Noi comenzi și (ne)recomandări de la FemmeLuxe

Bună, dragele mele!
A trecut puțin timp de când am primit ultimele comenzi de la FemmeLuxe. Magazinul nu mai este o noutate pe blogul meu, așa că, dacă aveți curiozități legate de transport sau orice alt lucru, le veți găsi negreșit în această categorie. Nu vreau să bat pasul deloc de fiecare dată, așa că voi trece direct la selecțiile făcute.

Mi-am ales o mulțime de lucruri absolut superbe și nici nu știu cu ce să încep.
În comenzile trecute vă spuneam că mi-am ales o rochie oversized cât se poate de simplă. Am găsit-o de această dată și într-o nuanță de nude, așa că am vrut-o și pe această culoare. Am optat pentru aceasta această rochie și pentru mamă-soacră în ambele nuanțe, fiind o rochie largă, comodă, care poate fi purtară divers, inclusiv că bluză. Este călduroasă și foarte confortabilă.


Mi-am mai luat și alte rochii, printre care și o rochie de ocazie care arată superb, dar care într-o oarecare măsură m-a dezamăgit. De curând am avut o aniversare și am ales să port această rochie împreună cu un sacou și niște ciorapi groși, pentru că vremea nu mi-a permis să las foarte multe la vedere. Rochia este într-o nuanță de bej cu elemente ușor aurii, nu foarte rose-gold cum zic ei pe site. Însă nu asta m-am nemulțumit. Rochia în sine e foarte frumoasă și de efect și am reușit să fac impresie cu ținuta aleasă. Însă partea negativă e că efectiv curg paietele și sclipiciul de pe ea. La întoarcerea acasă eram plină de sclipici din cap și până la picioare.


Nu a lipsit nici rochia de satin baby-doll de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Este o rochie subțire, de vară sau pentru locuri călduroase, motiv pentru care n-am pozat-o. Dar e o rochie superbă care se așează foarte bine și nu se șifonează deloc, așa cum m-am așteptat.


Am umblat și pe la secțiunile de pantaloni de unde am ales prima pereche de blugi și o pereche de pantaloni oversized din imitație de piele.
Când am văzut blugii prima dată puteam să jur că par de păpuși, dar pe mine se așează perfect. Materialul nu e nici gros, nici subțire, dar e elastic și comod chiar dacă sunt blugi slim fit. Chiar vă recomand blugii de la ei.



Iar cea de-a doua pereche de pantaloni sunt cei din imitație care sunt fabricați în Italia și sunt dintr-un material mai gros, dar și cu o imitație destul de bună și calitativă de piele. Deși sunt lucrați super, super larg, mie îmi plac tare mult. Sunt foarte confortabili și comozi, ideali pentru ținute casual.

FemmeLuxe are un portofoliu extrem de vast printre care vom găsi și astfel de bodysuits, co-ords cât și corset tops.
Voi ați comandat vreodată de la ei? Cum vi s-au părut produsele lor?

Comentarii

Postări populare