Despre cum am făcut istorie din durerile articulare...

Atunci când se instalează, ai vrea să existe ceva care să-ți ia durerea cu mâna, nu-i așa?
Și dacă s-ar putea, ți-ai dori ca suferința să se termine cât mai repede, să existe un remediu miraculos care să-i vină îndată în atac și nici să nu-ți aduci aminte că a existat vreodată. Greșesc?


Dureri de spate, de picioare, dureri apărute în urma unei mișcări bruște, peste noapte, căzături, luxații, durerea dată de reumatism, spondiloză... Și lista poate continua. Pe toate ai vrea să le faci istorie!

Dacă te vei gândi la stilul meu de viață peste câțiva zeci de ani, să-ți aduci aminte că întreaga adolescență mi-am petrecut-o căutând remediile benefice pentru sănătatea mea și cea a familiei mele. Așa s-a făcut că, de fiecare dată. orice problemă de sănătate s-a transformat într-o pagină de istorie din cartea vieții noastre, la fel cum a fost și cu Non Dolor de la Ayurmed.


Durerile apărute la nivelul articulațiilor și durerile oaselor sunt cele mai frecvente afecțiuni întâlnite în rândul populației, poate chiar mai dese decât durerile de cap sau de măsele. Cel mai violent acționează asupra celor vârstnici, dar nu sunt scutiți nici cei care lucrează în medii epuizante fizic sau cei care au un organism foarte slăbit. Întocmai de aceea este foarte important să avem o alimentație echilibrată și un stil de viață cât mai liniștit/sănătos.


În cazul meu, când durerea insistă, tind să alerg după analgezice și creme, care de cele mai multe ori sau dovedit a fi scumpe și ineficiente, fie își fac efectul după o perioadă extrem de îndelungată de utilizare. Bunica în schimb, cea despre care ți-am povestit de nenumărate ori, credea că le-a încercat pe toate și parcă nimic nu o salva. Bătrânețe haine grele!
Durerile sale îngrozitoare de picioare m-au făcut să caut și alte soluții. Și pentru că deja se știe că sunt un fan înrăit Ayurmed, printre primele alegeri am introdus Non Dolor - crema pentru dureri, din plante indiene ayurvedice.


Am luat atunci vreo 4 tuburi, în caz că avea să-mi placă, să fiu sigură că sunt provizii pentru toată familia care se confruntă cu genul acesta de dureri.
Apoi încă patru, după am crescut la șase, apoi încă două, iar cum am devenit cel mai mare fan alături de întreaga familie. Fanii lui Non Dolor.

Are un singur defect: e mică, dar extrem de eficientă. Dacă ar fi după mine, mi-aș dori ca această cremă să fie disponibilă în diferite cantități, nu doar 30 ml.
Dar pe cât este de mică, pe atât de eficient acționează! Mică și "rea"!


După cum spuneam și anterior este o cremă "impunătoare" de plante, care se remarcă imediat ce ai luat contact cu ea. Are un miros foarte puternic de mentă și eucalipt, ce se simte chiar și prin ambalaj.
Am fost surprinsă când a testat-o bunica, cea de care îți aminteam anterior. Ea suferă de astm și nu suportă parfumurile de niciun fel. Însă, cu crema asta nu a avut probleme. Nu i se taie respirația, ba chiar dimpotrivă. Se pare că mirosul intens are un efect benefic și asupra căilor respiratorii.

În lupta cu durerile este unul din cele mai plăcute și eficiente remedii. Am încercat numeroase creme din comerț, la fel și bunica, iar această cremă s-a dovedit a fi cea mai eficientă dintre toate.
Se aplică pe zona problematică o cantitate foarte mică, de mărimea unui bob de mazăre, după care se masează ușor până se absoarbe în piele. Are o textură mai groasă, motiv pentru care trebuie să se insiste câteva minute pe zona afectată.


După aplicare se simte o senzație de răcorire și zona se încălzește ușor. Nu am întâlnit efecte adverse precum mâncărime sau usturime, pentru că această cremă nu conține piper ca alte creme pentru dureri, pe care bunica mea nu le agreează.

La capitolul eficiență, crema acționează în majoritatea cazurilor de la prima aplicare, în doar câteva minute, observandu-se în câteva minute cum durerea se ameliorează simțitor sau dispare complet.
De multe ori ni s-a întâmplat să ne trezim cu dureri bruște de spate și picioare, din cauza reumatismului, a poziției inadecvate de somn sau ca urmare a unei fracturi ușoare. Ne-am grăbit să aplicăm crema, iar cel târziu a doua zi am observat cum s-a scris istorie din aceste dureri.


Totodată, în cazul unor afecțiuni mai grave, pentru durerile apărute din cauza unor probleme de sănătate, a unor condiții de muncă inadecvate ce necesită mult efort fizic, eu recomand utilizarea acestei creme în combinație cu suplimentul pentru articulații Artrisalm. În timp ce Non Dolor acționează plăcut și calmează eficient durerea la exterior, Artrisalm restabilește echilibrul interior, la nivelul oaselor, al articulațiilor și chiar la nivelul întregului organism, datorită acțiunii multiple pe care o au aceste remedii ayurvedice din plante indiene. Printre efectele complimentare ale fiecărui supliment Ayurmed se numără întărirea sistemului imunitar, reglarea digestiei, proprietățile antioxidante și nu numai.


Ca prin urmare, pentru a scrie istorie din durerile articulare superficiale am folosit un singur nume impunător care și-a dovedit eficiența în repetate rânduri: Non Dolor. O recomand cu căldură!
Nici durerile acute, insistente, nu trebuie să te mai îngrijoreze! Împreună cu Artrisalm, orice durere este doar o amintire neplăcută.
Acum și cei în vârstă se pot bucura de libertate în mișcare și sănătate fără limite, pot trăi intens fiecare moment fericit petrecut în familie.

Comentarii

Postări populare