Cum să-ți îngrijești corect animalul de companie.

Încă de mic copil visul meu cel mai mare a fost să am un animal de companie. Cât am locuit la curte am prins drag de pisici, dar cu mutarea la bloc, părinții au optat numai pentru pești, acele animale care nu fac multă mizerie și care aparent nu necesită multe resurse și implicații.


De 6 luni mă trezesc cu un zâmbet larg pe buze când, în fiecare dimineață, cele două pufoșenii pisicoase se alintă de corpul meu. Îți schimbă viața radical un astfel de suflet care depinde în totalitate de propria ta ființă și de acțiunile pe care le iei.
Am învățat în tot acest timp cât de multă responsabilitate implică un astfel de animal și cât de importantă este grija față de el, indiferent că este un blănos de rasă sau nu.


În ceea ce privește pisicile de apartament, ele sunt mult mai sensibile decât cele de curte, dar toate necesită atenție, ca orice astfel de suflețel pe care îl dețineți sau pe care vi-l doriți. Animalul de companie necesită timp și atenție în detaliu la orice lucru pe care îl alegi. Nimic nu se alege/cumpără la întâmplare. El are nevoie de grijă, de iubire necondiționată, de hrană pe măsura nevoilor sale, controale regulate la medic și produse corespunzătoare de îngrijire. Totodată, trebuie să-ți faci timp să-i analizezi comportamentul pentru a semnala eventualele probleme de sănătate. Odată ce ai făcut asta, poți fi sigur că ai un animal sănătos și fericit, dar certifici și faptul că ești un iubitor adevărat de animale. Dacă tu le oferi grijă și iubire, și ele îți vor răspunde la fel.

Cum îmi îngrijesc pisicile de apartament.

Am doua pisici oarecare, cele care s-au prezentat anterior și pe care le-am luat acasă încă după prima lună de viață. Încă din primele zile am căutat să le ofer tot ce-i mai bun, iar rezultatele s-au văzut de-a lungul timpului.
Și sora mea a avut pisică și am încercat să învăț de la ea pe cât de multe lucruri cu putință, însă, de când am preluat această responsabilitate, s-a resimțit nevoia de a mă documenta suplimentar. Așa că-ți vin și ție în ajutor, cu un mic îndrumar de îngrijire al pisicilor de apartament.

Îndrumar de îngrijire al pisicilor de apartament (și nu numai).

Am găsit în tot acest timp magazinele de unde pot cumpăra tot necesarul pentru blănoșii mei: de la hrană, la produse de îngrijire și jucării. Printre ele se află și site-ul pentruanimale.ro , un lider pe piață de peste 13 ani, ce oferă tot necesarul pentru animalele de companie, indiferent de specie, rasă sau vârstă.


De la ei îmi comand frecvent produsele de care au nevoie blănoșii mei, care îmi sunt livrate direct acasă în termen maxim de 48 ore și care, în același timp, se regăsesc la super oferte comparativ cu magazinele fizice, precum cele de specialitate sau supermarket-uri.
Totodată economisesc și timp, pentru că deseori mi s-a întâmplat să nu găsesc la magazinele fizice anumite produse de care aveam nevoie și ca timpul să nu-mi permită uneori să străbat zeci de magazine și să caut mai multe variante. Acum găsesc tot ceea ce am nevoie aici și comand cu încredere oricând, la orice adresă din țară m-aș afla.
Hai să-ți spun și aspectele de care trebuie să ții cont când ai un astfel de animal și ce lucruri are el nevoie.

  • Hrana - Așa cum laptele mamar are un rol decisiv pentru creșterea puiului de pisică în primele săptămâni, la fel de importantă e și hrana acestuia pe parcurs. O pisică trebuie hrănită DOAR cu mâncare specială, granule și mâncare umedă, care îi asigură tot necesarul pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă, oferindu-i în același timp blana pufoasă și strălucitoare. Hrana se alege în funcție de vârstă și de tipul pisicii, mai ales dacă pisica este de o rasă nobilă, care poate fi predispusă unor probleme de sănătate. Acest aspect vizează orice animal de companie, nu doar pisicile și reprezintă totodată investiția de bază. De ce să nu o hrănești cu mâncare pentru oameni? Pentru că hrana destinată uzului uman nu-i acoperă necesarul și pentru a nu-i induce anumite probleme de sănătate, precum problemele digestive, urinare, alergii, etc. Totodată o înveți să nu-și "bage nasul" prin oalele cu mâncare și să nu ia în gură ceva toxic care i-ar putea fi fatal. Se știe că pisicile sunt cele mai curioase animale de companie. Eu alternez cu granule Purina, Sanabelle, fel de pliculețe umede, dar pisicile mele refuză solemn Wiskas. Semn că și pisicile au personalitate! 

  • Produsele de îngrijire - Periodic vei fi nevoit să apelezi și la produse corespunzătoare de îngrijire. Eu spăl pisicile la circa două-trei săptămâni și o fac numai cu produse specializate pentru ei. În niciun caz nu ar trebui să folosești produse de uz uman care pot duce la căderea blanei și la iritarea pielii. Produsele specializate de îngrijire sunt realizate după o formulă ce ține cont de pH-ul pielii lor, oferindu-le o îngrijire delicată. Poți fi nevoit să apelezi la un șampon antiparazitar, pe care să-l alternezi cu un șampon obișnuit de îngrijire a pisicilor. Și pentru că în urma unei conversații cu un medic veterinar am observat că pisicile de apartament sunt mai expuse paraziților externi (ex. purici) pe care îi pot purta adulții prin intermediul hainelor, uneori va fi nevoie și de pipete antiparazitare, zgardă, poate chiar și remedii interne. De asemenea, îți recomand să nu speli pisica frecvent și să nu o uzi în urechi. Se zice că i-ar face rău, așa că prefer să fiu grijulie cu acest aspect. Pentru urechi există iarăși produse speciale de îngrijire pe care le găsesc la pentruanimale.ro .    
  •                   
  • Litiera - Cea mai mare teamă a mea a fost că nu voi reuși să-mi "dresez" pisicile să-și facă nevoile în litieră. Dar în maxim o săptămână ele s-au învățat să facă numai la "toaleta" lor. Chiar dacă nu ai un vas special, poți apela chiar și la o tavă mare și lungă din plastic unde să-i pui pisicii cantitatea necesară de nisip. Îți recomand multă răbdare și înțelegere, pentru că și pisica învață lucrurile și deprinderile vieții treptat. Poți încerca să lași o mică parte din nevoile sale în nisip, pentru a le detecta la nevoia următoare. Litiera trebuie curățată de fiecare dată după ce pisicile își fac nevoile, căci ele sunt foarte pretențioase, curate și pot refuza să-și facă nevoile dacă zona nu e curată. De asemenea, nisipul poate fi de mai multe feluri (de tip bulgăre sau silicat), care influențează durata de schimbare a acestuia, mirosul, cât și curățenia din casă. Nisipul clasic se împrăștie cu ușurință prin casă și trebuie schimbat la câteva zile, în timp ce cel silicat poate rezista și o săptămână și nu "sare" la fel de ușor, dar și absoarbe mirosurile mai bine.
 

  • Jucăriile - Așa cum noi ne ocupăm timpul liber cu diverse lucruri, și un astfel de animal de companie trebuie să aibă activitate, mai ales dacă sunt "închise" în apartament. În cazurile cele mai fericite, vor iubi lucrurile banale (ghemotoace de ață, de hârtie), însă există jucării foarte ieftine la pentruanimale.ro cât și ansambluri complete de joacă, care le vor oferi multă satisfacție. Prin joacă ele își epuizează energia și în același timp previn bolile, acumulările de grăsime în jurul inimii și/sau obezitatea. O pisică ce-și schimbă comportamentul dintr-unul activ într-unul sedentar, indică prezența unei probleme de sănătate și poate necesita o nouă dietă alimentară și/sau o altă rutină de îngrijire, fie chiar și un control la medic dacă simptomele persistă. Când pisicii îi este rău tinde să se ferească și să doarmă foarte mult.


  • Accesorii diverse - În unele cazuri pisicile pot avea nevoie de accesorii extra, precum hăinuțe, recompense pentru răsfăț, etc. 


  • Concluzii

Aceste lucruri sunt (aproape) universal valabile și se adaptează de la animal la animal. Cert este că orice patruped/animal de companie are nevoie de îngrijire și multă iubire, dar și mult timp.
Animalele nu sunt jucării, iar asta ne-o dovedește si magazinul specializat de produse destinate îngrijirii lor, la care eu am devenit client fidel și care mă ajută pe deplin să asigur nevoile pe larg ale celor doi blănoși.


Te poți cupla cu o rudă/un prieten pentru a plasa o comandă mai mare sau poți achiziționa necesarul animalelor de companie pentru o perioadă mai lungă, așa cum fac și eu. Astfel poți beneficia de transport gratuit și de oferte speciale. În același timp poți solicita magazinul online și produse pe bază de rețetă, pe care ți le-a indicat medicul veterinar, ceea ce-ți poate face căutarea mai ușoară, mai ales dacă medicamentele/hrana sunt mai speciale, rare și/sau scumpe. Iar plata se face ca în orice alt magazin online, fie ramburs la ridicarea coletului, fie prin intermediul cardului bancar.

Tu cum îți îngrijești animalul de companie?



Comentarii

Postări populare