

De vreo 3 ani de zile am început să ader la tot felul de grupuri din Social Media. Interesant este că acum fac parte din cel puțin trei grupuri concepute special pentru mămici. E o experiență care o pot recomanda în mod cert. Zilnic mămicile postează întâmplări din viața lor și întrebări care primesc răspunsuri (unele mai avizate, altele mai puțin). Toate aceste grupuri au în centru bunăstarea celui mic, iar deseori mămicile găsesc soluții, alinare și îndrumare. Și chiar dacă nu am un copil, mereu se întâmplă să am grijă de nepoți, de copiii vecinilor sau ajung în vizită la rudele care mă roagă să supraveghez copiii chiar și preț de câteva minute.

Deseori mă gândesc că poate va veni curând ziua cea mare, în care voi avea propriul meu copil. Iar astfel de grupuri mă ajută să-mi imaginez cam tot ce mă așteaptă și mă pot învăța cum să fiu un bun părinte. Știu că de la internet la realitate și de la o serie de părinți la alta e o diferență de la cer la Pământ. Însă unele informații chiar le găsesc utile pentru actualii și viitorii părinți. Însă nu asta e esența, ci scopul și învățăturile ce pot fi desprinse de aici.

Câteva dintre cele mai populare subiecte de pe grupuri sunt hobby-urile copiilor, obiceiurile din viața de zi cu zi, cât și modul în care părinții își pot aduce contribuția în educarea lor. Și astfel am aflat că, una din trei mămici se confruntă cu dificultatea a a-l face pe cel mic responsabil când vine vorba de școală, de efectuarea temelor, de a le însufla anumite abilități constructive precum cititul.

Fără o educație încă din primii ani de viață, în care să le fie transmisă iubirea față de lectură și școală, copiii își pierd interesul față de cărți. Evident sunt mai fascinați de materialele cu o abordare interesantă, diferită, atractivă, așa cum sunt desenele animate, filmele, jocurile de pe calculator/televizor etc.

Dar încă din cele mai vechi timpuri, lumea fantastică a copiilor s-a conturat având în centrul vieții lor poveștile cu supereroi. Și știi ce poate schimba dezinteresul copiilor față de lectură? O carte scrisă cu și despre ei, care să-i transforme în eroii zilelor noastre, care este și o idee specială de cadou. 


Copilăria mea vs. copilăria modernă 

Când eram copil am trăit și vremuri mai altfel. Chiar dacă și eu am făcut parte din rândul celor cărora nu le-a plăcut lectura, au fost zile în care singura sursă de relaxare erau cărțile. Iar poveștile cu Hansel și Gretel, Scufița Roșie, Harap Alb etc. mi s-au părut cu adevărat deosebite și le reciteam cu sufletul la gură. Așa mi-am dezvoltat pasiunea față de lectură, având în centrul supereroi mei preferați. 

Și, indiferent de practicile din viața de zi cu zi, patru din 5 copii încă visează astăzi să fie la rândul lor supereroi, fără a ști că ei sunt deja eroii părinților și că pot fi eroi în propria lor poveste.

Iar asta îmi arată că, prin intermediul unei cărți bune, se poate produce o schimbare în bine asupra  educației și a modului în care privesc copiii lectura în zilele noastre. Iar cea mai bună soluție sunt cărțile îndrăznețe, captivante, educative, cu jocuri și povești concepute special pentru ei sau despre ei, care îi ajută să-și pună imaginația la contribuția și învie pasiunea față de cărți.

Astfel am descoperit cărțile de la Elefantul Meu care asta își propun - să-i pună în centrul atenției pe toți cei mici, captivându-le întreaga atenție și însuflețindu-le celor mici în mod involuntar pasiunea față de lectură și să le ofere o educație aleasă. Iar în viitor, un astfel de cadou va fi o amintire plăcută pentru copilul transformat adult, devenit eroul întregii societăți prin toate contribuțiile pe care acesta le are, mici sau mari. 


Cărți cu povești personalizate de la editura Elefantul Meu

Se spune că cei mici că au o memorie cognitivă foarte bună și că memorează cu cea mai mare ușurință fețe sau locuri. Îți sună cunoscut?

Poveștile personalizate încep dintr-un loc familiar celui mic, care îi va captiva întreaga atenție. Locul său preferat va face parte din poveste încă de la bun început. Se va alătura drept personaj principal în propria lui carte personalizată, așa că numele său va fi pretutindeni, dar nu vor lipsi nici tovarășii lui de joacă din viața reală, în rolul personajelor secundare, care-l vor ajuta să-și ducă misiunea la bun sfârșit, oferind poveștii un final fericit. Indiferent că cel mic iubește animalele, desenele animate cu supereroi, poveștile de odinioară etc. cartea are un curs firesc asemeni imaginației și dorințelor copiilor. 

Sursa: elefantulmeu.ro

Iar cel mic va învăța din această carte, concepută special pentru el, că nu-i lipsește nimic din personalitatea unui supererou: bunătatea, prietenia, curajul, talentul de a descifra misterele, puterea de a salva prințese, de a comunica, de a salva animalele sau de a proteja întreaga omenire de răufacatori.

Si da, stă în puterea ta, ca părinte, să-i arăți copilului tău că tu ești supereroul său și că el poate moșteni această super-putere prin intermediul unei astfel de cărți personalizate. Voi ați oferi un astfel de cadou micuților din viața voastră? 

You May Also Like

0 comments