Viața cu Perwoll Renew&Blossom
"Perwoll face parte din categoria detergentilor speciali (Light Duty Detergents), adica are o formula delicata cu hainele si nu este conceput sa patrunda in profunzimea tesaturilor pentru a scoate pete dificile, ci este destinat murdariei de zi cu zi. Deoarece nu are o formula agresiva (nu patrunde adanc in tesatura pentru a scoate pete), Perwoll pastreaza in timp culorile si forma hainelor. In plus, formula contine si ingrediente pentru repararea micro-fisurilor fibrelor textile, ca acestea sa devina mai puternice si sa nu mai aiba aspect tern. "
BuzzStore
Am dorit să încep acest articol într-un mod diferit, pentru că și tema de astăzi e ușor diferită.
Atribuțiile gospodărești fac parte din viața noastră de zi cu zi, iar igiena hainelor este una dintre cele mai importante. Nu eticheta ne reprezintă, ci modul cum sunt îngrijite, curățenia lor și deseori rezultatul impecabil cu care ne prezentăm pe stradă, la birou, la evenimente speciale.
Tema de azi e cu atât mai specială, cu cât industria hainelor devine pe zi ce trece tot mai poluantă și mai consumatoare de resurse. Chiar dacă unele persoane sunt adeptele trendurilor, trebuie să nu uităm că moda revine peste ani și ani, așa că lucrurile de care nu ne îngrijim astăzi sau pe care am vrea să le aruncăm, vor fi un bun de preț în ziua de mâine.
În general eu nu am fost niciodată adepta trendurilor și nici a mărcilor. Atâta timp cât o haină mi se potrivește și îmi place, aleg să am grijă de ea cum pot mai bine astfel încât să mă bucur de cât mai multe purtări până în ultima clipă.
Și da, detergenții pe care-i folosim de zi cu zi pentru îngrijirea hainelor, pot contribui pozitiv sau negativ la menținerea lor, pe lângă un program adecvat de spălare pentru fiecare țesătură în parte.
Viața cu Perwoll Renew&Blossom
De câteva luni am început să am o nouă obsesie și mi-am făcut un stoc generos de detergenți. Din stocul meu de altfel, nu lipsește nici Perwoll Renew&Blossom, disponibil atât în variantă mică, pe care l-am primit prin intermediul campaniei de la BuzzStore, cât și în sticlă mare (achiziționat de mine. Perwoll este disponibil doar în versiunea de detergent lichid, neavând în colecție și balsam (lucru care mi-ar plăcea de altfel) sau perle de parfum.
- Ce impresii mi-a lăsat Perwoll Renew&Blossom
Un punct forte al noului Perwoll este că poate fi utilizat pentru o gamă largă de țesături și culori, atât pentru țesături deschise la culoare, cât și pentru cele închise, pentru țesături sintetice sau pentru țesături din materiale delicate.
Indiferent de țesătura și de temperatura mașinii de spălat la care am efectuat procesul de spălare am observat că țesăturile nu au avut de suferit, lucru extrem de benefic de altfel, pentru păstrarea țesăturilor. Nici culorile nu au fost afectate, aceste lucruri fiind posibile datorită agenților de curățare delicați.
De altfel, l-am încercat și pe hainele cu murdărie superficială (praf, transpirație etc.), cât și pe țesături cu pete mai pretențioase (pete menstruale, pete de la vopseaua semi permanentă etc.).
Am observat pe foarte multe țesături ca unele pete mai vechi au fost îndepărtate cu succes. Prosoapele cu urme de vopsea semi au ieșit perfect curate sau în proporție de 99%. De altfel și șosetele albe au ieșit mult mai curate. Și un lucru care îmi place enorm de mult la acest detergent e că hainele albe capătă un aspect mai curat și mai luminos, transformându-le din nuanțele acelea de gri sau alb murdar (lucru care se întâmplă foarte rar de altfel, doar cu detergent) într-o nuanță de alb care face articolul textil ca nou sau aproape ca nou.
Au fost și momente în care nu a reușit să scoată anumite pete, de pildă petele menstruale de pe pantalonii mei de satin sau unele pete mai superficiale de pe tenișii albi. Și de aceea am dorit să încep postarea cu acel comunicat de la BuzzStore.
Perwoll Renew&Blossom nu conține înălbitor sau substanțe toxice și puternice de curățare, care ar putea de altfel să afecteze structura țesăturilor și să o subțieze și chiar să îngălbenească hainele (așa cum face clorul deseori). Astfel, el este eficient împotriva murdăriei zilnice, a petelor proaspete de cafea, a prafului, a transpirației și chiar și asupra petelor de vopsea semi, datorită acțiunii gentile (prosopul de mai sus a ieșit impecabil).
În termeni de parfum, mi se pare a avea un miros delicat de flori de primăvară, un miros subtil care se resimte foarte fin odată ce rufele au fost scoase din mașină și întinse sau luate de pe sârmă. Mi-ar fi plăcut un parfum mai intens, mai pătrunzător, dar pentru mine acțiunea este cea care primează întotdeauna.
De altfel, această subtilitate a parfumului nu e un lucru rău dacă ne gândim la persoanele care nu suportă parfumurile sau când vorbim de perioadele cu vreme urâtă în care trebuie să întinzi rufele în casă, la uscat. Un miros mult prea intens ar putea fi deranjant chiar și pentru cei care sunt fani ai parfumurilor intense.
De altfel, cu toate că nu conține nici balsam, țesăturile rămân foarte catifelate după spălare, la fel de catifelate și plăcute cu pielea, asemeni momentelor în care foloseam alți detergenți asociați cu balsam. Aș putea spune că e nouă modalitate de a face economie de resurse, contribuind în acest mod la protejarea portofelului și a mediului înconjurător.
În concluzie, Perwoll Renew&Blossom este un detergent eficient împotriva murdăriei zilnice, care menține țesăturile puternice și culorile intense încă de la prima utilizare, oferindu-ne un parfum subtil plăcut, dar și țesături catifelate, plăcute chiar și pentru pielea sensibilă, și contribuind la durabilitatea esențialele din garderobă și la protejarea mediului înconjurător.
#buzzperwoll
#Perwoll
#RenewAndBlossom
#RethinkFashion
Foarte bun ador Perwoll
RăspundețiȘtergereDacă scoate și petele mai vechi e de incercat.Avand copii mici hainele lor arată că după război și nu prea ma mai mulțumește nimic in materie de detergenți
RăspundețiȘtergereDepinde foarte mult de specificul lor și de vechime. După cum știi, unele necesită înălbitor, tele nu se duc nici așa.
Ștergere