Power of make-up: Tutorial machiaj de zi

Vara este sezonul nuantelor vibrante, al cosmeticelor vii colorate si al machiajelor indraznete. Am testat de curand un nou ruj lichid cu proprietati antiimbatranire si protectie UVA din partea unui nou brand, proaspat lansat la noi in tara - Note Cosmetics Romania. Am conceput si un machiaj simplu, usor de realizat de catre orice incepatoare, perfect atat pentru o zi obisnuita, cat si in cazul in care aveti un eveniment de zi.
Astazi vorbim despre impresiile pe care mi le-a lasat acest produs si totodata va prezint si pasii pe care i-am parcurs in realizarea acestui machiaj simplu.


Am testat Sweet Heart, un ruj extrem de pigmentat, cu o consistenta fina, tip spuma, motiv pentru care nici n-am simtit ca port ceva pe buze. Recent am inlocuit rujurile nude, cu cele puternice, vibrante, care sunt o pata de culoare in machiajul fetei.


Nuanta 406 este foarte pigmentata si se aplica extrem de usor, dintr-un singur strat. Fata de alte rujuri lichide mate incercate pana acum, acesta nu strange/usuca buzele, ba chiar hidrateaza foarte bine, datorita uleiului de Macadamia si a vitaminei E.

Un minus ar fi rezistenta la transfer, destul de mica.
Nunta verisoarei mele a fost un moment perfect sa testez acest aspect mai pe indelete, acolo unde am si purtat machiajul pe care o sa vi-l prezint astazi. A rezistat impecabil timp de 5 ore, timp in care am servit una, alta. Destul de bine, zic eu.


M-am concentrat asupra ochilor, respectiv a buzelor, astfel incat sa reiasa o infatisare placuta si care sa evidentieze outfit-ul ales.
A fost o nunta de zi, motiv pentru care n-am ales acel machiaj traditional excentric, precum se obisnuieste la astfel de evenimente.


9 pasi pentru un machiaj (simplu) impecabil


Crema de zi de la Green Lab are efect intens de hidratare, dar nu excesiv si se absoarbe extrem de repede in piele. Aceasta actioneaza ca o bariera de protectie intre ten si cosmetice, protejand pielea de posibila actiune nociva a acestora, motiv pentru care n-ar trebui sa sari peste acest pas. Totodata, acesta iti ofera o acoperire mai mare si o fixare mai usoara la aplicarea cremelor colorate.


Am folosit crema spuma nuantatoare de la Bioderma, peste care am adaugat o picatura de albire marca The Body Shop, deoarece nuanta este mult prea inchisa pentru tenul meu (o problema generala). Pentru aplicare am folosit o pensula peste, cu perii fini si desi.


Cu ajutorul unui stick de corectare cu 2 capete, am folosit nuanta verde pentru atenuarea imperfectiunilor si pe cea mov pentru cearcane, pe care le-am fixat cu ajutorul unui beauty blender.


Totodata am folosit si un anticearcan natural pentru o estomparea completa a pungilor de oboseala/cearcane de sub ochi si pentru un efect usor de iluminare.


Pentru o acoperire perfecta a imperfectiunilor si un finish natural, am combinat Dermablend cu foarte putin Dermacol si o picatura de albire. Am folosit beauty blender-ul pentru fixare.


Pentru machiajul ochilor am folosit o paleta oarecare, din care am folosit 3 nuante: alb pentru coltul intern, un roz intens pe pleoapa si maro inchis in coltul extern. Am conturat ochii cu ajutorul unui tus lichid, realizand ochii de pisica, dupa care am aplicat un rimel care ofera volum genelor.


Pentru o rezistenta indelungata am folosit o pudra translucida de la Revlon. Am folosit si un blush natural intr-o nuanta persicie, pentru a-mi inviora pometii.


La final, nu a mai ramas decat sa aplic rujul mat intr-un singur strat, care mi-a oferit infatisarea placuta, discreta si toata admiratia invitatilor de la petrecere.




Daca v-a placut ideea mea de machiaj si rujul care m-a inspirat, trebuie sa stiti ca produsele marca Note Cosmetics Romania sunt cruelty free, fara parabeni si in prezent se gasesc pe Elefant.ro la un pret extrem de avantajos. Totodata, ii gasiti si pe pagina lor de Instagram, unde va puteti abona ca sa fiti la curent cu toate noutatile in materie de make-up.

Pupici!



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare