Arde grăsimile iarna, să-ți fie bine vara! Impresii Glemis.ro .

Desi iarna nu-i întocmai anotimpul meu preferat, trebuie sa recunosc că prezintă numeroase atuuri în ceea ce privește ritualul de îngrijire. Având în vedere că temperaturile nu sunt întocmai plăcute pentru plimbări și fel de fel de activități în aer liber, iarna e sezonul perfect și pentru curele de tip tratament, asupra zonelor care necesită o acțiune mai îndelungată, astfel că, la intrarea în primăvară, să ne etalăm frumusețea propriu-zisă. Așadar, pe acest principiu, mi-am zis că e anotimpul perfect să ard grăsimile din zonele nedorite și aspectul de coajă de portocală ca, la vară, să revin la piscină și la mare, cu forțe proaspete.


Anul acesta am sărit plaja și băile din schemă. De fapt, deși la vârsta mea n-ar părea să am probleme cu celulita, adevărul e că de ani de zile mă confrunt cu vergeturi inestetice. În cazul meu, au apărut pe la 13 ani. Nu am fost mai grasă să fi slăbit subit, însă au apărut și din cauza asta evit de multe ori activitățile specifice verii. Acum, că e iarnă și că mi s-a oferit ocazia de a încerca o soluție profesională împotriva celulitei, respectiv a vergeturilor, mi-am spus că trebuie să trec la treabă numai decât.

Fară centimetri nedoriți și adio vergeturi cu Glemis.ro!

Comanda a decurs surprinzător de bine. Mi-aș fi dorit ca toate colaborările și comenzile mele să fie la fel. După ce am plasat comanda pe site, în maxim 20 minute am fost sunată de un reprezentant pentru a confirma produsele, respectiv corectitudinea adresei. A doua zi, la amiază, coletul a intrat în posesia mea.


Încă din seara acelei zile m-am pus pe testat. Eu am optat pentru crema profesională de slăbit cu alge, indicată in tratamentul vergeturilor, iar mamei mele, cea care a luat câțiva centimetri în plus anul acesta, i-am oferit crema termo-activă anti celulitică profesională.
În primul rând, la această cremă mi-a atras atenția textura, una foarte fină, precum sunt cremele mele pentru ten. E foarte fină și mătăsoasă și îmi place la nebunie textura aceasta care hidratează pielea în profunzime, fără să o încarce.
Parfumul ei este iarăși unul extrem de plăcut, o combinație de mere și scorțișoară care mă duce cu gândul la sărbători.


Am aplicat pe fese o cantitate micuță de produs, de dimensiunea a două-trei boabe de mazăre și am masat zona zilnic, prin mișcări circulare. Crema s-a absorbit în piele imediat, în doar câteva secunde. 
La scurt timp am observat că zona a început să se înroșească, însă nu mi-a provocat iritații, mâncărimi sau usturimi. Am avut momente în care am resimțit o senzație foarte revigorantă, dar și câteva, foarte puține, în care am simțit o senzație de căldură.


După aproape două săptămâni de tratament pot spune că pielea e mai fermă, vergeturile s-au remediat considerabil, astfel că, aspectul de coajă de portocală a fost diminuat cu minim 70%. Efectele am început să le văd încă după primele 3-4 zile, în condițiile în care am aplicat crema doar seara.
Această cremă are o textură similară cu crema cu alge, la fel de fină, însă parfumul acesteia este unul ceva mai fresh, ușor mentolat. După cum spuneam, pentru impresiile la această cremă m-a ajutat mama, cu centimetri nedoriți de pe fese și abdomen. 
Mi s-a transmis că această crema se absoarbe cu ușurință în piele și odată absorbită, zona începe să se înfierbânte și oferă o senzație de "strângere" ce se diminuează în timp.
Precum și în cazul cremei cu alge, această cremă este realizată dintr-un complex natural de plante, care ajută la eliminarea apei și arderea celulelor grase, eliminând astfel din centimetri nedoriți, inestetici.


Totodată ea previne formarea unor noi depozite de grăsime, hrănind celulele cu extractele plantelor din alcătuire ce ajută la uniformizarea aspectului pielii.
După circa o săptămână și jumătate de utilizare, mama se declară mulțumită. Pielea are un aspect mai ferm, mai uniform și par a se fi redus considerabil din acei colăcei inestetici de care se plângea tot timpul.

Așadar, fie că vorbim despre un cadou pentru tine, pentru jumătatea ta sau pentru cea mai bună prietenă/mamă, cu siguranță vei face alegerea perfectă dacă vei alege astfel de remedii profesionale împotriva celulitei și a aspectului de coajă de portocală. Ele te ajută să-ți recapeți feminitatea și încrederea în tine, dincolo de acei centimetri nedoriți și de aspectul inestetic al pielii din zonele cheie ce se evidențiază cel mai frumos sub un costum de baie atent ales. 

Tu le-ai încercat?

Comentarii

Postări populare