Api-cosmetice din cetatea albinelor Apidava
Am aflat de la cercetătorii Apidava că Cleopatra nu a fost doar conducătoarea poporului egiptean, ci și o adevărată zeiță a frumuseții, ce ișî răsfăța corpul și tenul în băile de lapte cu miere și măști cu miere și argilă.
Tradiția de înfrumusețare pe cale naturală, cu api-cosmetice, continuă și astăzi prin intermediul Apidava, unul din cele mai mari branduri din România, ce comercializează printre altele și cosmetice inspirate din cetatea albinelor.
Mulțumită Brander și Apidava România, au intrat în rutina mea de îngrijire noi astfel de produse despre care, în cele ce urmează, doresc să vă împărtășesc impresiile mele.
Înainte de toate tind să menționez un aspect cantitativ pe care l-am observat la cosmeticele lor. Fiecare flacon este plin cu vârf, până la limita absolută, ceea ce mi se pare de mult bun simț pentru consumatori. Asta înseamnă că, deși cosmeticele Apidava au un preț redus, în comparație cu alte branduri de cosmetice bazate pe ingrediente naturale, de calitate, noi achiziționăm într-adevăr cantitatea de produs specificată pe ambalaj și nu două degete de produs, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, la fel de fel de produse, unele chiar de lux sau cu prețuri de 4-5 ori mai mari.
Să trecem și la impresiile individuale despre cele două produse primite spre testare.
Gommage-ul îl mai cunoaștem și sub denumirea de exfoliant și ajută la curățarea tenului în profunzime prin îndepărtarea celulelor moarte, a impurităților, a grăsimilor și a sebumului în exces, ce duc la apariția acneei sau la agravarea acesteia. Specialiștii Apidava au recomandat ca acest Gommage să fie utilizat o dată pe săptămână, însă, eu îl utilizez în medie o dată la două zile, atunci când semnalez o iritație, o înflorire a micilor monstruleți sau atunci când îmi simt fața încărcată cu impurități.
Gommage-ul Apidava are o textură de tip cremă cu particule exfoliante extrem de mici, mai mici decât în cazul unor produse similare, motiv pentru care acesta permite o exfoliere ușoară, în profunzime, cu eficiență ridicată. A ajuns în topul preferințelor mele deoarece nu-mi lasă acea senzație de ten agresat și care se înroșește imediat după îndepărtarea acestuia cu apă călduță. Dimpotrivă! Pielea se simte moale, are un aspect luminos și nu îmi simt tenul uscat, fiind de părere că îndepărtează uleiurile în exces și restabilește echilibrul pielii fără să o usuce.

Gommage cu miere, argilă și extract din sâmburi de măsline

Masca nutritivă cu miere, argilă și lăptișor de matcă
O dată sau de două ori pe săptămână îmi rezerv câteva minute pentru a-mi aplica o mască de ten din ingrediente naturale sau una preparată în casă. În ultima săptămână am utilizat doar această mască nutritivă de la Apidava cu un puernic rol hidratant.
Măștile cu miere de albine au intrat în rutina săptămânală de înfrumusețare încă din adolescență, nevând pe atunci cunoștințele necesare și bugetul pentru a-mi achiziționa astfel de produse din magazinele de specialitate. Și nu m-au dezamăgit niciodată!
Această mască mi s-a părut a avea o textură unică, pe care n-am mai întâlnit-o la niciuna dintre măștile utilizate până în prezent. Este o mască de tip cremă extrem de fină și delicată cu pielea, cu un parfum specific floral și de miere.
După fiecare utilizare am simțit cum tenul a rămas învăluit în prospețimea și a fost hidratat exact cât a fost necesar, fără să fiu nevoită să aplic suplimentar o cremă hidratantă. De obicei o folosesc seara, după demachiere. Am observat că odată cu îndepărtarea acesteia cu apă călduță ajută și la eliminarea reziduurilor de machiaj. A
Totodată, lăptișorul de matcă ajută la regenerarea pielii, la diminuarea porilor și calmează iritațiile, având un efect puternic antiinflamator. Pielea mea a rămas catifelată, curată, proaspătă și hidratată. Mi s-a părut că tenul chiar a absorbit o cantitate foarte mică de produs care a ajutat la restabilirea echilibrului acestuia. Trebuie să menționez și faptul că tenul meu este unul normal, dar sensibil, cu tendință acneică și cu tendință de îngrășare pe alocuri, în sezonul cald.
O recomand atât persoanelor tinere cât și celor cu ten matur care se confruntă cu sensibilitate ridicată, acnee și semne post-acneice.
Iată și o serie de avantaje ale utilizării celor două produse, cât și a api-cosmeticelor Apidava în ansamblu:
- Produse accesibile.
- Gamă variată de produse destinate atât tenului tânăr, cu probleme (precum acneea), cât și a celui matur, obosit, cu semne post-acneice.
- Conțin ingrediente naturale ce sunt ușor asimilate de către organism și care nu produc reacții alergice.
- Produse delicate pentru îngrijirea specială a tenului sensibil predispus la iritații și roșeață.
- Adjuvante în tratarea acneei și a problemelor provocate de acestea.
Voi ați încercat api-cosmeticele Apidava?
Comentarii
Trimiteți un comentariu