Aleph
Să nu uiţi, iubit-o, de ploaia ce-a căzut,
De a mea mângâiere, ce alături ţi-a şezut!
Şi să nu laşi în urmă, o lacrimă de ghiaţă,
Prin doi ochi albaştri, să poţi pluti în viaţă.
Să nu uiţi nicicând şi să nu ai suspine,
Căci în viaţă, rând pe rând, clipele-s divine.
De-n noapte amurgul, se va rosti la ţine,
Întoarce-te zâmbind şi săgeata-i a sa privire.
Aleph, te chem din nou la mine!
Acolo unde poate niciodată nu aş fi vrut,
Mă rog la aştri să se-nchine, la blândul demiurg.
Zâmbeşte-mi iar cunună şi fă-mă să nu mor,
Căci prin iubire trec, murind de al tău dor!
Mai vreau dulceaţă vie, parfumul dintre flori,
Să fie şi otravă, dar să devin nemuritor.
Aş sta oricât cu tine, dar somnul mă apasă,
Mă cheamă printr-un vuiet, ce curge prin mătase.
Şi clipele sunt goale, se-aud plutind pe rouă,
Luminile se frâng, a început să plouă.
Plumbul se scufundă, trecând prin amintire,
O, Doamne, sunt erou, am îmbrăţişat iubire!
Aud cum ceasul bate şi cum sicriul geme,
Eu plec acum cu bine, dar te aştept la mine!
0 comments