Style-update în garderobă cu articole sustenabile Bonprix

 Piesele sustenabile din materiale naturale au devenit un adevărat trend. Și nu e de mirare! Confortul pe care îl oferă și durabilitatea asigurată cu o mentenanță corectă sunt puncte cheie pe care nu ai cum să le treci cu vederea. Cu un buget redus, am reușit din nou să dau un update la garderobă alegând piese de la Bonprix minunate pe care vreau să ți le prezint astăzi.


Buget redus? Alege articole sustenabile de la Bonprix!

Zilele trecute, trebuie să recunosc că am fost ușor indignată când, la o postare din online pe tema articolelor sustenabile, unii spuneau că preferă poliesterul în detrimentul articolelor din materiale naturale că au auzit că ar fi “dăunătoare”. Realitatea este fix opusă! Poliesterul, o țesătură realizată din plastic, nu are proprietăți ajutătoare pielii precum materialele naturale care sunt deopotrivă lucrate din fibre naturale. Poliesterul impresionează prin culorile vii și imprimeuri diverse, pe când materialele naturale pe confort. E de ajuns însă să ai o primă experiență cu materiale bune și să le testezi pe propria piele pentru a te convinge că ieși mult mai câștigat atunci când investești în țesături de calitate precum bumbac, in, mătase, lână, cașmir etc. 

Bineînțeles, și acestea au diferite calități și se pot comporta divers pe termen lung, modul de fabricare și mentenanța fiind aspecte cheie. În plus, câteva dintre aceste materiale cum e de exemplu, bumbacul, le poți găsi la prețuri chilipir, mai ales în sezoanele de reduceri. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul meu, cu această comandă la Bonprix. 

Ținute de vară și selecții premium la preț mic

Cu un buget de doar 300 lei am construit 2 ținute și am obținut piese pe care le pot purta zilnic în zeci de moduri. Pentru zilele răcoroase am optat pentru un mix alcătuit dintr-o bluză cu mâneci scurte bufante sau un tricou roz și o pereche de pantaloni maro cogniac din viscoză, ambele în mărime mai mare și care oferă un stil lejer, comod, dar de efect totodată. 


Tricoul este realizat dintr-un bumbac moale, cu o țesătură densă de calitate bună, fiind și blând cu pielea în zilele toride. Iar prețul de achiziție a fost de doar 35 lei. Nu sunt mai prejos nici pantalonii de damă cu un conținut de 85% viscoză care oferă un aer chic, modern, datorită contrastului coloristic și al fundițelor laterale. Am acompaniat ținuta și cu încălțăminte din piele de damă care au costat puțin peste 100 lei (un preț excelent pentru o pereche de papuci din piele). Sunt foarte ușori și comozi astfel încât sunt o alegere ideală pentru plimbări, mers la job sau condus. 













A doua ținută a avut în centru o piesă premium realizată din ramie. Ramia, cunoscută și sub denumirea de iarbă de China sau urzică chinezească are un aspect similar cu in-ul și este considerată ca fiind o țesătură de lux datorită ciclului de fabricație și creare a pieselor care o conțin. Nu am avut niciodată contact cu ea și eram foarte curioasă ce poate oferi comparativ cu restul materialelor încercate până acum. La atingere nu este deloc înțepătoare (primul lucru la care te gândești când auzi de urzică), ba chiar nu se simte deloc pe piele, cel puțin nu când vine vorba de această tunică de damă aleasă de mine. 



Te duce cu gândul la sentimentul prețios pe care ți-l oferă mătasea și la confortul oferit în cazul in-ului. Am ales cea mai mică mărime (36-38) și trebuie să recunosc că am avut emoții. Însă, pe mine se așează ca o rochie mini și o pot purta versatil cu fuste, pantaloni etc. Ar fi mers chiar și o mărime mai mare ca să fie mai lungă, dar e perfectă chiar și așa. Iar dacă ar fi să aleg un singur articol din această comandă care m-a fascinat, cu siguranță aceasta ar fi alegerea nr. 1. Nu permite dezvoltarea umidității și se spune că ar oferi și protecție UV. Și pot confirma că, în zilele toride, e o alegere minunată! 






Dacă tot stau rău la capitolul accesorii, am zis să arunc un ochi și peste curele de damă. Așa am găsit această curea cu legare, din piele, care mi se pare pur și simplu minunată. Se rotește în jurul taliei și se poate ajuta cu mare ușurință spre deosebire de alte modele care necesită o gaică suplimentară sau au un design ce nu-ti permit să le ajustezi după nevoi. Pielea este una calitativă, de taur, moale la atingere și cu structură. Si mi se pare că se potrivește minunat cu tunica cea roz care capătă în această combinație un aspect de rochie! 


Sunt de părere că am tras lozul cel mare cu aceste articole! Prețul a fost extraordinar de bun, materialele calitative și plăcute pentru corp, fiind pretabile pentru zeci de combinații. Ție cum ți se par aceste selecții? Tu ai profitat de reducerile de vară Bonprix pentru a-ți crea o garderobă stylish și sustenabilă?

Comentarii

Postări populare