Greu îmi e şi mie a asimila ideea de a face o vizită cu dragă inimă lui Nea doctorul. Şi nu e vorba de orice doctor ci de cel...stomatolog. 
Dacă scriu mă afirmă cu mai mult curaj? Nici pe departe! Am o frică cât o mare de alune într-un parc de dimensiunea unui mall...Eh...înţelegeţi voi ce vreau să zic! 
Sunt cu dragă inimă aproape de cei care au frică de stomatolog şi totuşi pe de altă parte îmi condamn frica de găină. Dar mai degrabă mă condamn pe mine, căci medicul stomatolog, dotat ca la carte, are nevoie de o mulţime de bani pentru a ieşi de acolo Făt-Frumos cu "dintii de aur". Şi un au, poate două trei, dar nu se compară cu o lună de nedormit, pastile şi cupă de nervi. Hai să vă zic o poveste!
Încăpăţânată de fel, cu chiu cu vai, am apelat la primul stomatolog care mi-a ieşit în cale. A greşit, mult, desigur contra cost, însă eu m-am speriat repede şi am fugit pe un deal fără cale de întoarcere. Să mai fi auzit ceva de doctor? "Nici vorbă, să nu aud!" 
Asta până când, în urmă cu o lună, domnul Ketorol m-a luat în braţe, caria mea a început să dea o petrecere uriaşă, iar durerea să mă copleşească. Şi s-au pus la vorbă aşa, uşorşi lent, să mă trimită spre somn etern atacându-mi ficatul. Şi domnii bacterieni s-au vorbit între ei ca seara, pe la 1-2, când îmi era somnul mai dulce, să mă trezească pe loc,sau atunci când era închis la farmacie.