Cea mai bună investiție din 2020 - Ceasurile Fossil
Nu am fost niciodată omul brandurilor. Și dintotdeauna am considerat că nu haina sau accesoriile fac omul, ci doar dictează aparențele care de multe ori se dovedesc a fi înșelătoare. De aceea, niciodată n-am investit mai mult decât este cazul în astfel de produse, mai ales că lucrez în ultimii doi ani foarte mult de acasă și pentru că în același timp primesc deja foarte multe articole de acest gen, prin intermediul colaborărilor.
Nu pot spune că nu mă opresc măcar să admir piesele îndrăznețe sau luxuriante și de ce nu, măcar o dată în viață, să investesc în ele. Cred că facem asta cu toții, nu-i așa? Dar n-o să caut niciodată omul cu etichete de firmă, lăsând acest aspect să-mi influențeze judecata. Și spun toate aceste lucruri pentru a vă transmite că nu e nimic greșit în ideea de a nu-ți cumpăra haine și accesorii de firmă sau de a nu vă permite/dori acest lucru, cât și pentru a evita să considerați că, în oarece mod, acest articol și-ar dori să fie unul de laudă.
Cea mai bună investiție din 2020 în materie de cadouri - Ceasurile Fossil
Pentru prima dată în viață m-a prins flama și am dat frâu liber acestui "trend" de a achiziționa un accesoriu de brand.
În luna noiembrie pornise o fată pe Facebook, într-un grup de doamne selecte dedicat vânzărilor și al căutărilor de produse, o postare în care-și căuta ceasul pereche. Eu n-am fost niciodată adepta ceasurilor, deși am încercat să port de câteva dar nu prea mi-a ieșit. Sunt cu precădere adepta accesoriilor confortabile și versatile pe care le pot purta fără grijă și fără să fiu nevoită să le dau jos, pentru că știu că odată ce fac asta, cel mai probabil vor sfârși luni sau ani în șir pe o masă, un birou sau într-un sertar. Dar mi-a plăcut la nebunie un model de ceas din cele postate așa că am întrebat despre preț. O altă fată drăguță m-a contactat în mesaj privat să-mi spună că deține același ceas (Stella, pentru interesați) și că îl vinde la un preț foarte bun. Mi-a plăcut atât de mult încât i-am transferat bănuții într-o clipită, considerându-l cadoul meu de Crăciun.
Mi s-a comunicat de altfel că ceasul nu avea baterie și că trebuie pusă una nouă, dar n-am considerat acest lucru un impediment, fiind un detaliu minor. A trebuit să-i ajustez singură cureaua căci era mult prea mare (lucru de care îmi era foarte teamă și pe care l-am făcut eu, acasă). Pentru baterie am mers inițial în Carrefour (Roman), o experiență pe care n-o recomand nimănui, mai ales celor care dețin un ceas de brand. Aceste ceasuri pot fi revalorificate la un preț foarte bun sau păstrate în condiții bune le poate crește valoarea (acesta fiind un motiv bun pentru achiziția lor). Domnul de acolo nu doar că s-a chinuit aproximativ 40 minute să desfacă acel capac, dar ulterior am aflat de la un ceasornicar în vârstă la care am apelat (pentru că celălalt domn nu a reușit să închidă capacul) că pe lângă zgârieturile majore pe care le-a făcut pe spatele acestuia și pe lângă "desprinderea" unei pietricele, capacul era de altfel extrem de strâmb și bateria greșită din start (motiv pentru care nu se închidea capacul). Deși aș fi plecat dezamăgită de acolo, aș fi preferat să aud că nu are instrumentele necesare sau cunoștințele aferente, decât să-mi aducă degradările aferente ce ar fi putut fi iremediabile.
Așa că nu vă pripiți când trebuie să schimbați bateria și apelați din start la ceasornicar cu experiență. Domnul în vârstă (de pe Bogdan Dragoș, în locul vechii cojocării) l-a refăcut cât s-a putut astfel încât el se prezinte vizual bine. În mod evident a fost extrem de dezamăgit de tânărul care l-a desfăcut inițial. Nu doresc să fac reclamă negativă sau de orice formă, dar vă atrag un semn de alarmă că entuziasmul și graba nu sunt întotdeauna benefice.
Deopotrivă, partenerul meu e mare iubitor de ceasuri. Nu are o colecție impresionantă și nici cunoștințe uriașe în domeniu, dar numele Fossil i-a ajuns pe la urechi de câteva ori. Așa că de Crăciun, dat fiind achiziția mea, n-am gândit să-i fac și lui același cadou, masculin bineînțeles. Așa că am găsit modelul frumos pe Fashion Days la un preț la fel de bun și nu am stat deloc pe gânduri. Mi-a mărturisit că întotdeauna îi fac cele mai frumoase cadouri (ușor vlăguit, parcă dezamăgit că nu reușește să se ridice la nivel; totuși, nici cadoul lui pe care mi l-a oferit ulterior nu e deloc minuscul și oricum ar fi, eu sunt persoana atentiilor și a oamenilor, nu a valorii financiare).
Deși îmi era teamă că n-o să port ceasul ales de mine pentru mine, iată-mă la aproximativ 3 luni că vă povestesc despre el. Îmi place la nebunie și zâmbesc de fiecare dată când îl văd, ca în prima zi. Cred oarecum că și brandul are un impact asupra acestui lucru. Deși deține protecție la apă, prefer să-l dau jos atunci când spăl/fac baie, însă nu uit niciodată să-l pun la loc. Chiar dacă în aparență, la prima vedere pare a fi greu, trebuie să admit faptul că sunt dați în care nici nu-l simt la mână. Îl port și noaptea și nu mă incomodează deloc, iar indicatoarele sunt fosforescente.
El deopotrivă, îl poartă doar atunci când iese din casă sau la ocazii speciale. Îi sunt tare dragi culorile și designul de ansamblu, așa că îl prețuiește cum știe el s-o facă vizavi cu toate lucrurile pe care le deține.
Din câte știu, ceasurile Fossil sunt nu doar populare, ci și extrem de rezistente, dar iată, și confortabile, la modă etc.
Pentru noi, aceste două ceasuri reprezintă una din cele mai bune investiții din 2020, mai ales că sunt accesorii pe care le apreciem din tot sufletul. Și vă recomand cu tot dragul, dacă aveți posibilitatea, să nu ezitați să le achiziționați inclusiv la mâna a doua, de pe grupuri sau de la oameni care își afirmă seriozitatea. Grupurile de vânzări de pe Facebook nu sunt "negrul" în cerul gurii, la fel ca și toate magazinele online adunate împreună. Dar există totuși câteva aspecte de care trebuie să ținem cont ca să nu dăm greș.
Voi ce părere aveți de accesoriile de brand? V-ați achiziționat astfel de articole sau intenționați s-o faceți în 2021?
Al tau e mai frumos decat al iubitului😁Sa ma ierte daca citeste și el,dar al tau e super
RăspundețiȘtergereNu o să se supere, stai liniștită. Adevărul e că erau și mai multe modele și mai frumoase și pentru el, dar atât mi-am putut permite.
ȘtergereAdor superbe
RăspundețiȘtergere