GEANTA MEA E VIE!
Era o zi frumoasă de vară şi aşteptam ziua cea mare: prima excursie la mare. Îmi doream ca totul să fie perfect aşa că zi de zi adăugam în valiză câte un lucru nou . Cu o săptămână înainte, emoţiile se intensificau, inima îmi bătea alert, creierul elibera adrenalina care îmi cutreiera corpul şi îmi dădea o stare de agitaţie. Nu puteam uita prioritatea numărul 1: geanta. Aceasta avea să îmi asigure confortul şi siguranţa , plus că îmi era un adevărat prieten de nădejde oricând aveam nevoie. Calitate şi fineţe, sunt cele 2 cuvinte care o caracteriza. Geanta din piele, perfect lucrată pentru nevoile şi preferinţele mele, ştiam sigur că nu putea da greş şi că avea să fie perfectă.
M-am înarmat cu cele dorite şi am plecat la drum.
Aveam de stabatut o cale lungă, întâi cu microbuzul, apoi cu avionul, iar la sfârşit avea să ajung în vacanţa mult visată: Reeija.
Am pornit la drum, timp în care mi-am aşezat bagajele şi m-am aşezat lângă uşa microbuzului. O oprire bruscă m-a cutremurat, căile respiratorii s-au blocat din cauza prafului şi a fumului ce a pătruns în maşină. Au fost câteva momente delirice, pline de alergie şi de iritare, iar după un strănut îmi revenisem. Aud un strănut profund şi o voce piţigăiată îmi spune: Sănătate!
N-am observat pe nimeni în jurul meu care se uita în mod special către mine şi care mă binecuvânta. Am trecut cu vederea şi m-am bucurat de peisajul luminat, de razele pudice ale roaselui, de corpurile parţial golaşe ale arborilor. La sfârşitul unui drum lung, de aproximativ 8 ore, am ajuns la un pas de destinaţia mult visată. Mi-am însemnat în caiet câteva hieroglife şi am pornit către aeroport. M-am lăsat îmbrăcată de mireasma unei cafele proapete, moment în care s-a făcut anunţul de îmbarcare. M-am îmbarcat uşor, pulsul mai că depăşea de 3 ori valoarea normală şi mi se instalase un nod în gât. Desigur că toate aceastea erau de fericire, căci mă apropiam tot mai mult de locaţie. În mintea mea zburau îngeri încontinuu, obosiţi de atâta visare, cu plaje, mări, cocktailuri, ciocolată... Aveam un adevărat paradis în minte.
După vreo 2 ore de zbor, am ajuns la desinaţie: - Iei! Reeija venim!
Apoi a urmat un lucru dincolo de imaginaţia mea: Reeija era o ţară diferită. Era îmbrăcată în piele de calitate pură, cu bănci de caramel, marea de ciocolată, pomi de marţipan. Totul era un paradis foarte dulce şi fermecător. Brusc, nici n-am apucat să realizez că avionul plecase iar eu nu ştiam unde mă aflam. Din neant, vine spre mine un bulgare albastru de îngheţată: - Pook!
Auu...rochiţa şi geanta mea erau...pur şi simplu distruse. Gemantanul se micşora, îl atingeam şi din el se desfăceau bucăţi de dulciuri. Ţara Reeija era dulce, roz şi cu ansambluri de piele şi mătăsuri. Aud o voce: -He, he! Nu fi trist,nu fi supărat..şi Frankentein era urat! Cine să fie oare?
Foarte frustrată, m-am aşezat pe banca de caramel, timp în care auzeam doar hohote de ras şi mi-am înecat amarul cu o creangă de marţipan. Când privesc alături, geanta mea râdea înhohote. Ce? Cum? Cum e posibil?
La care ea de colo: - Hey, hey! Bună! Ce faci? Hey, o să ne distrăm, am eu grijă de tine. Priveşte, prietenii mey! Hey Buzz, Bloom, Sparckle!
Am înlemnit când frumoasă mea geantă cu de toate, a prins viaţă, vorbea cu mine, iar locuitorii ţării Reeija erau...genţi. În depărtare, zăcea regatul care avea la conducere 3 genţi sofisticate, cu coroane pe cap, palton de piele şi accesorii perfect şlefuite.

Ea mi-a răspuns: -Din totdeauna, doar că ai fost prea entuziasmată şi stresată ca să mă observi! Şi uşor uşor ne-am împrietenit, ne-am bucurat împreună de câteva zile la lacul de ciocolată, am petrecut cu prietenii ei. M-am simţit grozav. Problema era că trebuia să ajung şi acasă.
Geanta mi-a oferit ajutorul ei către ieşire. Ne-am făcut bagajele, ea şi-a luat câteva lacuri de îngrijire, eu câteva produse delicioase şi cosmetice dulci. În timp ce treceam strada, eu m-am oprit, însă micuţa mea geantă a rămas prinsă sub roţile unei maşini gigante de turtă dulce. Am izbucnit în plâns, am alergat după ea şi am luat-o în braţe:- Draga mea, nu mă parăsi. Te implor!
Răvăşită, parcă pe ultimul drum, mi-a prins în palme lacrimile. Am încredinţat-o prietenilor acesteia, învinovăţindu-mă profund. Acestea au avut grijă să între de urgenţă în operaţie la domnul Banană şi doamna Jeleu, timp în care eu nu mai ştiam nimic.

-Te iubesc, hai acasă! îmi spune ea!
-Şi eu, nu te-aş lăsa niciodată!
Şi uşor uşor, am pornit spre casă. Ea mi-a rămas aceeaşi prietenă fidelă care nu mă lasă la greu şi are grijă de cele mai preţioase lucruri ale mele. Şi chiar dacă abia aştept ziua unei noi expediţii în ţara ei, să îi pot auzi vocea şi să-i simt căldură îmbrăţişărilor, acum am de 3 ori mai multă grijă de ea.
Concurs organizat de Reeija, magazin online ce oferă genți piele
Dragut articolul, multa bafta!
RăspundețiȘtergereMultumesc Alina! Multa bafta si tie in tot ceea ce iti propui!
Ștergere