Dragostea față de ciocolată, un sentiment mai sănătos ca niciodată.
Câți dintre voi n-ați spus că de mâine veți renunța la ciocolată? Și eu!
Și întocmai pentru că aveam parte de senzația aceea inconfundabilă, dulce și chiar orgasmică.
Dar am sesizat că acel conținut excesiv de zahăr, plus zeci de alte substanțe îi ofereau efectul acela de drog. Și repetiția asta necontrolată mi-a cauzat pe alocuri probleme de sănătate. Și am zis din nou că voi renunța, dar nu am mai făcut asta. Și am renunțat la idee pentru că am găsit varianta ciocolatei fără zahăr, cea care acum este de zeci de mii de ori mai inedită și mai potrivită, dar în special mai sănătoasă.
Ciocolata Sweeteria este ajutorul ideal pentru a face un cadou dulce și sănătos celor mici, cu ocazia zilei de 1 Iunie, dar și pentru a le potoli pofta celor mari fără a aproba anumite compromisuri cu jumătate de gură.
Sweeteria a lansat șase tablete cu arome pur și simplu inedite, având la bază extractul pur de cacao și cel de agave și/sau stevia, care-i oferă dulceața și savoarea unei gustări dulci după masă și a unui cadou sănătos.
Gama de ciocolate cuprinde cele mai interesante arome cu putință, de la ciocolata cu scorțișoară și măr, la cea cu zmeură, matcha, amăruie cu vișine, cu lapte, albă și neagră (amăruie).
Se poate consuma ca atare sau poate fi introdusă în deserturi vegane ce nu prezintă niciun risc pentru sănătate.
Unde o găsești? Online, pe Sweeteria.com.ro sau în magazinele ce promovează alimente și ingrediente pentru un stil de viață sănătos.
Sănătatea în bucate și în gustări, nu mai este doar un mit. Încearcă-le și vei simți bucuria pe care orice părinte o adună în sufletul său atunci când oferă copilului acel dulce sănătos, care-l ajută să se dezvolte armonios.

Din dragoste pentru ciocolată. Șase arome inedite pentru toți iubitorii de ciocolată.

Comentarii
Trimiteți un comentariu