Pentru tine cu mult farmec, căci orice român are...farmec !

Odinioară, ţin minte cum bunica lua la braţ un caier, două, şi se apuca de tors pe prispa casei. Şi amintirea e atât de proaspătă, precum mireasma unui gogoloi de pâine caldă.
Şi mai ţin minte, că mama se chinuia iarna să răzbească prin vântul aspru şi nemilos, printre culmile pline cu zăpadă. Şi ne îmbătam apoi, când ajungeam la bunica, cu gogoşile ei calde, cu vinul presărat cu scorţişoară fină şi cu aroma zahărulului tors, gata să sară pe plăcinta din cuptor.

Iar mama, a fost şi este o persoană importantă în viaţa mea. Numele ei, răsare şi pe buzele voastre zi de zi. Însă, în cele mai grele momente, mama a descoperit-o la raft pe sora sa geamănă: Doina. Ce ciudat, are chiar şi acelaş nume!
Mama, şi-a pus speranţele într-o cutie cu farmece, plină de hidratare, creată din dragoste împletită cu multă puritate. Această mică Doină, o punea special în buzunarelui din geanta ei şi nu ezita la nevoie, să o scoată din geantă şi să o prezinte prietenelor sale. Aşa că, cum nu mi-aş putea aminti de Doina? De atunci e peste tot cu mine!

În până de idei şi plină de gânduri dezorganizate, o voce lăuntrică şi măreaţă precum binecuvântările duhovniceşti, mă îndrumă în găsirea unei soluţii la una din proleme. Frumoasă ca o floare de nu-mă-uita, cu zâmbetul duios şi faţa luminată, mama împlinea o frumoasă vârstă. Şi nu puteam lăsa acea zi superbă să treacă fără a-i cultiva amintirile, mai ales momentele noastre hazlii şi totuşi urâcioase, dar peste care treceam cu bine. Mâinile ca două îngheţate, slabe ca două găini rahitice, ne alimentează şi acum porţia de râs. Însă, după o hidratare de aur, cu Doina, mâinile mamei erau precum palmele fermecate ale unei zâne.

Şi dimineaţa, se trezea cu feţişoara fără vlagă, cu tenul obosit şi cu ceea ce le ziceam eu bumbicele, on loc de bubicele. Dar numai c-o vedeam că dă fuguţa la geantă şi scoate un baton de ceară colorată, se da cu el da parcă nu e bine, dă peste o culoare închisă şi se pictează pe faţă. Băgând mâna mai adânc, o găseşte în final şi pe Doina, însă sperietura când zâmbeşte la oglindă, e zdravănă rău. Era plină de mâzgălituri felurite, din culori aiurite. Dar se spală uşor, mângâindu-şi faţa duioasă, după care o aplică subtil. Mătuşa mea mereu spunea că radiază în ochii aştrilor, iar ea se îmbujora că un măr copt.

Şi aşa, m-am gândit că este cea mai bună opţiune de a face un cadou cu însemnătate. Mama ştie că bogăţia nu stă în valoarea cadoului ci în simbbolistica sa, iar amintirile alături de cei dragi sunt cele mai de preţ lucruri, ce nu se deteriorează şi nu ţi le poate lua nimeni. Aşa că i-am luat-o pe noua Doina. N-am cuvinte să pot spune cât de încântată a fost mama. Deşi cu o vârstă destul de înaintată, mama a dovedit că oricine poate avea farmec şi că mai presus de toate, românii sunt frumoşi indiferent de vârstă şi sunt plini de...farmec.

Acum când o vede la televizor, îi tresare inima cum n-am mai văzut niciodată. Şi dacă o aud fredonând în paşi melodioşi, ştiu că i-ar prinde enorm de bine o colaborare cu KREM.