Garderoba curată și parfumată - un lucru mic care mă face fericită
Voi v-ați întrebat vreodată care e lista lucrurilor mici care vă fac fericiți?
Pe lângă prezența blănoșilor mei, care aparent poate fi un lucru cât se poate de mic pentru unii, la mine e una dintre cele cele mai mari bucurii. Iar unul dintre cele mai banale (poate) e să-mi văd hainele curate și intens parfumate.
Iar de câteva luni încoace, gama Sano Maxima Perfume Collection este singura care-mi satisface această dorință pe deplin.
V-am mai povestit de ea și în trecutul apropiat. E o gamă accesibilă de detergenți care conține atât detergent pudră, detergent lichid, balsam și mai nou, și spray de cameră, în diferite variante de arome.
Garderoba curată și parfumată cu Sano Maxima
- Detergentul Sano Maxima
Detergentul este fără îndoială unul dintre cele mai eficienți detergenți pe care i-am încercat pe parcursul ultimelor 12 luni. Hainele ies mult mai curate față de alți detergenți și au un miros fin, dacă ar fi să folosesc oricare dintre cele două variante de detergent. Și le pot folosi atât pentru spălarea manuală, cât și pentru cea automată, având aceleași rezultate (uneori am obținut rezultate și mai bune dacă vorbim de pete încăpățânate pe care le-am adăugat și în cuva mașinii de spălat, și ulterior am insistat și spălând-le la mână sau viceversa).
Insist din nou asupra faptului că depinde de pata în sine și de gradul de murdărie. Dar în ceea ce privește murdăria zilnică face o treabă excelentă.
- Balsamul Sano Maxima
Pentru persoanele care au probleme în ceea ce privește mirosurile puternice, recomand evitarea acestei game de balsam Sano Maxima, pentru că mi se pare un balsam destul de intens, cel mai intens încercat de până acum. Însă puteți opta pentru varianta în sticlă albă, de exemplu, cu miere, care are un miros mult mai fin, dar și o persistență mai redusă.
Pot spăla la mașină cu ușa de la baie închisă (acolo unde e furtunul de scurgere) și resimt mirosul până în cameră, miros care se resimte și în toate camerele atunci când întind rufele afară, pe sârmă.
Iar parfumul frumos se resimte chiar și după ce țesăturile s-au murdărit din nou (de exemplu, lenjeria de pat își păstrează mirosul chiar și după o săptămână sau chiar mai mult). Balsamul deține o formulă integrată ce ajută la catifelarea hainelor și la menținerea unui parfum fresh și curat, de durată.
De altfel, țin minte că în anii anteriori adăugam balsamul la finalul ciclului de spălare, întocmai pentru ca efectul să fie mai intens. Acum nu mai e nevoie și îl pun odată cu detergentul și nici să folosesc cantități mari de balsam. Un căpăcel e suficient la o mașină plină de haine de aproximativ 5-7 kg.
- Spray-ul de cameră Sano Maxima
Deși îmi plac parfumurile puternice și persistente, în general nu sunt fană a parfumurilor de cameră. Asta pentru că multe parfumuri sunt mult prea intense și efectiv mi se face rău.
Mai apoi, țin minte afirmația mamei de când eram copil - în caz de mirosuri neplăcute, parfumurile intensifică de multe ori mirosurile neplăcute în loc să le atenueze. De aceea, atunci când faci sport, mai bine aștepți până te poți spăla decât să aplici deodorant pe pielea transpirată.
Cu toate astea, știți deja că eu am pisici de interior, ceea ce înseamnă că ele își fac nevoile la nisip, în interior. În mod evident în situațiile de genul nu se emană un miros de flori și aerisesc adesea încăperile, dar mirosul se duce ceva mai greu.
Însă, de când am primit acest deodorant de cameră, l-am folosit majoritar pentru acest lucru și pentru a reîmprospăta mirosurile neplăcute la nevoie.
Parfumul lui e cel clasic, de balsam, un miros mai fin și mai ușor de suportat față de alte parfumuri de cameră, dar foarte intens la pulverizare, care își scade din intensitatea treptat.
Spre deosebire de alte parfumuri de cameră acesta nu intensifică mirosurile neplăcute, ci le "captează" și le neutralizează. Astfel este ideal pentru a neutraliza mirosurile după ce blănoși își fac nevoile sau alte mirosuri neplăcute (de mâncare, de exemplu).
În concluzie eu mă declar extrem de mulțumită de produsele Sano și le recomand cu mare drag. Sunt eficiente și foarte accesibile. Ele se găsesc în supermarketuri și hipermarketuri, dar și în magazinele de profil Sano sau pe pagina online Sano România.
Voi le-ați încercat? Ce impresii v-au lăsat? Ce lucruri mici vă împlinesc?
Imi plac produsele Sano însă pe acestea nu am avut ocazia să le incerc
RăspundețiȘtergere