Îngrijire și colorare cu produsele profesionale Lorvenn&Studio Beauty Concept

by - luni, august 10, 2020


Mereu am fost pasionată de îngrijirea și colorarea părului, asta însemnând undeva de pe la vârsta de 11 ani. De "vină" poate fi și faptul că am avut în preajmă o școlăriță adevărată (sor-mea), care făcea la acea vreme școala pentru păr. Și nu orice cursuri pe care le găsești la orice colț sau care se practică majoritar și în România, chiar și după 15 ani, ci un fel de facultate de vreo 5 ani, în care învața totul cu amănuntul. E drept, nu a stat ea să mă învețe pe mine ce și cum, dar îmi amintesc cum mă jucam cu perucile ei, cum îi dădeam bigudiurile jos de pe acestea, cum mă jucam făcând codițe și alte lucruri.

Cel mai tare m-au fascinat culorile, motiv prin care se poate explica și de ce am experimentat de-a lungul anilor mai multe culori, permanente și semipermanente, de la diferite firme.

Însă, nu am avut niciodată șansa de a încerca produse profesionale de colorare sau de îngrijire a părului, pentru că în orășelul meu mic nu e aproape nici urmă de așa ceva. Și știu că încercasem la un moment dat să caut să achiziționez un anumit produs dintr-un salon, care nu se găsește pe piață nici în zilele noastre. Nici vorbă ca saloanele să pună majoritar la dispoziție produse de îngrijire sau colorare pentru menținerea la domiciliu, cel puțin până în prezent. Lucru foarte rău, zic eu. Știu, se găsesc online, dar pentru o mentalitate (ușor comunistă) care nu știe exact fiecare cum acționează și dacă merită adesea investiția mai ridicată, prefer să merg adesea pe produsele clasice și să testez multe produse mass market.


Așa că m-am bucurat grozav de mult când am apucat să-mi bag mânuțele în astfel de produse și să le pot compara cu cele pe care le-am folosit sau care le folosesc și în prezent, și care se găsesc mai ușor.

Produse profesionale de îngrijire și colorare de la Studio Beauty Concept

Personal mi se pare un mare avantaj să-ți poți achiziționa astfel de produse profesionale pentru păr direct de la un salon. Și să vă spun și motivele.
  • Atunci când ajungi la salon se folosesc doar produse profesionale. Iar dacă-ți place efectul obținut, le poți achiziționa direct ca să-ți menții părul acasă, fără să trebuiască să apelezi periodic la salon. Ori acest lucru poate însemna și economii, și te poate ajuta să-ți menții părul relativ sănătos mai îndelungat, cu bani mai puțini (și fără a fi atenționat de către stilist ulterior, că uite ce nebunie ți-ai făcut la păr; mi se pare normal un stilist cu adevărat profesionist să facă asta sau să-ți refuze anumite doleanțe atunci când sănătatea părului e la mijloc).
  • Produsele sunt garantat originale, pentru că vin direct de la furnizor. Cu siguranță vi s-a întâmplat să achiziționați același produs din diferite locuri și să observați că sunt adesea de o calitate diferită. O persoană fizică ar trebui să aibă relații și să cumpere cantități uriașe de la un furnizor, lucru aparent imposibil. De aceea este bine să existe această posibilitate de a achiziționa direct de la salon.
  • Adesea produsele profesionale se pot dovedi a avea o calitate mult mai bună față de produsele mass market, iar asta nu înseamnă decât o investiție de viitor pentru părul vostru. 
De aceea mă bucur să vă transmit că puteți găsi și achiziționa astfel de produse de la salonul Studio Beauty Concept din București, fie fizic, fie online. De altfel, prețurile nu sunt deloc ridicate așa cum m-aș fi așteptat (prețul fiind similar cu cel al produselor mass market, dar cu o acțiune mai bună față de multe dintre acestea), iar mărcile utilizate sunt de renume.

Îngrijire și colorare cu produsele Lorvenn&Directions

Produsele Lorvenn sunt primele produse profesionale pe care am onoarea să le încerc. Sunt produse originare din Grecia (locul unde de altfel a făcut școala și sora mea). M-au făcut de altfel să retrăiesc acea perioadă a copilăriei și să simt că pot duce această pasiune la un alt nivel. 
De la Directions mai încercasem și în trecut o vopsea semipermanentă, așa că a fost un motiv de bucurie să experimentez o nouă culoare și să-mi actualizez impresiile.


Ce mi-a plăcut nespus de mult e că întregul cadou de colorare și îngrijire a venit și cu câteva remărci EXTREM DE IMPORTANTE în ceea ce privește colorarea cu vopselele semipermanent (vedeți pozele anterioare). Nerespectând aceste lucruri culoarea se va duce mai repede și/sau rezultatul va fi mai puțin intens/pe plac. 
Cred că un astfel de ghid ar trebui pus la dispoziția tuturor celor care achiziționează astfel de produse pentru colorarea acasă sau pentru menținerea de după obținerea rezultatului de la salon. 

Colorarea cu produsele Lorvenn&Directions

Am primit două culori - un fucsia intens de la Lorvenn și o nuanță ușor pastelată piersicile, de la Directions. Așa că m-am gândit să le combin cumva și să fac o colorare jucăușă, de vară.



Lungimile erau deja ușor blonde, puțin din rădăcini aveau culoarea naturală, iar spre tranziția din cele două mai rămase puțin roșu-roz de la colorarea anterioară. 
Am aplicat culorile pe păr umed, iar rezultatele colorării au fost subtile. De altfel am consumat o cantitate destul de mică de produs (dat fiind părul umed). Pentru rezultate mai intense și mai de durată recomand utilizarea lor pe părul uscat, unde automat veți folosi și mai mult produs. Eu am folosit cam jumătate de tub Lorvenn pe care l-am aplicat pe rădăcina naturală și în zona de tranziție, și un sfert de borcan de Directions pe lungimi.



Crearea de ombre din mai multe culori a fost dintotdeauna experimentul meu preferat. Însă vopselele semipermanente mass market pe care le-am încercat până acum au dat greș pentru obținerea unui rezultat perfect. Vopseaua de la Lorvenn este cu totul și cu totul din alt rang, așa că nu vă pot spune în cuvinte cât de mult m-am bucurat să văd că nu curge peste culoarea de pe lungimi și că nu se împregnează pigmenții de culoare în acestea.


Unde o pui, acolo va rămâne. Iar consistența vopselei este una foarte cremoasă și ușor de mânuit, astfel că nu am pătat nicio șuviță în locurile în care mi-am propus să bag cealaltă culoare. Nici la șamponare/spălare nu am observat să curgă așa cum o fac mărcile obișnuite (și încă mai am culoare pe rădăcinile naturale după două spălări, lucru care de altfel nu se întâmplă la cele mass market). Așadar, dacă vreți să executați un ombre la domiciliu, vopseaua semipermanentă Lorvenn este perfectă indiferent de culorile alese și cu precădere, dacă vreți să vă jucați cu nuanțe multiple. Și este prima dată când întâlnesc acest efect, fiind genul de vopsea pe care mi-o doream nespus de mult pentru așa ceva.


Vopseaua semipermanentă de la Directions s-a dus în proporție de 50% după prima spălare, deci tind să cred că rezultate de durată se văd aplicând-o pe păr uscat, lucru pe care îl voi face data viitoare, la împrospătarea culorii. 


Ambele culori au fost ușor de aplicat și nu m-am pătat pe corp sau pe față la folosire. Nici prosoapele nu au rămas împregnate cu culoare și pătate, cum mi s-a mai întâmplat de câteva ori. 
De altfel, nu conțin amoniac sau oxidant, iar părul s-a resimțit foarte moale după colorare și după utilizarea produselor de îngrijire Lorvenn. 

Îngrijirea părului după colorare, cu produsele profesionale Lorvenn

Inițial primisem două monstre de balsam purifiant silver pentru pregătirea părului înainte de colorare. Probabil de aceea culorile au ieșit mai temperate și rezultatul pe păr umed (pe lungimi) nu a fost atât de rezistent. Însă îmi doresc să le păstrez pentru vremea în care voi reveni la blond.


De altfel am folosit masca cu proteine (noua mea dragoste din prezent, de când am testat recent un produs mass market de acest gen care m-a fermecat). 
Masca profesională Lorvenn cu proteine are un efect intens hidratant, fiind ideală pentru părul colorat, uscat sau degradat, cum e al meu de altfel. Oferă un boost suplimentar de hidratare spre deosebire de balsam sau de o mască de păr obișnuită, părul devenind mai moale, mai suplu și mai ușor de stilizat ulterior. De aceea ea e un plus pentru îngrijirea săptămânală a părului și o modalitate prin care ne putem bucura de un păr mai lung și mai sănătos, o perioadă mai îndelungată.


Și spray-ul cu protecție termică a fost o noutate pentru colecția mea de produse de îngrijire. 
Îl aplic atât pe părul umed, cât și pe părul uscat, înainte și după stilizare cu aparatele din dotare.
Acesta nu doar că protejează părul împotriva temperaturilor ridicate și previne distrugerea sau ruperea acestuia, dar totodată oferă și un plus de hidratare. Părul nu se simte deloc încărcat și e ușor de stilizat. Nu e necesară nici o cantitate uriașă, mai ales dacă folosiți și alte produse de îngrijire.


Pe părul umed sau în timpul stilizării obișnuiesc să aplic puțină mască extra pe păr combinată cu uleiul Lorvenn, cu care insist mai mult pe vârfurile uscate. Nu trebuie folosită o cantitate foarte mare dat fiind că acest ulei este foarte dens și hrănitor. 
Utilizând toate aceste produse părul este mai puternic, dar și mai moale, fără a investi sume considerabile de bani și fără a fi necesar să apelezi la foarfecă în repetate rânduri.


Iar dacă nu vă încumetați să testați singure un proces de colorare acasă, profesioniștii de la Studio Beauty Concept vă așteaptă la o sesiune profesională de colorare, îngrijire și stilizare. 


You May Also Like

3 comments

  1. Si mie imi plac culorile. Atât de mult încât nu stiu daca a fost vreo culoare pe care sa nu o incerc😁

    RăspundețiȘtergere
  2. Ador culorile vii dau o pata de culoare in aceste vremuri de restriste!

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar interesante produsele... Nici eu nu am încercat vopsea profesionala pana acum.... Îți stă foarte bine...iar combinația cu rochia....dementiala...

    RăspundețiȘtergere