Decorațiuni și încălțăminte de la Bonprix

by - vineri, septembrie 18, 2020

Unul dintre punctele mele slabe în ultimii ani sunt decorațiunile și încălțămintea. Niciodată nu sunt prea multe. Ba mereu parcă nu sunt suficiente, mai ales atunci când zăresc altele noi interesante, chiar și ca o sclipire de ultim moment. 


Așa că ele au însoțit și ultima comandă Bonprix, pe lângă acea rochiță superbă care mi-a furat inima. 

Am îmbinat puțin tipicul cu atipicul alegând o decorațiune cu tentă spirituală. De fapt, a fost alegerea lui. I-a plăcut tare mult, fiind spionat de arte spirituale. Iar mie mi s-a părut mult prea interesantă pentru fotografiile mele fel de fel. Tableta deco "Budha cu lumânări" este ideală pentru a decora o locuință sau o cameră în stil feng shui sau pentru a fi oferită drept cadou unei persoane pasionate de acest domeniu. 


Este cu adevărat o decorațiune interesantă care vine la pachet cu tava de lemn, pietrele decorative și statueta ceramică Budha. Despre el și despre religia pe care o exprimă se spune că ar fi fost unul dintre marii fondatori ai dezvoltării personale. Fundamentele budismului pun în centru liniștea, cunoașterea de sine și atragerea și răspândirea energiilor pozitive care ne ajută în fond să avem o viață echilibrată.

În general, pentru cei care nu sunteți pasionați de arte spirituale, dar sunteți fani în materie de decor de interior, la Bonprix găsiți foarte multe decorațiuni și obiecte pentru întreaga locuință.


Revenind la lucrurile ceva mai obișnuite, știți cu toții (cel puțin cei care mă urmăresc de ceva vreme) cât sunt de încântată de încălțămintea lor durabilă și deseori extrem de confortabilă. În ultimul moment am descoperit și o pereche de pantofi casual-sport care mi-am zis că trebuie să fie la mine în colecție. M-am gândit că nu am avut niciodată adidași bej, dar și că aceștia sunt în tendințe și că prezintă un calapod confortabil. 


Așa că și ei au sfârșit în coșul de cumpărături. Într-adevăr, n-am dat greș! Am optat pentru mărimea 37, așa cum iau la încălțămintea închisă și sunt perfecți. Sunt o alegere foarte versatilă, nu supraîncalzesc piciorul și nici nu permit pătrunderea frigului, și sunt și extrem de ușori și confortabili. Fix ce aveam nevoie pentru viața de zi cu zi. În plus, merg de minune și la ținute sport, casual-office sau chiar și la rochii. 

Sunt mega încântată și de aceste alegeri care îmi vor fi alături pe termen lung. Și sincer, n-aș putea să aleg care piesă mi se pare mai interesantă și mai utilă, pentru că ambele își au scopul lor.



Voi pentru care ați opta? 

You May Also Like

3 comments

  1. Pantofii sport îmi plac mult și culoarea este superbă ,dar și decorațiunea are farmecul ei ! Faine ambele !

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu zic ca nu îmi plac decoratiunile,când ajung într-un magazin de genul scap ca vaca-n coceni😁🤭dar pantofii sunt super!Si mie imi place încălțămintea mult și niciodata nu am suficiente perechi😁

    RăspundețiȘtergere