Mini enciclopedia super-haioasă a umorului evreiesc

Printre atâtea trucuri de înfrumusețare îmi fac timp să mai și citesc. Se știe că, uneori, dacă o carte nu te înalță intelectual, cu siguranță e o pauză de divertisment care îți poate înfrumuseța ziua.

Experiențe hazlii, replici originale ce au străbătut continente în șir, de la Egipt, la America, mini-istorioarele din Mini enciclopedia super-haioasă a umorului evreiesc te vor binedispune cu siguranță.
Cartea vine într-un format mic, adaptat chiar și pentru cele mai modeste genți.



O recomand cu căldură atât cititorilor veterani, care adoră scrierile ce aduc zâmbetul pe buze, cât și celor care aleg selectiv opere inedite. Așa, ca mine. Este ideală atât pentru călătorii, cât și pentru respectabila pauză de lectură zilnică când, te duce la culcare mai liniștit, mai vesel.

De-a lungul celor peste 150 pagini am degustat din porțiile umoristice ilustrate prin cuvinte și imagini. Este foarte ușor de lecturat, fiind redactată fluent, clar și coincis.
Îțic se întâlnește pe tot parcursul umoristic, completat de copii și fel și fel de peripeții în jurul lumii. Poveștile sunt unice de altfel, fiind inspirate din folclorul evreiesc, legende, tradiții, practici populare.

Voi ați citit cartea?

Comentarii

Postări populare