O caut printre degete, să-i simt mătasea din suflet şi să-i aud ecoul din inimă. Nu bat drumuri pe cărări întortocheate, căci braţele îi stau întinse deasupra pământului şi a cerului. În văzduh se pitesc două urme de reflexii brumării, cu cetine pe spate şi cu fulgi în poale. Sub veghea paltonului gros, dezmierd din glăscioară, două cuvinte îngheţate şi un "rămas bun". Aş vrea ca printre clinchetele zurgălăilor, printre trosnetele copacilor, să cadă alene un şirag de bucurii şi să le pot lua în braţe, să le culeg rând pe rând şi să le aşez lumii sub silueta bradului de Crăciun.

Şi mă întreb pentru a mia oară, când o să răsune din trompetă cetea de îngeri, când o să vină iară să îmi îmbodobească palmele goale şi obrazul duios. Şi încă simt dulceaţa unei îmbrăţişări, mirosul de pâine caldă şi parfumul unei epoci pustii. Sunt triste a drumului cărări, ale felinarelor porţi, ce se pierd printre ofturile spinoase ale lumii. Şi vezi din când în când, câte un suflet pur, cum se dezlănţuie de bucurie şi stă aştrilor de veghe, cântându-le un colind. Şi văd un moş, cu barbă deasă, înclinat cu capul într-o parte, ce se ghemuieşte de vremea canceroasă şi de asprimea sorţii. Şi îmi atârnă greu acest peisaj sumbru, dincolo de impecabilitatea ce o emană. E greu să îţi ei acum "la revedere", să ştii că eşti legat de mâini şi nu poţi ajuta pe nimeni, să nu te poţi lupta cu soarta ce îţi smulge câte un zâmbet, două, şi te lasă dezgolit. Doar amintirile îţi mai stau în mâini şi se joacă pe palme, pierdute în lacrimi fierbinţi, în paşi vioi de tango.
Dar bucură-te suflet de copil, căci s-a aşternut un covor de iarnă rece, dar mai presus de toate lumina sărbătorilor îţi va alina sufletul şi sper să îţi aducă alături prezenţa celor dragi şi să îţi înfiripe un suflet gingaş de copil, dincolo de anotimpul crud!