Touch - Eficiență completă testată împotriva bacteriilor

Perioada aceasta este despre cumpătare, despre cât de responsabili suntem în fiecare zi și cât de bine avem grijă de noi și de sănătatea noastră.


Igiena trebuie să fie oricând pe primul plan, indiferent că e declarată stare de pandemie și urgență sau nu. Asta nu înseamnă că dintr-o dată ar trebui să dăm buzna în magazine și să cumpărăm toate produsele de igienă cu efect antibacterian. Limitarea la strictul necesar ajută întreaga comunitate. Depindem unii de ceilalți și e un fapt împlinit, chiar dacă deseori ne punem pe primul loc și credem că ceilalți nu contează. Orice om contează! Chiar și doamna de la magazin, de la bancă, de la farmacie, medicii sau oamenii care lucrează în fabrică, profesori etc. Fără ei nu ar fi magazine, fabrici, produse. Cu lte cuvinte, ne-am întoarce în era preistorică unde fiecare s-ar descurca după posibilitățile pe care le au. De aceea vă recomand încă o dată să vă cumpărați în această perioadă strictul necesar, să fiți cumpătați și să nu exagerați.


Nu dați avânt persoanelor care vând astfel de produse online, nu cumpărați de la aceștia. Asemenea acte nu fac decât să scumpească prețurile de la raft, căci cererea este mare, dar și prețurile la persoane care cumpără peste măsură cu scopul de a le transforma într-o afacere. La fel de important mi se pare să conştientizați că de vină pentru creșterea prețurilor din magazine nu sunt brandurile care produc, ci deținătorii acestor magazine.  Dimpotrivă, producătorii și respectiv cei de la Touch România, depun toate eforturile pentru a suplimenta stocurile conform cererii voastre și ca acestea să ajungă cât mai repede în magazine. Nu știu să vă zic exact când și unde se vor găsi din nou, însă depinde în aceeași manieră și de noi, de modul responsabil în care cumpărăm.

Touch - Eficiență completă testată împotriva bacteriilor

După cum bine spuneam, igiena trebuie să fie oricând pe primul plan. Înainte de a ne bea cafeaua/ceaiul sau de a servi micul dejun (sau oricare altă masă), ar trebui să ne spălăm pe mâini. Același lucru ar trebui să-l facem și atunci când avem de a face cu mediul extern și cu contactul cu alte persoane. Există milioane de viruși și bacterii, boli transmisibile prin gesturi banale.


Mulți sunt purtători fără să știe și, din păcate, izolarea nu le rezolvă pe toate. Anual gripa sezonieră, hepatita și multe alte boli omoară în neștire mii de oameni și milioane de oameni sunt în lupta cu acestea.
De aceea este important ca de fiecare dată să ne spălăm pe mâini, chiar și cu apă cu săpun. 

SPIRTUL NU OMOARĂ COVID-19, spălatul pe mâini, da!!!

Touch - Produse antibacteriene pentru întreaga familie

Cei de la Touch fac parte dintre producătorii mondiali de top în materie de produse de igienă și produse antibacteriene. Produsele sunt verificate în laborator, iar eficiența lor este dovedită. 

Cei de la Touch ne pun la dispoziție o gamă elaborată de produse de igienă care să transforme ritualul spălatului pe mâini într-o practică frecventă și plăcută.


Gelurile de curățare cu clătire vin sub forma unor recipiente cu dozator, care permit dozajul suficient pentru o igienă completă a mâinilor. Am testat cele două formule noi, cu care nu am mai avut cintact până acum - gelul de curățare exotic și gelul de curățare concentrat, tip spumă, care este de două ori mai economic decât un săpun obișnuit. Cel din urmă este și favoritul meu, datorită texturii fine de spumă, care are nu doar un efect antibacterian, ci și unul hidratant.


De asemenea, printre produsele lor vom regăsi și produsele de igienă portabile, pe care le știți cu toții și care le puteți lua oriunde. Există flacoanele gel sau cele tip spray, care oferă o aplicare ușoară și care sunt la fel de eficiente precum săpunul lichid. Mai există și pachetee de șervețele umede tot în atâtea variante, în pachete mici sau mari, ideale pentru casă, birou sau în călătorii. Gama Touch cuprinde produse de igienă cu un miros plăcut, atât pentru adulti, cât și pentru copii. În caz că nu știați, vă puteți procura de pe rafturile magazinelor atât versiunea Touch Clasic, cât și varianta exotică, cu parfum de fructe sau cu violete. Toate sunt la fel de eficiente și pot fi utilizate fie pentru mâini, fie pentru a igieniza obiectele de uz larg, precum mici accesorii casnice, telefon, laptop etc.



Eu am grijă ca mereu să am la îndemână aceste produse atât de utile și necesare pentru igiena zilnică și sănătatea personală. 
Voi cum vă protejați zinic de viruși și bacterii?


Comentarii

Postări populare