Basme color in lumea alb-negru
Imi amintesc si acum de copilarie. Era o lume unde ma dadeam in leagane si ascultam povesti fermecate. Seara, in cele mai plictisitoare momente, il puneam pe tata sa-mi repovesteasca "Scufita rosie" sau "Capra cu trei iezi", fie le ascultam la radio.
Pe timp ce-am mai evoluat, am dat si de televizor. Era mic si vedea alb negru. Pana pe la sapte ziceai ca au intrat puricii in el, iar antena mai ca avea sa sfaraie de chin. Nici ca ar fi prins semnal!
Si cand reuseam totusi sa il facem sa functioneze, vedeam cum Veronica se plimba in taramul ei de vis, unde reusea sa-si faca o multime de prieteni. Si mi se parea ceva minunat caci orice copil, la varsta aceea frageda, isi dorea doar o bombonica si ceva desene animate dupa ce alergau prin parc, zglobii, aproape toata ziua.
Cand am inceput si noi sa frangem ghinionul financiar, am reusit sa ne achizitionam un televizor ceva mai..."performant".
Cica era mai performant. Faptul ca era ceva color era ceva extraordinar, dar totodata nu prea, caci daca ti se facea lumea putin mai curcubeu si te capta ceea ce urmareai, te trezeai ca doar auzi o voce iesind din cutia bombata cu ecran negru. Rezolvam si acest lucru, desigur, poi doar nu o sa pierd eu desenele de seara pentru atata lucru! Doi, trei pumn in carcasa si televizorul meu era numa bun de functionare, asta pana dupa vreo 2-3 ore cand o luam de la capat.
Apoi, mi-am adus aminte, ca undeva in camera alaturata, sade un televizor mic si prapadit imbracat in bulgari de praf. L-am luat si l-am montat, dupa care l-am pornit. Nu era asa de greu, plus ca mie mi-a placut sa fac asemenea lucruri, gen montaje, reparari, asa ca profitam de orice ocazie prindeam.
Si l-am bagat in priza, dupa care a pornit. Si ce sa vezi? Asta mic vedea bine, clar, nu mai mergea pe baza de pumni (in sfarsit!) insa ii lipsea ceea ce era mai important: sunetul.
Si nu mi-a zis mama ca la nastere am capatat super puteri, sau ca oi fi un soi de vrajitoare care sa intuiasca ceea ce ar trebui sa aud. M-am bucurat de imaginea frumoasa, insa l-am abandonat tot acolo de unde l-am luat.
Si peste cativa ani, timp in care am avut drept companion un radio schizofrenic, am dat de un nou televizor, nici pe departe tigaia pe care o transformasem in sac de box.
De data aceasta nu mai aveam probleme. Sunet si imagine mai bune ca niciodata, mai multe programe multumita furnizorului de cablu, deci ma puteam dezlantui in voie. Problema aici era alta: banana. Pentru cei ce nu stiu, banana este denumita la noi (poate si la voi) o mufa legata de cablu ce intra in spatele televizorului si ii permite sa arate canalele TV disponibile in locul puricilor alb negru. Ei bine, cablul cam ar fi trebuit schimbat, caci mufa metalica nu avea contact fix cu mufa televizorului in sine si trebuia fixata intr-o anumita pozitie in spatele televizorului, nemiscata, ca sa nu pierd semnalul TV.
Si de fiecare data cand miscam televizorul sa sterg praful, fie ca nu se vedea bine si simteam ca trebuie umblat acolo, verificat si repozitionat, trebuia sa mai tai din cablu, sa dau de firul izolat si sa il fixez pentru a face contactul. Asa s-a intamplat si intr-o seara, cand eram cu sora mea. Si am zis ca de fiecare data sa repetam procedeul. Am luat noi cablul, l-am curatat de invelisul negru si am inceput sa curatam si din partea alba ca sa ajungem la firul izolat prin care se facea transmisiunea. La un moment dat, sora mea l-a bagat in gura sa traga de o parte a cablului care se curata mai greu ( stiu, nu e deloc igienic si placut, cutitul insa nu era de foarte buna calitate iar cablul era ceva mai dur) si ce sa vezi? Prindeam semnal la TV. Este ceva greu de crezut, imposibil de realizat (nici eu nu pot face legatura si nimeni nu cred ca o va putea face, fapt pentru care multi vor zice ca e o inventie proasta de a mea).
Cu cablul in gura ei, canalul de fotbal se vedea mai bine ca niciodata pe marele ecran. Pana si in ziua de azi ma intreb cum de este posibil. Chiar am si intrebat-o:
- Oare daca facem acelas lucru cu un cablu de internet, va functiona?
Cred ca am intuit (poate nu stie nimeni si ma trag dintr-o oarecare mama omida) in acea vreme cand nu stiam nici cum arata un calculator, de tehnologia "wiriless", care am descoperit-o ceva mai tarziu.
Pe timp ce-am mai evoluat, am dat si de televizor. Era mic si vedea alb negru. Pana pe la sapte ziceai ca au intrat puricii in el, iar antena mai ca avea sa sfaraie de chin. Nici ca ar fi prins semnal!
Si cand reuseam totusi sa il facem sa functioneze, vedeam cum Veronica se plimba in taramul ei de vis, unde reusea sa-si faca o multime de prieteni. Si mi se parea ceva minunat caci orice copil, la varsta aceea frageda, isi dorea doar o bombonica si ceva desene animate dupa ce alergau prin parc, zglobii, aproape toata ziua.
Cand am inceput si noi sa frangem ghinionul financiar, am reusit sa ne achizitionam un televizor ceva mai..."performant".
Cica era mai performant. Faptul ca era ceva color era ceva extraordinar, dar totodata nu prea, caci daca ti se facea lumea putin mai curcubeu si te capta ceea ce urmareai, te trezeai ca doar auzi o voce iesind din cutia bombata cu ecran negru. Rezolvam si acest lucru, desigur, poi doar nu o sa pierd eu desenele de seara pentru atata lucru! Doi, trei pumn in carcasa si televizorul meu era numa bun de functionare, asta pana dupa vreo 2-3 ore cand o luam de la capat.
Apoi, mi-am adus aminte, ca undeva in camera alaturata, sade un televizor mic si prapadit imbracat in bulgari de praf. L-am luat si l-am montat, dupa care l-am pornit. Nu era asa de greu, plus ca mie mi-a placut sa fac asemenea lucruri, gen montaje, reparari, asa ca profitam de orice ocazie prindeam.
Si l-am bagat in priza, dupa care a pornit. Si ce sa vezi? Asta mic vedea bine, clar, nu mai mergea pe baza de pumni (in sfarsit!) insa ii lipsea ceea ce era mai important: sunetul.
Si nu mi-a zis mama ca la nastere am capatat super puteri, sau ca oi fi un soi de vrajitoare care sa intuiasca ceea ce ar trebui sa aud. M-am bucurat de imaginea frumoasa, insa l-am abandonat tot acolo de unde l-am luat.
Si peste cativa ani, timp in care am avut drept companion un radio schizofrenic, am dat de un nou televizor, nici pe departe tigaia pe care o transformasem in sac de box. De data aceasta nu mai aveam probleme. Sunet si imagine mai bune ca niciodata, mai multe programe multumita furnizorului de cablu, deci ma puteam dezlantui in voie. Problema aici era alta: banana. Pentru cei ce nu stiu, banana este denumita la noi (poate si la voi) o mufa legata de cablu ce intra in spatele televizorului si ii permite sa arate canalele TV disponibile in locul puricilor alb negru. Ei bine, cablul cam ar fi trebuit schimbat, caci mufa metalica nu avea contact fix cu mufa televizorului in sine si trebuia fixata intr-o anumita pozitie in spatele televizorului, nemiscata, ca sa nu pierd semnalul TV.
Si de fiecare data cand miscam televizorul sa sterg praful, fie ca nu se vedea bine si simteam ca trebuie umblat acolo, verificat si repozitionat, trebuia sa mai tai din cablu, sa dau de firul izolat si sa il fixez pentru a face contactul. Asa s-a intamplat si intr-o seara, cand eram cu sora mea. Si am zis ca de fiecare data sa repetam procedeul. Am luat noi cablul, l-am curatat de invelisul negru si am inceput sa curatam si din partea alba ca sa ajungem la firul izolat prin care se facea transmisiunea. La un moment dat, sora mea l-a bagat in gura sa traga de o parte a cablului care se curata mai greu ( stiu, nu e deloc igienic si placut, cutitul insa nu era de foarte buna calitate iar cablul era ceva mai dur) si ce sa vezi? Prindeam semnal la TV. Este ceva greu de crezut, imposibil de realizat (nici eu nu pot face legatura si nimeni nu cred ca o va putea face, fapt pentru care multi vor zice ca e o inventie proasta de a mea).
Cu cablul in gura ei, canalul de fotbal se vedea mai bine ca niciodata pe marele ecran. Pana si in ziua de azi ma intreb cum de este posibil. Chiar am si intrebat-o:- Oare daca facem acelas lucru cu un cablu de internet, va functiona?
Cred ca am intuit (poate nu stie nimeni si ma trag dintr-o oarecare mama omida) in acea vreme cand nu stiam nici cum arata un calculator, de tehnologia "wiriless", care am descoperit-o ceva mai tarziu.
Astazi, am vazut o multime de oferte de televizoare, unele chiar la reduceri substantiale, care au panorama HD, se pot conecta la calculator pe post de dekstop si le poti folosi cu usurinta si ca televizor si drept calculator. Chiar nu mi-a trecut prin cap ca tehnologia ar fi putut sa evolueze asa de mult. Televizoarele vechi, mari si grele, care permiteau greu depozitarea intr-un loc, s-au transformat in mici bijuterii subtiri, tubul ramanand o notiune folosita de cele mai multe ori drept o forma de depozitare a bomboanelor, mai ales a acelor precum M&M. Voi cum v-ati fi imaginat tehnologia de azi?
(Ps: Faptele din acest articol, oricat de penibile sau inventate ar parea pentru unii, au caracter real.)
Articol scris pentru SuperBlog 2014
Comentarii
Trimiteți un comentariu