Ce să faci după ce te-ai decolorat: Soluția simplă și ieftină la tine acasă
Da, m-am decolorat. Altfel nu mai scriam acest articol. După tot dezastrul și eu am căutat articole care să mă ajute, deci poate îți este de folos.
Am făcut 4 decolorari, moment în care m-am ales cu un păr foarte ars. Cel mai afectat a fost cel scurt, de deasupra, având o tunsoare în scări. Nici peria nu mai intra în el după acest pas, așa că l-am ciopârțit nițel și am pus în aplicare diferite tratamente pentru a-l regenera cât de cât, înainte de a ajunge la frizer (ceea ce se întâmplă inevitabil, chiar dacă visezi la un păr lung).
Niciodată nu știi cum va vedea stilistul întregul dezastru și dacă ai o problemă cu tunsul băiețește, ca și mine, înainte de acest pas trebuie să ai grijă cumva de el, să-l tratezi cu diferite remedii.
Soluția mea a fost simplă și am descoperit un remediu rapid, ieftin, care chiar funcționează în cazul meu.
În ultimul meu colet Solaris din februarie, am primit un set de 6 uleiuri premium. Pe atunci mă întrebam la ce le pot folosi. Am aflat!
Soluția mea constă în conținutul acestui borcănel, iar zilele trecute am descoperit o variantă mai îmbunătățită a soluției mele.
Săptămânal aplic și las peste noapte sau minim 2-3 ore, pe păr uscat(necesită o caritate mai mare) sau umed), un amestec din ulei de măsline (pe care probabil îl deții în bucătărie, 3 picături esență premium tea tree, 1-2 picături lavandă/mentă/eucalipt, vitamina A(cam un sfert de sticluță), o lingură-două ulei de ricin și nucă de cocos. În locul esențelor premium poți apela și la cele clasice, mai ieftine. Le găsești fie pe site-ul Solaris, fie la plafar.
Varianta îmbunătățită: După ce am rămas cu foarte puțin ulei de cocos presat la rece (se încălzește cu o lingură de metal, la 5-10 cm de flăcără), mi-a venit în cap această idee. De la vopsire cu noua vopsea ce conține Omegaplex, am păstrat un astfel de ser pe care l-am pus în amestec. Prețul unei cutii de vopsea este circa 20 lei, unde găsești și 2 măști anti-rupere și reparatoare, foarte bune. Am insistat cu amestecul pe o parte, aplicând acest amestec pe părul umed, fapt pentru care jumătate din păr s-a regenerat practic instant. Nu mai am aici grămada de fire uscate și despicate, așa cum era ulterior. A fost că o minune și chiar a reparat părul intensiv. Și cealaltă parte arată mai bine, dar mai am puțin din acest amestec, așa că o să insist data viitoare unde mai e nevoie.
Prin urmare, am descoperit că varianta asta îmbunătățită funcționează cel mai repede și cel mai bine. Acest amestec este perfect pentru parul extrem de degradat, ajută la regenerarea părului în profunzime și la creșterea rapidă a acestuia.
Ar fi de preferat înainte și după stilizare (nici eu nu pot renunța la placă și feon, dar le folosesc la treapta cea mai mică) să folosești o loțiune de păr fără clătire (eu folosesc loțiunea cu ulei de măsline de la Loncolor-maxim 15 lei) în combinație cu ulei de măsline din aceeași gamă sau ulei de argan.
Ps: Alege un feon și o placă de calitate. Eu folosesc Remington Keratin care mi-a lăsat părul foarte moale după ultima inovație.
Ps: Loțiunea cu petroleum de la Farmec mi-a deteriorat părul mai tare (parcă ar fi acționat precum decolorantul). Astfel am rămas la această mască naturală și ieftină de păr care nu atacă în niciun fel. Poți adăuga și altele uleiuri dacă ai.
Pentru mine contează și șamponul pe care îl folosesc. Șamponul regenerator de la Farmec este foarte ok, cât și cel cu ceapă de la Triodeluxe (favoritul meu). Prefer doar extracte naturale care nu impun riscuri și care asupra mea chiar funcționează.
Eu le mulțumesc profund celor de la Solaris pentru sănătatea de acum, cât și celor de la Loncolor și Triodeluxe. Foarte bune produse. Acum părul meu e foarte moale, stralucește, e vizibil mai sanatos.
Articolul ăsta nu e sponsorizat în niciun fel și constituie strict soluția prin care eu îmi întrețin părul după decolorare. Dacă ai și alte întrebări, le aștept în comentarii. Îți voi răspunde negreșit. Și dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc din suflet și sper să reușești să-ți redobândești sănătatea părului fără să pierzi prea mult din prețiosul tău păr (știu prea bine cât am suferit eu).
Comentarii
Trimiteți un comentariu