Iartă-mă! Mulțumesc! Te iubesc!
- Iartă-ma, te rog! Iartă-mă pentru nopțile în care te voi obliga să-mi stai de veghe și să mă ții la pieptul tău golaș. Promit să te iubesc! Promit să-ți alin sufletul dărâmat de durere, să-ți mângâi chipul pictat de lacrimi și să-ți îmbrățișez ființa până la adânci bătrâneți! Promit că vei tresări de fericire când îți voi spune numele pentru prima dată! Promit să te iubesc necondiționat până la infinit și să-ți aduc zâmbet pe buze ori de câte ori îmi vei auzi numele!
9 luni mai târziu, 1994.
Doi ochi blajini dădeau viață. Pielea aproape albă-ca-zăpada, ochi albaștri scăldați de mare, o mână de om gingașă ce imediat se corcolea la pieptul său. Începea o nouă experiență memorabilă, o poveste de-o viață între mine și ea - mama.
Mama-i ca o floare! Înflorea în fiecare moment din zi sau din noapte. Îmi amintesc cu nostalgie de bucuria primelor clipe în care învățam împreună primii pași, în care mă învăța să colorez și să mă descopăr pe mine, de vizitele interminabile la doctor în care aveam nevoie de un umăr de sprijin care să-mi emane încredere că totul va fi bine.
Până să ajung la facultate n-am știut că am avut o copilărie anevoioasă. Nu din punct de vedere material, ci al sănătății. În copilărie am fost diagnosticată cu o problemă a sistemului nervos, o afecțiune rară care se manifesta prin crize ce se instalau în toiul nopții. Senzațiile frecvente de sufocare, simptomele febrile, integrarea dificilă în colectivele de copii erau doar câteva dintre stările ce se repetau o dată la câteva zile. La vremea aceea nu înțelegeam de ce este necesar să merg atât de des la medic, de ce atâta medicamentație pe care la un moment dat am început s-o refuz. În timp starea mea de sănătate s-a îmbunătățit, dar pe parcurs simt că m-am îndepărtat de mama, mai ales când am început să merg la facultate, într-un alt oraș.
Pentru mine a fost un pas important și greu să mă despart de acea persoană care mi-a fost de veghe mereu. Pentru ea a fost și mai greu, căci anii se scurgeau, bătrânețile apăsau, dar mama vroia sa-și vadă copilul sus, realizat, școlit. Deși ea nu a avut posibilități, ea făcea tot posibilul ca eu, mezina familiei, să am tot ce-mi trebuie, chiar dacă asta a însemnat de-a lungul timpului două servicii, nopți și zile lucrate încontinuu, zile de dor la mare depărtare de casă datorate plecărilor în străinătate, în inima necunoscutului.
În timp n-au mai rămas decât două vorbe care ar mai putea alina tot acest timp pierdut, două vorbe cu greutate - "Iartă-mă!" și "Mulțumesc!", celei care mi-a fost o stea ce-mi călăuzea pașii, care mă ierta de fiecare dată când greșeam și care îmi umple chipul de fiecare dată cu bucurie. Și vreau prin ele să-i mulțumesc, alegând cadouri de ziua mamei unicate, care vor fi de-a dreptul memorabile.
Acum, alegând cadoul potrivit, o parte din inima mea o las aici, printre emoții, amintiri și momente de neuitat. Cealaltă parte e acaparată de dragostea pe care i-o port mamei și de entuziasmul ce mă însoțește până la momentul cu pricina, când zâmbetul ei de fericire îmi va lumina chipul știind că, în semn de recunoștință și mulțumire am ales cadoul perfect.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.
***

Momente scrise în stele. Cadouri memorabile pentru mama.
În urmă cu fix cinci ani de zile alegeam un cadou de impact pentru mine, un cadou special, ce încă îl port lângă inima mea. Am vrut să port cu mine peste tot în lume toate acele amintiri cu care mama m-a înzestrat, așa că am ales un colier din argint cu pandantiv stea, realizat dintr-un cristal Swarovski, pe care îl port și în prezent. Atunci am făcut pentru prima dată cunoștință cu Borealy, un brand premium de bijuterii și cadouri memorabile cu o vechime de peste 10 ani, specialist în conturarea unor evenimente speciale și memorabile, ce se pot forma prin intermediul unor cadouri speciale, cu destinație pentru fiecare ocazie importantă din viața noastră.
Primul meu pandantiv Borealy, achiziționat în 2013.
Coincidență sau nu, acest cadou de care menționam anterior este steaua mea norocoasă, cea care îmi veghează acum pașii, la fel cum o făcea și mama odinioară. Este cel care îmi amintește că, într-un colț de țară, mă așteaptă cu drag, zi de zi, un suflet cald acasă.
Până când nu va fi prea târziu, vreau sa-i mulțumesc pentru că există, pentru că mi-a dat viață și pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine. Vreau să-i transform ziua aniversară într-una specială, de neuitat. Vreau să-i cer iertare pentru toate acele momente în care i-am ieșit din cuvânt, pentru toate acele zile în care am făcut-o să plângă de dor, pentru toate nopțile nedormite în care era nevoită să-mi vegheze chipul în toate acele clipe de cumpănă din copilărie.
Am găsit cadoul perfect prin care să-i spun toate acestea fără să fie nevoie de o pledoarie de cuvinte. Cu Borealy am găsit calea către cele mai unicate cadouri pentru mama. Lista a fost îndelungată, dar inima mea a ales un pandantiv special, din aur alb de 14K, cu diamante și topaz.
Mama este la fel de specială ca acest pandantiv pe care i l-am ales, o amuletă ce i se potrivește întru totul. Ea este la fel de importantă și prețioasă cum e aurul, la fel de pură ca aurul alb, la fel de bogată sufletește și la fel de strălucitoare ca diamantele naturale, și la fel de puternică precum energia purificatoare și protectoare pe care o emană topazul prețios, situat în centrul pandantivului. Topazul este în semnul zodiacal zodia Scorpionului, zodia sa, dar și a mea, a Gemenilor. Și tot din punct de vedere astrologic se consideră că, topazul este simbolul sănătății, al liniștii, al calmului. Este o alegere perfectă, ce descrie tot ce i-aș putea dori pe viitor și cât de importantă este ea pentru mine.
Și mai știu și de ce, dintre toate cadourile disponibile pe lumea asta, eu am ales să-i ofer un cadou marca Borealy. Pentru că fiecare cadou vine atent ambalat, cu certificat de garanție, în deplină siguranță și plin de magie. Fiecare cadou poate fi personalizat la alegere prin gravare sau vine însoțit de o felicitare. Eu m-am pregătit să-i scriu în condei toate emoțiile, urările și trăirile pe acea felicitare. Am ales cele două cuvinte care spun totul, iertare și mulțumire, asociate bineînțeles iubirii infinite și necondiționate pe care i-o port.
Sursa: The white letter.
Acum, alegând cadoul potrivit, o parte din inima mea o las aici, printre emoții, amintiri și momente de neuitat. Cealaltă parte e acaparată de dragostea pe care i-o port mamei și de entuziasmul ce mă însoțește până la momentul cu pricina, când zâmbetul ei de fericire îmi va lumina chipul știind că, în semn de recunoștință și mulțumire am ales cadoul perfect.
"Fericit copilul care dă mamei sale mulțumirile și mângâierile pe care le-a primit! Fie ca într-o bună zi să poată ajuta bătrânețea aceleia care a sprijinit cei dintâi pași ai săi!"
Bersot
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.
Comentarii
Trimiteți un comentariu