Wishlist: Rosegal Fashion Trends
Iunie începe cu noi decizii, alegeri, comenzi, cadouri.
Astăzi am trecut iarăși prin portofoliul Rosegal și m-am decis asupra unor noi cumpărături.
Încerc să mă abțin cât de mult posibil de la cumpărarea de haine, însă nu neg că e prima categorie la care mă uit de fiecare dată. De data asta am căutat o salopetă, căci n-am mai avut una din copilărie și simplu am simțit nevoia să îmi adaug una la colecție. Este piesa ideală pentru vară, căldură și confort în zilele aglomerate.
Am găsit și un top scurt interesant, o combinație între top sport și unul usor elegant. Mi se pare destul de interesant, dar încă sunt indecisă dacă va sfârși sau nu în coșul de cumpărături.
Decorațiunile, obiectele pentru casă, accesoriile sunt în mare vogă. Și pentru că se apropie ziua bunicii mele, m-am gândit să optez pentru o atenție creativă: un buchet de flori din săpun. Mi se pare că arată extrem de bine modelul ales și am mai luat în trecut un astfel de buchet, fiind chiar impresionată cât de drăguț și real arată.
Vouă ce minunății v-au atras atenția?

Salopetă aici/here

Crop top aici/here
Decorațiunile, obiectele pentru casă, accesoriile sunt în mare vogă. Și pentru că se apropie ziua bunicii mele, m-am gândit să optez pentru o atenție creativă: un buchet de flori din săpun. Mi se pare că arată extrem de bine modelul ales și am mai luat în trecut un astfel de buchet, fiind chiar impresionată cât de drăguț și real arată.
Soap roses aici/here
Vouă ce minunății v-au atras atenția?
Comentarii
Trimiteți un comentariu