O înscriere atipică la un SuperBlog altfel

 Încă din tinerețile mele de blogger, primul lucru pe care l-am descoperit a fost competiția SuperBlog. Nu știam cu ce se mânca (cu siguranță nu cu muștar și altele), dar mi-am zis să încerc. Fără să bat apa în piuă, sigur știți că nu mi-a scăpat nicio ediție, nicio probă, ori de câte ori mi-a mai trecut prin cap să renunț, mi-am mai "dat" două palme, m-am răcorit și am revenit pe fir.



Anul ăsta nu doar că ne-a prins pe noi toți într-un alt context, dar măcar competiția nu și-a pierdut flerul. Eu din păcate da, pentru că după o zi întreagă de creeat conținut parcă nu-mi mai stă gândul să iau o probă în serios, așa cum o făceam anterior. Dar mi-am zi că, deși acum s-a ajuns undeva pe la jumătatea competiției, vor participa dacă-mi atrage atenția câte-o probă. Au fost multe până acum, dar timpul bată-l vina nu a rezonat cu încadrările și non-oboselile mele.

Dar cum niciodată nu-i prea târziu și cum nu se știe ce urmează mai încolo, m-am trezit și eu în "mijlocul nunții" să spun "DA miresei mele". Așa că într-un context atipic chiar și pentru mine, mă înscriu din nou la SuperBlog. De ce? Principalul motiv îl aveți mai sus. Mai apoi v-am mai zis de lucrurile faine pe care le poți descoperi pe parcurs, de oameni, de probele incitante care mie personal mi-au fost mentori, iar de aproximativ 2-3 ani am ajuns să fac carieră din asta (adică am un job care se "papă" cu așa ceva).

Dacă abia ați descoperit și voi competiția și aveți un blog, go ahead! Nu strică niciodată să vă testați limitele, să vă îmbogățiți cunoștințele și să descoperiți per ansamblu o lume nouă.

Voi v-ați înscris la SuperBlog? 

Comentarii

Postări populare