NOI AVEM BRÂNZUCĂ FINĂ, DE LA VĂCUȚA DIVINĂ!

Bine-i mândro când răsare,
Minunea din buzunare.
Peste lunca lungă tare,
Când a tale buzișoare,
Ating viața ierbișoarei,
Poposind în drum la soare.
Drumu-i lung, colina-i mare,
Ți-aș fura o-îmbrățișare,
Te-aș pupa ziua în zori,
Sus, pe pajiștea cu flori.
Ți-aș cânta la mandolină,
Să-ți aud glăscioara fină,
Și să îmi surâzi mereu,
Cum face îngerul meu.
Ochii tăi, o miere fină,
Ți-aș fura a ta cortină,
Te iubesc în zi și-n noapte,
Doar o lume ne desparte.
 Sunt fan branză înrait,
De asta...n-am pomenit,
M-a furat vorba pe drum,
Săde-ți bine să vă spun.
Într-o lume-ndepărtată,
Lumea este fermecată,
Ploi, cu fulgi de miez de lapte,
Se-adună și-n zi, și-n noapte.
Luminița cea divină,
Se ascunde-n poieniță,
Și urnește vremea-n loc,
Și își scoate-a ei cojoc.
Și îmi iese zâna-n cale,
Și mă-ntreabă de mâncare.
De-unde să fure-ndată,
O branzică dulce, caldă.
Vrea să se îngrașe iară,
Ca răpit a iernii boală,
Și pe cărăruia mare,
Nu-i piticu "Fermecare".
Și se lupta iar pe hrană,
Lu' Maria Zgripțuroaica,
Care-i fură și din buză,
Soiul ei de dulce brânză.
Și când vine moș Martin,
Tăte belele-o cuprind,
Nu-i mai rămâne ninica,
El își umple iar burtica.
Cu-a mea mică muzicuță,
Îi încânt o urechiușă,
Ispitindu-l după caș,
Invitându-l la un marș.
Și cu mare chinuială,
Am trecut cu bine iară,
Peste marea nebunie,
Dintre munții plini de lapte.
Revenind la doamna mea,
Ce Delaco o chema,
Încă face brânza bună,
De nu o mai lași din gură.
O gasiți la raft, frumos,
Ambalată majestuos,
Vă indică ceva bun,
Altceva n-am să vă spun.
Și vă pupă dintr-un loc,
Vă urează mult noroc,
Miez de lapte, voie bună,
A mea ... vacuță divină.


Scris pentru Super Blog 2013