Articole basic Bonprix transformate în ținute chic
Orice femeie are 2 laturi: cea în care se îmbracă cochet, romantic și feminin, o ținută cu care atrage cu siguranță priviri, și latura ei practică care îi oferă confort.
De la aceste aspecte a pornit și alegerea unor piese noi Bonprix cu care am croit 2 ținute elegante și confortabile în același timp, dar care nu cunosc limite când vine vorba de libertatea în stilizare sau de starea de spirit.

Feminină chiar și în blugi: Ținuta de inspirație vintage
De numeroase ori am auzit că, femeia, trebuie musai să se îmbrace în fuste și rochii pentru a exprima feminitate, gingășie și zeci de astfel de caracterizări care ni se atribuie în spațiul public. Eu consider mai cu seamă că nu ținuta definește o persoană și sunt într-un puternic dezacord cu faptul că nu poți fi feminină sau să arăți bine chiar și atunci când porți pantaloni. În situația de față - o pereche de blugi. Într-adevăr, nu sunt blugii clasici, ci o fustă-pantalon pe care am găsit-o printre blugi de damă și care mi s-a părut cochetă. Materialul nu e nici gros, nici subțire. Iar dacă o fustă, o rochie, poate fi o adevărată provocare să o porți în sezonul rece, cu acești blugi nu ai cum să dai greș.

SKU fustă-pantalon: 93276295.









Am avut în minte și ținuta perfectă pentru ei: o bluză cu mâneci bufante și volane tot de pe Bonprix (achiziționată în urmă cu vreo 2 ani), o vestă vintage, un plic tot vintage, botine cu toc confortabil și un trench care să fie în ton cu sezonul. Dar bineînțeles că merge cu tricouri, maiouri și zeci de alte alegeri când vine vorba și de vestimentație, încălțăminte și accesorii. Mie îmi place la nebunie ce a ieșit!
Vesta de puf și pene: O alegere excelentă pentru vremea de tranziție!
Iubesc hainele din puf și pene! Sunt ușoare, casual, confortabile și călduroase. Iar dacă vesta purtată anterior nu e pentru gusturile oricui, aceasta cu siguranță e cea mai practică alegere. Am ales-o în mărimea 36 despre care pot afirma că e true-to-size. Așa că, pe mine se așează mai larg, oversized. Dar cu toate acestea, nu regret nicio secundă că am ales-o. Am prins-o și la reducere, la un preț bun, iar culoarea e superbă. Mi se pare foarte interesant că, la purtare, materialul e ușor “gonflabil”, iar pe partea de impermeabilitate se descurcă excelent chiar dacă nu se specifică acest lucru în descrierea ei.

SKU vestă cu puf și pene: 95614281.




E perfectă pentru sezonul curent de tranziție și în general, vreme rece. Iar dacă în mod obișnuit aș fi ales să o port într-un stil mai relaxat de zi cu zi, am testat o ținută care mie personal mi-a plăcut și a beneficiat și de confort, eleganță și feminitate. Am combinat o fusta de lână cu ciorapi groși, cizme lungi și 2 bluze din materiale naturale și deși a rezultat o ținută elegantă, nu mi-a fost deloc frig. Dar este o piesă cu care se pot realiza și ținute sport. Este garantat o investiție pe termen lung, iar dacă vă place sau sunteți în căutarea unor piese similare, veți găsi multe opțiuni în categoria de paltoane și geci damă de pe Bonprix.
Vouă cum vi se par aceste ținute? Care vă place mai mult?


Comentarii
Trimiteți un comentariu