Cu frica pe la doctor

by - vineri, martie 07, 2014

Greu îmi e şi mie a asimila ideea de a face o vizită cu dragă inimă lui Nea doctorul. Şi nu e vorba de orice doctor ci de cel...stomatolog. 
Dacă scriu  afirmă cu mai mult curaj? Nici pe departe! Am o frică cât o mare de alune într-un parc de dimensiunea unui mall...Eh...înţelegeţi voi ce vreau  zic
Sunt cu dragă inimă aproape de cei care au frică de stomatolog şi totuşi pe de altă parte îmi condamn frica de găină. Dar mai degrabă  condamn pe minecăci medicul stomatolog, dotat ca la carte, are nevoie de o mulţime de bani pentru a ieşi de acolo Făt-Frumos cu "dintii de aur". Şi un au, poate două trei, dar nu se compară cu o lună de nedormit, pastile şi cupă de nervi. Hai   zic o poveste!
Încăpăţânată de fel, cu chiu cu vai, am apelat la primul stomatolog care mi-a ieşit în cale. A greşitmult, desigur contra cost, însă eu m-am speriat repede şi am fugit pe un deal fără cale de întoarcere mai fi auzit ceva de doctor? "Nici vorbă nu aud!" 
Asta până cândîn urmă cu o lună, domnul Ketorol m-a luat în braţecaria mea a început  dea o petrecere uriaşă, iar durerea   copleşeascăŞi s-au pus la vorbă aşauşorşi lent,   trimită spre somn etern atacându-mi ficatul. Şi domnii bacterieni s-au vorbit între ei ca seara, pe la 1-2, când îmi era somnul mai dulce,   trezească pe loc,sau atunci când era închis la farmacie.





  Şi sună frumos trezitul la două noaptea, pe jumătate adormităîmpiedicată de tot ce apuc prin caleîn căutare de...reţete naturiste pe internet. Combatem cât putem dar nu şicând vrem! Şi săriţi-mi în cap pentru faptul  unii dintre voi, ar fi mers la dentist de la bun început.
Şi după căutări în zadar, recunosc, cu chiu cu vai da, chiar  fi făcut o vizităînsă...nu sunt bani. Uimitor nu?
E trist  ţii morţiş  o durere sau o frică de ac ar fi precum ar cadea un meteorit pe tine, dar ce te faci fărăCât poţi lăsa frica  te doboare?
Avem enorm de multe motive  nu ne mai ferim. În primul rând sănătatea e pe primul loc şi nimeni nu va avea grijă de ea dacă nu noi înşine
În al doilea rând, nu e bine să lăsăm pe a două zi lucrul la care ne-am gândit azi  îl facemmâine am putea regreta. Pastilele sunt doar nişte pisici care se alintă, ne alintă şi ne pun microbii la somn şinimic mai multŞi  nu uităm  voinţa umană e mai presus decât orice, durerea  e greu  ocupăm un loc în societate e mult mai mare decât cea în timpul intervenţiei chirurgicale la nivelul dinţilorcare e de scurtă durataîn funcţie de cum decidem  procedăm.
Fac şi o trimitere către o clinică stomatologică în Bucureşti cărora şi-au pus problema asupra existenţei lor şi asupra a ceea ce sunt, oameni sau găini. Nu lăsa-ţi ca timpul să fie o nenorocire şi o pierdere, mereu e loc de mai bine.

You May Also Like

2 comments

  1. Dragut articol, intr-adevar nu trebuie sa lasam frica sa ne domine, in special faptul ca tratamentele stomatologice au evoluat foarte mult si nu mai sunt oroarea de alta data.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar am citot o catte despre asa ceva, despre cum se proceda in antichitate si Evul Mediu. Erau dezgustatoare la propriu metodele de tratament.

      Ștergere