Colecția Miss Sparkle de la Farmasi. Lip gloss-uri pentru orice ocazie

Îmi amintesc de perioada copilăriei mele când aveam obiceiul de a-mi băga degețelele prin tot ceea ce însemna lucruri de doamne și domnișoare. Ca orice copil de altfel. Probam pantofii cu toc ai soră-mii, întram pe ascuns în machiajele ei și testăm rujuri, până când am început să am o afinitate față de machiaje. 
Singurele care îmi erau permise erau gloss-urile, acele rujuri practic fără culoare sau cu mult sclipici așa că prima mea colecție de make-up era plină de astfel de gloss-uri.


De asta îmi aduce aminte și Farmasi cu noua colecție specială de gloss-uri Miss Sparkle pentru bloggeri.
N-ai cum să nu te îndrăgostești de ambalajul plin de sclipici care emană atâta drăgălășenie și atâta eleganță.

Cutiuța Miss Sparkle conține toate cele 4 nuanțe de gloss-uri care se potrivesc oricând și oriunde, fapt pe care o să vi-l demonstrez în acest material. Fiecare gloss nu doar că are mult sclipici, însă are și o pigmentație ușoară, astfel încât să poată fi purtat de către oricine. 


Puteți achiziționa kit-ul fie de la reprezentanții Farmasi, fie de pe pagina online Farmasi România. Am consultat și catalogul lor și vă pot spune că eram familiarizată cu alte companii ce oferă posibilitatea de reprezentanță și de comercializare a produselor, dar nu am văzut nicăieri bonusuri atât de atractive pentru parteneri.

Colecția Miss Sparkle de la Farmasi

Rvvenind la cutiuța magică, ea conține 4 gloss-uri - roșu, două nuanțe de roz și o nuanță de maro. Pigmentația este foarte fină, după cum spuneam, astfel că luciurile de buze de la Farmasi pot fi utilizate de oricine, cu precădere de persoanele care nu sunt fane ale nuanțelor puternice și pigmentate, cât și drept topper peste orice alt ruj. Aplicat în combinație cu un ruj normal, aceste luciuri de buze vor oferi mult volum și vor da senzația unor buze mai mari și mai pline.


Formula este una deosebită, bine gândită, chiar cea mai bună formulă de gloss pe care am întâlnit-o până acum. Luciurile nu sunt lipicioase și sunt intens hidratante. Dacă preferatele mele, adică rujurile mate, tind deseori să usuce buzele, aceste gloss-uri le hidratează în profunzime.
Cu toate că se transferă destul de ușor, buzele rămân hidratate extrem de mult timp chiar și după transfer. Datorită acestui aspect nu trebuie ca buzele să fie exfoliate anticipat, nu mai e nevoie suplimentar de un balsam de buze, ci doar de luciul în sine. Astfel obținem un efect multiplu, cu buze ușor nuanțate, cu volum, perfect hidratate și deloc inestetice.


Iar după transferul luciului de buze va rămâne un strat destul de generos și vizibil de sclipici, care nu se transferă cu ușurință.
Aplicatorul este foarte precis, astfel că oricine va reuși în doi timpi și trei mișcări să aplice aceste gloss-uri fără efort.
Dacă la ocazii este foarte popular rujul roșu, personal l-aș înlocui lejer cu oricare din acestea. Sunt de mare efect și merg de minune la un machiaj puternic al ochilor. Le-am probat și în diferite ținute și iată, puteți observa așadar că sunt super ușor de asortat cu orice ținută. Astfel că, dacă inițial aș fi avut două favorite, acum mi-ar fi tare greu să mai aleg o nuanță favorită.


Iar mirosul... ah! Toată lumea povestea de parfumul lor plăcut înainte ca kit-ul să ajungă la mine. Pe mine mă duce cu gândul la înghețată de fructe, fiind un parfum fin și foarte gurmand.

În concluzie, dacă vă plac gloss-urile și vă doriți câteva gloss-uri de calitate, la un preț accesibil, vă recomand noua colecție Miss Sparkle de la Farmasi care se pot regăsi la set, cât și individual, la preț special de lansare. Voi le-ați încercat? Ce impresii v-au lăsat?


Comentarii

  1. Nu le-am încercat ,dar sunt tare faine nuanțele ,preferata mea este 03 și 04 îmi place mie mai mult,de la Farmasi am încercat doar un singur ruj mat șimi-a plăcut .Să le folosești cu plăcere draga mea ,îți stă fain cu toate !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare