Sfaturi utile privind intretinerea si exploatarea puturilor forate

by - luni, decembrie 19, 2016

Forajele de alimentare cu apa necesita o intretinere si o exploatare adecvate, deoarece doar prin respectarea unor minime sfaturi utile, veti avea nevoie rareori de operatiuni precum schimbarea pompelor, lucrari de decolmatare, periere, inlocuirea filtrelor sau denisipare. In cel mai bun caz, veti apela la serviciile unei firme specializate in domeniu, o data la un interval de 10 sau chiar mai multi ani.
Recomandari de la experti, privind exploatarea unui foraj de alimentare cu apa
· Dupa ce ati preluat forajul de la executant, trebuie neaparat sa pompati cat mai multa apa, pentru o perioada mai lunga de timp. Asta inseamna ca pompa va functiona la inceput la debitul maxim prevazut in fisa forajului.
Stratul acvifer este caracterizat prin curgerea intr-o anumita directie, ceea ce implica un transport de apa, chiar si in conditiile in care forajul este static, adica pompa nu este activa. In functie de filtrele cu care este prevazut forajul, ce pot prezenta diverse latimi, se introduce pietris. Circulatia particulelor fine prin foraj conduce la formarea unor depuneri (decantare) si poate chiar avea drept consecinta cimentarea putului. Ar fi neplacut ca doar dupa cateva saptamani sau in termen de cateva luni, forajul dumneavoastra sa fie deja plin cu nisip, din cauza unor filtre blocate.
In timpul executiei forajului se foloseste pompa mamuth, astfel fiind furnizate informatii esentiale, legate de debitul maxim masurat de executant. Firma noastra specializata in foraje alimentari cu apa folosind metoda cu noroi bentonitic, va pune la dispozitie echipamente de ultima generatie, precum pompe submersibile Wilo si hidrofoare ZDS, recunoscute la nivel mondial pentru eficienta lor ridicata.
De cele mai multe ori, doua zile - o saptamana poate fi un interval suficient pentru a pompa cat mai multa apa, asigurand durabilitatea investitiei. Totodata, se recomanda ca pomparile sa fie intrerupte zilnic cate una, doua ore.
De ce sa aplicati aceasta metoda? Ea va permite sa lasati un foraj neexploatat pentru luni intregi, fara a exista pericolul nisiparii / cimentarii. Dupa realizarea pomparilor asa cum am ilustrat mai sus, intre pietrisul cuartos si strat, in mod natural, va aparea un filtru invers ce va fi capabil sa filtreze particulele foarte fine.
· Este bine ca proiectul instalatiei de alimentare cu apa sa fie astfel intocmit, incat sa asigure minimizarea numarului de cicluri pornire - oprire specifice hidroforului sau pompei submersibile.
Cu fiecare oprire de pompa, o cantitate infima de particule in suspensie se decanteaza, depunandu-se in decantor. La umplerea acestuia, filtrele pot suferi obturatii, iar in curand forajul poate ramane fara apa.
In functie de nevoile personale, forajul trebuie echipat corespunzator. Asadar, pentru necesitatile casnice, de exemplu, puteti folosi chiar si o pompa cu debit 0, 5 l cu vas de expansiune ceva mai mare. Nu este indicat sa folositi pompe mai mari decat necesarul. Astfel, veti proteja inclusiv instalatia electrica.
De asemenea, indicat este ca numarul ciclurilor zilnice sa nu depaseasca 20, ideal fiind ca acestea sa fie 3, 4.
· Utilizati o pompa cu diametrul mai apropiat de diametrul tubulaturii!

Producatorii pompelor sugereaza instalarea in foraje cu diametrul cat mai apropiat de cel al pompei. Acest fapt va asigura o viteza optima de circulatie a apei in jurul pompei, permitand simultan o racire corespunzatoare a motorului.
· Utilizati un furtun de refulare avand un diametru adecvat debitului.

Producatorii de pompe nu pot sa ajusteze marimea pompelor in functie de fiecare debit. Tocmai din acest motiv,  pompele sunt prevazute cu un diametru de refulare capabil sa transporte debitul maxim. Daca dispuneti de un debit de 1 l/s, va indicam  un diametru de Ø 25 mm. Pentru 1 - 4 l/s, ideal este un diametru de 32 mm. La peste 4 l/s, folositi diametre de 40 ori 50 mm.
Daca veti folosi un furtun prea mare, riscati sa creati probleme de functionare, deoarece viteza ascensionala a apei in furtun scade simultan cu cresterea diametrului, iar particulele se vor aduna deasupra pompei, impiedicand refularea.
Daca furtunul este mai subtire, nici pompa nici forajul au de suferit, insa debitul pompei va fi redus, iar energia consumata va fi mai mare.
Prin respectarea indicatiilor prezentate, va veti bucura de o buna functionare a forajului de alimentare cu apa!

You May Also Like

0 comments